Email Facebook Twitter LinkedIn
×ECR Party
The Conservative
ECR Party
TheConservative.onlineTwitterFacebookInstagramYouTubeEmailECR Party’s multilingual hub for Centre-Right ideas and commentary
RomanianRomanianEnglishBulgarianCroatianCzechItalianMacedonianPolishSpanishSwedish
The Conservative
Ştiri și comentarii   |    TV   |    Print   |    Cronicari

conservatism, freedom, family

Claudiu Târziu: Conservatorismul este un mod de viață, înainte de a fi o doctrină

Claudiu Târziu - personal credit.

Eu îmi doresc să conving cât mai mulți români să revină la acest model de viață, din care, desigur, se extrage și o doctrină, care organizează societatea după normele conservatoare...

The Conservative Online prin Voci Conservatoare are astăzi ocazia de a aduce la cunoştinţa opiniei publice romȃneşti şi europene un prim interviu cu Claudiu Tȃrziu, co-preşedinte al Alianţei pentru Unirea Romȃnilor. Actualmente senator al Romȃniei, domnul Tȃrziu este o prezenţă aparte în peisajul parlamentar romȃnesc; proprietar de discurs, posesor al unei viziuni politice relativ familiară romȃnilor prin valorile propuse – creştinism, libertate, familie, naţiune – valori mai puţin promovate oficial (cel puţin cȃnd ne referim la familie, de exemplu!).

 

Valentin Licxandru (V.L.): Pentru început, Claudiu Târziu, vă rog să ne spuneți despre formarea dvs. De ce  Drept în 1999 prin cursuri de licență ale Facultății de Drept a Universității ,,Mihai Eminescu’’ din Iași,  urmate de programul de licență în comunicare și relații Publice  la S.N.S.P.A.  București, în perioada 2002-2007,  acestea după absolvirea liceului Anghel Saligny din Bacău?

Claudiu Târziu (C.T.): Am făcut prima dată Facultatea de Drept pentru că mă ajuta foarte mult în profesia de jurnalist, pe care o începusem deja din anul 1992. Am fost mulți ani ziarist de investigații, iar pentru această specializare este nevoie să cunoști bine legea. Totuși, nu am calitatea de jurist, pentru că, deși am absolvit toate examenele Facultății, nu mi-am susținut și examenul de licență. Nu am făcut asta și pentru că am știut că nu voi profesa niciodată ca jurist – nu e o meserie care să mă atragă, deși o consider una dintre cele mai nobile - și pentru că nu am urmat facultatea de Drept pentru o diplomă, ci pentru ce mă putea învăța. Astăzi, desigur, cred că a fost o judecată copilărească, dar trebuie să mi-o asum. Dincolo de această neîmplinire, iată însă că până astăzi îmi sunt de folos cunoștințele de drept, de care mă folosesc în activitatea parlamentară.

În privința Facultății de Comunicare și Relații Publice lucrurile sunt nițel mai simple. Mi-a plăcut din start programa și am fost atras de câțiva mari profesori, de la care am învățat enorm. Venea, de asemenea, în ajutorul meseriei mele de gazetar, dar este mult mai mult decât atât. Acea facultate este una de sinteză în umanioare, care îți așează cunoștințele vechi și noi pe rafturi speciale, astfel încât, în orice moment al vieții, vei găsi un ”instrument” de care să te folosești, dintre cele pe care le-ai cunoscut în timpul studiilor: de la filozofie, sociologie și cultură organizațională până la noțiuni de protocol și de scriere a unor documente oficiale… Nu am urmat nici această Facultate pentru ,,cartonul” de la final, dar mi-am dat totuși examenul de licență, pentru că între timp mă maturizasem. (Râde...).

V.L.: Aveți o activitate publicistică fecundă în presa vremii;  trei volume proprii publicate, alte patru în pregătire și suficiente contribuții în volume de autori. Cea mai mare parte a scriiturii dvs. are direcții spre proză, spre literatura religioasă, spre poezie. Ȋnsă, ,,Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste, Editura Rost, 2019, București’’ vine să aducă o înțelegere așezată pe un cadru deja existent; vorbiți-ne despre această ,,perspectivă conservatoare’’ și despre acest ,,rost’’ al generației, nu doar al unei anume generații.

C.T.: Jumătatea din timpul în care am activat ca jurnalist, adică vreo 14 ani, am lucrat pe investigații de presă, deci am fost ziaristul-polițist, care caută subiecte legate de modul în care unii deținători de funcții și demnități în stat încalcă legea. Deci am multe articole care astăzi pot spune ceva despre lupta anti-corupție în România, de la începutul anilor 1990 până spre a doua jumătate a anilor 2000. Din 2007 până anul trecut, în decembrie, am urmat calea ziaristului-scriitor, fiind axat pe reportaje literare, interviuri cu mari personalități laice și bisericești și eseuri. Însă, indiferent ce am scris pentru ziarele și revistele la care am lucrat, am avut o preocupare constantă pentru descoperirea adevăratei noastre istorii recente, pentru propunerea unui model de viață creștin adaptat vremurilor și pentru articularea unei doctrine conservatoare la meridian românesc. Așa s-a născut una dintre cărțile mele, ”Rostul generației noastre” (2019), care cuprinde comentarii și eseuri, dintr-o perspectivă conservatoare, asupra realităților românești din România ultimelor trei decenii. Mi-am dat seama că, fără să-mi fac un plan în acest sens, am reușit să susțin un discurs, întins pe mai mulți ani, despre ce trăiește generația Revoluției din 1989, cum am numit-o eu, a celor care, într-un fel sau altul am fost părtași la acest eveniment istoric, și despre datoria pe care o are față de generațiile următoare. Iar dintre datoriile cele mai importante, două îmi par prioritare: întoarcerea la normalitate și reîntregirea națională. Despre reunificarea teritoriilor naționale, desprinse de trupul țării prin pactul dintre Hitler și Stalin, nu e cazul să vorbesc prea mult. Este limpede că ar fi o reparație istorică, un act de dreptate pentru poporul român și pentru România și, de asemenea, o revenire la o stare de firesc.

Întoarcerea la normalitate înseamnă redescoperirea unui mod firesc de a trăi, bazat pe valorile pe care s-a construit civilizația creștină, valori care astăzi sunt contestate, ignorate, ba chiar atacate, atât direct, cât și prin instituțiile care le slujeau în mod predilect: Familia, Biserica, Școala, Armata. Întoarcerea la normalitate înseamnă cel puțin respectul pentru credința majoritară a poporului, în cazul nostru pentru credința creștină, cultul familiei, promovarea identității naţionale, prezervarea suveranității naționale și, nu în ultimul rând, apărarea libertății, sub toate formele ei – a libertății de asociere, de inițiativă economică, de circulație, de exprimare, religioasă, la protest etc.

Conservatorismul este un mod de viață, înainte de a fi o doctrină. Eu îmi doresc să conving cât mai mulți români să revină la acest model de viață, din care, desigur, se extrage și o doctrină, care organizează societatea după normele conservatoare. De ce consider necesar conservatorismul azi? Pentru că este salvator. Fără el, societatea românească se va prăbuși, iar națiunea riscă să dispară. Pentru cititorii noștri cred că este evident acest lucru, de aceea nu voi insista.

 

V.L.: Actualmente sunteți cunoscut în calitate de co-președinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), lider al grupului parlamentar AUR -  Senatul României; între altele, până recent, jurnalist, editor și director al Editurii Rost. Cum vă descurcați cu atâtea roluri și cum preconizați să vă desfășurați activitatea de parlamentar român, plecând de la rolurile avute?

C.T.: Ați uitat cea mai importantă calitate, aceea de soț și tată. Într-o zi cu doar 24 de ore, evident că nu este ușor să îngrămădești toate aceste lucruri. Am sacrificat mare parte din viața personală și din hobby-uri, precum fotografia sau lectura de plăcere (că totuși citesc munți de documente și lucrări necesare în activitatea mea politică), pentru a mă angaja într-o luptă pe care unii o consideră prea murdară pentru a-i dedica timp. Totuși, cine se ferește să intre în arena politică din diverse scrupule, s-ar putea să ajungă să trăiască după regulile și programul unora mult mai lipsiți de scrupule ca el. Experiența referendumului pentru familie a fost revelatoare pentru mine. Am considerat că este datoria mea de părinte și de român să fac ceva, să las interesele mele particulare de-o parte și să mă dedic unui proiect politic care să de-a speranță celor dezamăgiți de felul în care este condusă România de peste trei decenii și mai ales pentru cei care sunt atașați de tradiții, de ideea de patrie, de credință, de libertate. La fiecare vârstă și din fiecare activitate în care m-am implicat am învățat câte ceva. Am lucrat în presă, iar asta mă ajută să înțeleg mai bine ce îi interesează pe oameni și cum să comunic mai bine ca om politic. Am experiența antreprenoriatului, ceva cu care nu se pot lăuda prea mulți politicieni. Eu știu ce înseamnă să plătești un salariu, să plătești taxe și impozite din afacerea pe care o administrezi, să te confrunți direct cu birocrația. Am o gândire economică de dreapta, apropiată de liberalismul clasic, nu din convingeri teoretice, ci din experiență. Sunt convins că un stat mai puțin birocratic, care taxează mai puțin inițiativa și creativitatea, care lasă mai mulți bani în buzunarele oamenilor este mai puțin interesant pentru pletora de „băieți deștepți” care devin mari antreprenori privați, din contracte generoase cu statul.

Spre deosebire de alții care au intrat repede în politică, eu am intrat târziu. Eu nu am intrat în politică pentru că nu aveam habar să fac altceva sau pentru a obține o funcție ori a-mi face un nume. Dimpotrivă, am intrat în politică după ce mi-am făcut un nume în spațiul public. Toată experiența acumulată ca jurnalist, publicist și antreprenor cultural o pun acum în slujba concetățenilor mei, a celor care poate nu au timpul să facă politică sau nu îndrăznesc să mai spere că România se poate îndrepta și într-o direcție bună.

V.L.: Unul dintre motivele pentru care faceți politică este dat de subiectul reunificării României cu Bucovina de Nord, Bugeac/Basarabia, subiect oprit la nivelul Moldovei; actualmente Bucovina de Nord și Bugeac, vechi provincii românești, sunt în componența Ucrainei. Centenarul Primei Uniri a trecut de ceva timp, fără ca acest deziderat al românilor, vechi de peste 81 de ani să fie abordat serios cu realism și responsabilitate. Vă rog să povestiți cu deschidere pentru cititorii ,,The Conservative Online'' cum înțelegeți și cum considerați să fie abordat acest subiect sensibil de politică externă?

C.T.: Lucrurile sunt simple, dar probabil puțin cunoscute publicului occidental de astăzi. În urma unui pact încheiat între doi tirani, Hitler și Stalin, în iunie 1940 României i-au fost smulse în urma unui ultimatum din partea URSS aproape o cincime din teritoriu și patru milioane de oameni. Vorbim de un rapt teritorial pe care nici un stat democratic de la aceea vreme nu l-a recunoscut sau acceptat ca fiind îndreptățit. URSS, ca țară învingătoare în Al Doilea Război Mondial, și-a impus punctul de vedere la Conferința de Pace de la Paris, iar teritoriile răpite României au intrat în componența acestui imperiu comunist. După dispariția URSS și încetarea Războiului Rece și noi, românii, am sperat așa cum au sperat și germanii că divizările dictate de marile puteri vor dispărea. Cele două state germane au reușit să se reunifice, dar cele două state românești încă nu au găsit o cale pentru a face asta. Acest lucru s-a datorat în primul rând claselor politice nevolnice de la București și Chișinău. Pe de altă parte, prin implicarea sa deschisă în Transnistria, Rusia a transmis clar că se opune desprinderii definitive și totale a Republicii Moldova din spațiul său de influență. Prin această mișcare, Rusia lui Elțîn și Putin se arată continuatoarea URSS-ului lui Stalin și Hrușciov. Ideologii diferite, dar aceeași politică față de vecini.

Toate abordările din ultimele trei decenii ale celor care au condus România cu privire la dosarul Basarabia au fost insuficiente și ineficiente. Abordarea pe care o propune AUR este una politică, dar și culturală totodată. Spun culturală având în vedere că suntem datori să promovăm prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție a adevărului istoric și să afirmăm identitatea covârșitor românească a populației din Republica Moldova. Marea majoritate a cetățenilor acestui stat, 82%, sunt etnici români care vorbesc limba română. La nivel politic, suntem primul partid care urmărește să aibă reprezentanți atât în parlamentul de la București, cât și în cel de la Chișinău. Vom vorbi pe o singură voce unionistă din ambele foruri legislative. Unirea celor două state românești nu este un demers revanșard sau expansionist, ci unul reparatoriu, de îndepărtare a unei decizii revoltătoare luată de doi dictatori.

V.L.: Despre Cadrilater, veche provincie românească, ce ne puteți spune?

C.T.: Este discutabil dacă putem vorbi de o „veche provincie românească”. Însuși numele „Cadrilater” este de dată recentă. Când Cadrilaterul a fost încorporat în Regatul României, după războaiele balcanice, din câte știu, acolo trăiau cam 2-3% etnici români. Majoritatea populației era de origine turco-tătară. Desigur că România a investit ulterior în această regiune, inclusiv prin reprezentanți ai Casei Regale. Cunoaștem cu toții castelul de la Balcic al Reginei Maria. România a construit școli, drumuri și a încercat să dezvolte această regiune pe care apoi a pierdut-o în urma unui dictat, prin Tratatul de la Craiova. Consider Cadrilaterul o rană vindecată între noi și vecinii noștri bulgari. Astăzi mulți români își fac vacanțele acolo și este mai important să căutăm să creștem schimburile economice și culturale cu vecinii de la Sud.

 

V.L.: Recent, un analist militar român bine cotat a prezentat o analiză legată de subiectul reizbucnirii conflictului de la Donbas, Ucraina (e vorba de Dan Dungaciu, n.n.). Acesta a conchis astfel:  ,,…Scopul Federației Ruse este oprirea înaintării frontierei euroatlantice. Ea s-a oprit în Republica Moldova, s-a oprit în Georgia, s-a oprit în Ucraina, în Belarus nici nu se pune problema. Din acest punct de vedere frontiera euroatlantică s-a stabilit…”. Ce ne interesează aici este remarca legată de Republica Moldova. Dvs. cum comentați această observație legată de stabilirea frontierei euroatlantice?

C.T.: Este opinia unui bun cunoscător al situației geopolitice din regiunea noastră, însă eu am o părere ușor diferită. Pentru Rusia, țara cea mai importantă din regiune este Ucraina. Ucraina este lacătul și deopotrivă cheia defensivă a Rusiei. O Ucraină ferm ancorată în structurile euro-atlantice este un coșmar strategic pentru Rusia, căci i-ar afecta foarte grav apărarea. Rusia a arătat foarte clar că va considera o eventuală admitere a Ucrainei în NATO drept o amenințare directă. Occidentalii au înțeles acest lucru și despre admiterea Ucrainei nu se va discuta decât la modul diplomatic, cazul fiind închis pentru multă vreme de acum înainte. Această țară vecină cu România pare destinată să fie un buffer zone între Rusia și NATO. În ce privește Republica Moldova sau Basarabia, așa cum îi spunem noi, ea nu este la fel de importantă pentru Rusia, precum este Ucraina. Și aici Rusia deține un fel de pachet de control. Rusia nu e interesată să dezvolte sau să integreze Republica Moldova în vreo construcție economică ori politică. Asta implică costuri pe care Rusia nu și le permite și care nu i-ar aduce nici un dividend. Rusia este mai interesată de Transnistria prin care deține un fel de levier atât asupra Chișinăului, cât și asupra Kievului. Din punctul meu de vedere, Republica Moldova are o perspectivă mai bună decât Ucraina. Moldova are opțiunea unirii cu România. Dar, acest lucru va implica un soi de acord între europeni și Rusia. Datoria României este să facă eforturi, în special în rândul partenerilor din UE și din NATO, prin care să pledeze argumentat în favoarea acestei soluții.

V.L.: Actuala generație a clasei politice autohtone, a motivat mereu că în chestiunea Basarabiei, România trebuie să aibă răbdare, fiind parte a UE și NATO. Aceste calități ale României presupun și sacrificii de timp, și că e posibil ca visul Reunirii să-și găsească împlinirea prin aderarea Moldovei ca stat la UE, prin urmare granițele dintre România și Moldova de peste Prut vor fi sublimate. Cum comentați această idee?

C.T.: Este o idee atât de frumoasă, încât e ruptă de realitate. Europenii sunt rezervați cu privire la un alt val de extindere. Fiecare nou stat admis în UE presupune un plus de birocrație, de îngreunare a mecanismului decizional, de multiplicarea a intereselor tot mai dificil de armonizat. Mult mai simplă și mai convenabilă din perspectiva tuturor părților este varianta unirii Republicii Moldova cu România. Pentru UE ar fi o extindere care nu implică aderarea unui stat. Pentru cei de peste Prut ar fi mai simplu să treacă direct la cadrul normativ adaptat la aquis-ul comunitar pe care îl are România. Deși cred că unirea este o soluție mai bună, sunt foarte conștient că această soluție poate ridica rezerve, inclusiv în rândul partenerilor noștri europeni. România ar avea o greutate mai mare la nivel politic, ar avea dreptul la mai mulți europarlamentari, per ansamblu ar conta mai mult. Acest lucru s-ar putea să nu placă unora. Din nou, depinde de diplomația noastră să găsească aliați și să-și susțină cauza. În fond, nu doar România ar ieși întărită prin unire, ci și Europa.

V.L.: Prima generație a clasei politice autohtone de după 1990, generație care acum este încet-încet schimbată, pare că a ratat pe lângă subiectul Reunificării celor două state românești și subiectul tezaurului României de la Moscova, subiect parcă mai sensibil decât chestiunea Reunificării. Cum vedeți dvs. acest subiect, care reprezintă un deziderat românesc mai vechi decât Centenarul?

C.T.: În perioada interbelică, în primii ani de existență ai URSS, se pare că liderii bolșevici ar fi înaintat propunerea recunoașterii unirii Basarabiei cu Regatul României în schimbul renunțării la tezaur. Principial ar fi fost incorect. Tezaurul a fost încredințat spre păstrare, iar Rusia s-a angajat să-l restituie când România va solicita acest lucru. Tezaurul și Basarabia sunt lucruri diferite. În ambele dosare, Rusia e răufăcătorul, iar partea română e victima nevinovată. Aceste două dosare grevează relațiile noastre cu Rusia și cât timp nu vor fi rezolvate, nu putem ajunge la o normalizare a relațiilor dintre România și Federația Rusă. Pragmatic vorbind, nu exclud însă posibilitatea de a discuta cu partea rusă cu toate dosarele pe masă: Basarabia, Transnistria și Tezaurul. Este nodul gordian dintre România și Rusia care la un moment dat va trebui tăiat într-un fel sau altul.

V.L.: Vă mulţumesc pentru deschiderea dvs.!