Email Facebook Twitter LinkedIn
×ECR Party
The Conservative
ECR Party
TheConservative.onlineTwitterFacebookInstagramYouTubeEmailECR Party’s multilingual hub for Centre-Right ideas and commentary
RomanianRomanianEnglishBulgarianCroatianCzechItalianPolishSpanishSwedish
The Conservative
Ştiri și comentarii   |    TV   |    Print   |    Cronicari

#CEEC2021 #Davos2021 #CAI2020

Arcana imperii - 17+1, Davos, acordul de investiţii UE-China - retrospectiv

Flickr

Ce doreşte China să cȃştige prin intermediul participărilor sale la ,,17+1”, Davos, cȃt şi prin presiunea exercitată pe canale diplomatice prin care a obţinut semnarea din partea Comisiei Europene a Acordului de Investiţii la sfȃrşitul anului trecut? ...

Ȋn scrierile lui Tacitus cu privire la istoria imperială şi politică a Romei se regăseşte o expresie des folosită de acesta şi anume ,,arcanus’’; în special, în patru ocazii în care „arcana”, fiind substantiv neutru, este folosit de Tacit pentru a se referi la secrete legate fie de stat, fie secrete legate de guvernul imperial ca parte a faimoasei expresii „arcana imperii” – secrete/mistere de stat. Această expresie faimoasă a făcut mai întȃi carieră în lumea gandirii latine (Virgiliu, Horaţiu, Suetonius), fiind apoi adoptată de gȃndirea europeană, care a teoretizat politica de stat.

Recent s-a desfăşurat ediţia online a summit-ului  China-CEEC (Central and East European Countries), cunoscut și ca summit-ul ,,17+1”, care a debutat în 2012; ţările pe care China continuă să le adreseze prin intermediul acestei platforme sunt: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia Ungaria, Croaţia, Slovenia,  Romȃnia, Bulgaria, Grecia, precum şi Albania, Bosnia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Serbia (primele 12 fiind şi membre U.E.).

Ce doreşte China să cȃştige prin intermediul participărilor sale la ,,17+1”, Davos, cȃt şi prin presiunea exercitată pe canale diplomatice prin care a obţinut semnarea din partea Comisiei Europene a Acordului de Investiţii la sfȃrşitul anului trecut?

Xi Jinping, la o întâlnire de la Davos din acest an, a respins neoliberalismul occidental, globalismul și a lăudat așa-numitul ,,state capitalism’’ ca fiind  calea dezvoltării durabile. În discursul său, liderul chinez a subliniat cu emfază că ,,nu există două frunze în lume identice și nu există istorii, culturi și sisteme sociale la fel. Fiecare țară este unică, cu propria sa istorie, cultură și sistem social, și niciuna nu este mai bună decât cealaltă.’’ Aceste cuvinte sunt interesante şi merită să fie înţelese în contextul larg al felului de gȃndire care ghidează politica Partidului Comunist Chinez (PCC).

Prin urmare, pentru a ne apropia mai mult de înţelegerea modului de gȃndire care animă acţiunile PCC, vom folosi o metaforă (fără a cădea în ,,păcatul’’ gȃndirii în metafore) şi anume metafora jocului. La nivel societal, occidentalii au multe jocuri, unul dintre acestea fiind şahul, aşa după cum orientalii au jocul de Go. Ce e drept, şi despre şah se consideră că provine tot din Orient, din India, mai precis; forma actuală a jocului a apărut în sudul  Europei. Jocul de Go provine din China. Cultural vorbind, şahul este mai de mult asociat tipului de gȃndire occidental, comparativ cu jocul de Go.

Şahul  şi jocul de Go presupun obligatoriu doi jucători. La şah, cȃştigătorul este acela care reuşeşte să anihileze/să captureze piesele adversarului. Ȋn Go   este cȃştigător  acela care controlează cȃt mai mult teritoriu cu cȃt mai puţine piese.

Diferenţele dintre cele două jocuri, modul în care se dă cȃştigătorul, definesc întrucȃtva  şi felurile de gȃndire occidental şi oriental-chinezesc. Partidul Comunist Chinez, deşi este cel mai mare partid politic din lume, d.p.d.v. al numărului de membri (adică aproximativ 92 milioane de membri, procentual vorbind, înseamnă aproximativ 6% din populaţia actuală a Chinei), presupune raportarea la o populaţie în continuă creştere numerică (spre exemplificare, Partidul Comunist Romȃn, PCR avea in 1989 aproximativ patru milioane de membri, adică aproximativ 18% din populaţia Romȃniei de atunci). Sunt convins că nu toţi membrii PCC s-au înscris în partid datorită idealurilor comunismului, ci s-au înscris din motive mult mai prozaice; la fel au stat lucrurile şi în fostul PCR.

Revenind la premisa secundară de parcurs – metafora jocului – mai observăm că modul de abordare al lui Xi Jinping în relaţiile cu Occidentul este unul binecunoscut europenilor si nord-americanilor, divide et impera; altfel, cum putem înţelege atitudinea lui Xi la Davos şi ulterior la summit-ul ,,17+1’’? Revitalizarea summit-ului CEEC, după mai mult de un an de pauză  încheie un trimestru de ofensivă chineză în UE şi Europa , adică: în decembrie 2020 s-a semnat Acordul de Investiţii UE-China, în ianuarie 2021 a avut loc summit-ul de la Davos, varianta online, ca avanpremieră la întȃlnirea programată în mai a.c. la Singapore şi apoi acest summit CEEC, în februarie a.c. 

Recentele informaţii legate de creşterea PIB-ului chinezesc în 2020, creştere care va conduce la surclasarea SUA, în următorii ani, implică şi devansarea UE; sigur, UE nu e un stat unitar, ci o comunitate de state, dar asta nu schimbă mult datele problemei, d.p.m.d.v.

Tot din perspectiva autorului, acest acord investiţional UE-China este unul dintre motoarele de creştere a economiei chineze în următorii ani, implicit a PIB-ului; se ştie că implementarea prevederilor acestui acord este preconizată pȃnă în 2022, la nivelul legislativelor naţionale din ţările UE şi foarte probabil va înlocui la nivel comunitar tratatele bilaterale cu China, avȃnd ca efect implicit integrarea economică, dar şi creşterea dependenţei statelor  comunitare de structura administrativ-politică şi ideologică bruxelleză.

Să înţelegem mai bine implicaţiile generale la nivelul UE şi al Europei, care pentru China pot fi identificate cu un singur cuvȃnt - cȃştig:

  • ieşirea UK din UE mai înseamnă scăderea pieţei unice europene cu aproximativ 66.500 000 de consumatori;
  • scăderea pieţei unice europene la nivelul numărul de consumatori duce implicit la scăderea consumului UE – care rămȃne la 394.000.000 de consumatori -  mai ales că în China consumul a explodat începȃnd din 2017;
  • alegerea pentru viitor a Chinei ca cel mai mare partener comercial al UE, înseamnă influenţarea schimburilor comerciale cu USA; practic, cea mai mare economie a lumii (SUA) este pe cale să fie despărţită de o piaţă de desfacere însemnată (UE)/Europa (fără Rusia), prin urmare, schimburile comerciale UE/Europa-SUA vor scădea;
  • în acelaşi timp, China va creşte ca o piaţă uriaşă de consum, dar va creşte şi ca exportator net spre restul lumii, cu precădere spre Europa/UE;
  • revenind la UK, cu siguranţă că City-ul londonez va reveni în poziţia de ,,vioara întȃi’’ la nivelul tranzacţiilor bursiere, poziţie pierdută în favoarea Amsterdamului încă din prima lună a acestui an, dar aceasta depinde de nivelul acestor tranzacţii din cursul acestui an; cu toate acestea, UK, nu mai face parte din UE, prin urmare comparaţia va fi echivocă;
  • China face eforturi pentru a coopta în sfera de interes Estul European comunitar şi necomunitar (fără Rusia), iar CEEC este platforma potrivită pentru inserarea capitalului de stat chinezesc în economiile emergente est-europene, dar şi în ţările comunitar-estice.

Revenind la premisa introductivă legată de felul cum ajung să fie realizate toate aceste enorme schimbări care vor afecta vieţile a sute de milioane de europeni punem aici o întrebare direct şi onestă: ne păcălește elita politică a Uniunii Europene cu arcane imperii? Punem această întrebare plecȃnd de la un element deosebit de curios, legat de semnarea recentului Acord de Investiţii UE/China, acord care are  multe părţi ,,la secret’’. De ce ar trebui să existe ,,la secret’’  elemente ale Acordului recent semnat?

Luuk van Middelaar şi Perry Anderson

Dacă ar fi sa dăm credit olandezului Luuk van Middelaar  politica de integrare a Uniunii Europene, deciziile de a adăuga noi membri și politicile esențiale care influenţează aproape 400 de milioane de europeni sunt și au fost rezultatul unor arcane imperii discrete ale elitei politice europene, exclusiv occidentală. Ceea ce spune Middelaar a suscitat şi suscită încă un foarte mare interes. Ne întrebăm, totuși, cum pot fi ceva bun deciziile luate pentru sutele de milioane de cetățeni europeni? Categoric, ele nu sunt decizii luate în mod democratic și nici de persoane desemnate în mod democratic să le ia. Se fac „în culise”, dincolo de accesul cetățenilor.

Middelaar este olandez, autorul influentei Passage to Europe, publicată în olandeză în 2009, și rezultatul unor ani de preocupări din partea autorului. În 2014, cartea a fost republicată în engleză și este văzută ca fiind o influentă carte scrisă în Europa privind mecanismele de funcționare ale UE, cu precădere a modului în care au fost luate  decizii esențiale privind Uniunea Europeană. Recent am citit o recenzie cuprinzătoare a cartii, făcută de eseistul britanic Perry Anderson pentru London Review of Books și publicată în decembrie 2020.

Titlul recenziei lui Anderson este notabil, ,,The European Coup / Lovitura de Stat Europeană’’. La fel ca Middelaar, Anderson e convins că singurul mecanism care funcționează la nivelul UE pentru a menține unitatea UE sunt periodicele lovituri de stat (coups) ale politicienilor europeni. Adică păcăleli pe care cei din jur le trec cu vederea în interesul "binelui comun", chiar dacă deciziile nu sunt luate în conformitate cu regulile democraţiei occidentale. Deşi Anderson este un adept al marxismului occidental şi un critic al marxismului continental european, face o analiză destul de obiectivă şi interesant este că această recenzie a apărut la sfȃrşitul anului trecut, simultan cu ultimele acorduri ale Brexit-ului!

Este UE o structură politic-ideologică nedemocratică?

În săptămânile de început de an, in plină pandemie şi a penuriei de vaccinuri, e potrivit să ne întrebam dacă nu cumva UE ne-a păcălit și dacă nu cumva trăim într-un sistem despotic a cărui primă regulă de raportare la proprii cetăţeni este captatio benevolentiae. Conform lui Anderson, olandezul Luuk van Middelaar, aduce lumină asupra acestui subiect în Passage to Europe. Middelaar discută patru lovituri de stat (pe care Anderson le numește, în spiritul lui Tacit, arcane imperii) care au format UE și au pus-o pe actuala direcţie.

Prima lovitură a avut la bază deciziile Curții Europene de Justiție din 1963 și 1964 care au impus supremația Comunității Europene asupra legislației naționale, cu toate că Tratatul de la Roma nu exprima acest obiectiv. Ca urmare, de atunci încoace, regulamentele unionale suprimă regulamentele naţionale.

Lovitura secundă a fost formarea Consiliului European, un rezultat al summit-urilor anuale ale liderilor țărilor membre UE, inițiate la insistențele francezilor. Intenția acestor summit-uri, iar apoi a Consiliului European, a fost eliminarea forțelor și tendințelor centrifuge și asigurarea ireversibilității procesului integrării europene. În plus, erau desemnate să mențină echilibrul politic și economic între Franța și Germania prin manipularea Marii Britanii să adopte poziții diverse, când pro-germane, când pro-franceze.

A treia lovitură de stat a fost summit-ul Consiliului European din Milano din 1985 care a transformat Comunitatea Europeană într-o „Uniune”, cunoscută până azi ca Uniunea Europeană. Cu toate că deciziile Celor Zece (de atunci) trebuiau luate în unanimitate, decizia de a transforma Comunitatea Europeană în „uniune” a fost luată cu un vot de 7 la 3, împotrivă fiind Grecia Danemarca și Marea Britanie!

Middelaar numește acest eveniment „a coup disguised as a procedural decision / o lovitură deghizată ca decizie de procedură”. De atunci, procesul de integrare a „Uniunii” continuă în mod agresiv, la pas susținut, fără a permite dizidenți de tipul Orban sau Duda (cu toată opoziţia establishment-ului bruxellez, astfel de contra-ponderi apar în mod natural, iar cele mai multe dintre ele sunt vlăstari ai perspectivelor politice conservatoare, creştin-democrate şi clasic-liberale).

Lovitura de stat numărul patru a fost lansarea monedei Euro, avȃnd la bazȃ un compromis între Franța și Germania, ca urmare a acordului Franței pentru unificarea Germaniei de Vest cu Germania de Est. Francezii erau îngrijorați de transformarea Germaniei într-o superputere economică după unificarea celor două Germanii, și au propus eliminarea mărcii vest-germane în favoarea unei monede europene unice, Euro.

Middelaar caracterizează fiecare dintre aceste acțiuni ca fiind „as an action taken suddenly, by stealth, catching its victims unawares, and confronting them with a fait accomplit that cannot be reversed. It is not a term associated with any form of democratic politics ... / o acțiune luată subit, prin surprindere, care își prinde victimele fără ca ele să își dea seama, și confruntându-le cu o situație deja înfăptuită care nu poate fi inversată. Este un termen care nu poate fi asociat cu nicio formă de politică democratică ...”.

Am învăţat cu toţii că întrebările sunt mai importante decȃt răspunsurile, deoarece duc mai departe procesul cunoaşterii; nici pe departe cele scrise mai sus nu epuizează subiectul în discuţie, de aceea  vom încheia acest demers tot cu întrebări.

Ajunşi aici ne întrebăm ce este, de fapt, cu Acordul de Investiţii UE/China, de este ca document, în  parte, ţinut ,,la secret’’? Ce arcane imperii conţine acest document, de este ţinut departe de opinia publică, cu precădere la pasajele care reclamă angajamentele UE-China? Ce arcane imperii se află în spatele unui trimestru de eforturi chinezeşti intense, pentru a lua UE/Europa în sfera de influenţă a Extremului Orient?