Email Facebook Twitter LinkedIn
×ECR Party
The Conservative
ECR Party
TheConservative.onlineTwitterFacebookInstagramYouTubeEmailECR Party’s multilingual hub for Centre-Right ideas and commentary
RomanianRomanianEnglishBulgarianCroatianCzechItalianMacedonianPolishSpanishSwedish
The Conservative
Ştiri și comentarii   |    TV   |    Print   |    Cronicari

Mișcările conservatoare în țările est-europene - interviu cu Florin Vasile-Șomlea - Partea I

Continuăm seria interviurilor despre mișcările conservatoare în țările est-europene alături domnul politolog Florin-Vasile-Șomlea....

Domnul Florin-Vasile-Șomlea, președintele Consiliului Reprezentanților Naționali în cadrul Partidului Alternativa Dreaptă, este născut la 4 ianuarie 1956 la Dej, județul Cluj, este licențiat în Științe Politice al Facultății de Științe Politice și Administrative din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și master în Managementul Relațiilor Internaționale și Afacerilor Comunitare al Facultății de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai”.  A publicat trei lucrări de analiză politică, Mișcarea liberală din România post 1989 (Editura Ecumenica Press Cluj-Napoca, dec. 2006), Partidele populare din țările Uniunii Europene (Editura Cartimpex Cluj-Napoca, oct. 2007) și Puncte de vedere politice și geopolitice (Editura Libris Editorial în 2 aprilie 2017). De-a lungul anilor a avut numeroase apariții în emisiuni de analiză politică internă și internațională la televiziuni de importanță națională.

A.R. - Domnule Florin-Vasile-Șomlea în momentul în care a fost declanşată o profundă restructurare a mentalităţilor, conservatorismul s-a constituit ca mişcare intelectuală care promovează responsabilitatea individuală şi libertatea. Cum vedeţi dumneavoastră astăzi evoluţia mişcării conservatoare în Europa? Mai reprezintă aceste valori societatea contemporană?

F.V.S. - Societatea actuală este una influențată puternic de fenomenul globalizării, expresie a expansiunii „modelului de viață american” la scară planetară după al doilea război mondial. În ultimele trei decenii, cu acent pe perioada de după anul 2000, am asistat la propagarea „revoluției informatice”, care a făcut ca, la ora de față, prin perfecționarea comunicării la parametri de nebănuit altădată, să se ajungă la cvasisimultaneitatea acesteia, indiferent de ce parte a globului ne-am afla.

Cu toată presiunea la care este supusă azi societatea de cele două fenomene, ea își dovedește vitalitatea în materie de rezistență prin intermediul factorului cultură sau, mai corect spus, prin macrocultură (identitate națională, familie, tradiții, spiritualite creștină), factor care a probat că rămâne important! Două nume, din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, vin în sprijinul acestei opinii: cel al sociologului german Max Weber și cel al geopolitologului american Samuel Huntington.

Pornind de la această din urmă constatare  răspunsul meu la întrebare este unul afirmativ: da, conservatorismul, prin tot ce îl definește, răspunde necesităților societății contemporane! Iar manifestările publice din ultima vreme, contrare influențelor globalizării și uniformizărilor de tot felul, indică existența elementelor de conexiune ale conservatorismului cu societatea contemporană.

A.R. - În Europa secolului trecut marxiştii au răstălmăcit dezbaterea pentru a crea un adversar şi au pornit la lupta cea mare împotriva oamenilor care nu slujeau cauza proletară. Vedem astăzi revolte împotriva celor care nu îndeplinesc politica dictată de către liderii progresişti. Consideraţi că există asemănări între vechile practici comuniste şi modul de comportare progresist?

F.V.S. - Nu doar că există asemănări între practica marxistă de acum un secol și ceea ce fac azi „progresiștii”, dar, dacă ne aplecăm cu mai multă atenție asupra celor două constatăm că, în fond, avem de-a face cu același gen de gândire politică (marxismul) și cu același obiectiv final (dominația globală, anihilarea proprietății private și aservirea totală a indivizilor față de statul global)! Ceea ce trecuse neobservat în primele două-trei decenii de după ultima conflagrație mondială, ca urmare a Războiului Rece, a ieșit la iveală în toată „splendoarea” ei după căderea Cortinei de Fier. E vorba despre marxismul-cultural, adevărata identitate ideologică a „progresismului”, care, sub forma Noii Stângi americane din anii ’65-’70 ai veacului trecut, a atacat sistematic fundamentele societății occidentale (identitatea națională, familia, tradițiile comunitare, biserica).

A.R. - În cadrul Uniunii Europene observăm un curent progresist foarte puternic care foloseşte şantajul financiar la adresa statelor care sunt conduse de către conservatori. Cum vedeţi această practică a condiţionării accesării fondurilor europene în funcţie de valorile promovate de politica internă?

F.V.S. -  Nu este normal ca statele membre să fie constrânse să accepte măsuri contrare intereslor lor naționale, în contextul în care așa ceva excede statutului de membru, acordului de aderare și chiar dreptului internațional public!

Apreciez că actuala conducere politică de la Bruxelles, și aici am în vedere în primul rând Comisia Europeană, dar și majoritatea din Parlamentul European (indiferent că cei care o alcătuiesc își spun socialiști, creștin-democrați sau liberali) sunt, în grade diferite (dar nu foarte diferiți!), adepți ai „progresismului” și acționează ca atare, într-un mod nepermis și într-un cadru general lipsit de argumentul legitimității! Și asta se face folosind metode care merg până la limita șantajului bugetar, pentru a impune măsuri abuzive asupra statelor conduse de conservatori (Polonia și Ungaria), atenție, conservatori aleși democratic de către electoratul intern, în contextul în care, spre exemplu, Comisia Europeană este alcătuită din persoane numite, nu alese pe cale democratică.

A.R. - Domnule Florin-Vasile-Șomlea considerati că avem de-a face cu un atentat la democrație?

F.V.S. - Da, consider că avem de-a face cu un atentat la democrație împotriva căruia trebuie luptat fără menajamente, fără concesii! Ceea ce se întâmplă azi constituie o etapă tristă în evoluția Uniunii Europene care, sub insidioasa influență, din ultimele decenii, a „progresismului”, s-a îndepărtat periculos de mult de cadrul stabilit de fondatorii acesteia în anii ’50 ai secolului trecut, Konrad Adenauer, Robert Schuman sau Alcide de Gasperi, cu toții, creștin-democrați!

Însuși refuzul actualilor diriguitori de la Bruxelles de a accepta sublinierea moștenirii iudeo-creștine a Europei în Tratatul Unional indică direcția marxistă, atee, spre care aceștia vor să îndrepte Uniunea. Lucru grav care poate determina, după Brexit, situații similare în privința altor state,  nemulțumite, pe bună dreptate, de situația actuală.

A.R. - Curentul conservator a prins corp în cultura română în fața modernizării rapide care a fost declanșată de ieşirea României din sfera de influenţă otomană. În decursul ultimilor ani au existat lideri de opinie şi oameni politici români care s-au autointitulat conservatori, contrar ideilor socialiste pe care le promovau. Consideraţi că aceşti oameni au adus prejudicii iremediabile asupra imaginii conservatorismului în România?

F.V.S. - Evident că practica folosirii numelor „conservator” sau „conservatorism” de către persoane fizice și juridice în politica românească de după 1989, care nu aveau nimic în comun cu ceea ce înseamnă conservatorismul, ci dimpotrivă (niște „nostalgici” ai comunismului!), nu are cum să fie catalogată decât negativă. Ea a adus, și încă mai aduce, prejudicii de percepție și de imagine adevăratului conservatorism și adevăraților conservatori.

Va trece timp și va fi nevoie de eforturi susținute pentru a îndrepta lucrurile. Personal sunt optimist având în vedere perfecționarea mijloacelor de comunicare în masă și existența rețelelor de socializare care, la un loc, permit transmiterea lesnicioasă a ideilor pentru marele public.

Și, apropo, vorbind de „conservatorism”, ar trebui nuanțat faptul că noțiunea în sine comportă sensuri diferite, în funcție de domeniul de referință. În anii ’90 ai secolului trecut, „nostalgicii” perioadei totalitare erau etichetați, de către unii analiști, ca fiind „conservatori”, desigur prin raportare la perioada încheiată în decembrie 1989, așa după cum, înainte de prăbușirea comunismului, adepții lui Gorbaciov erau etichetați ca fiind „liberali”.

A.R. - Datele ultimului recensământ ne arată că România este o ţară creştină ancorată în valorile tradiţionale. Cu toate acestea, mesajul conservator se pare că nu îi impulsionează pe cetăţeni să sprijine o astfel de mişcare politică. Care credeţi că este, din punctul dumneavoastră de vedere, cauza principală pentru care se întâmplă acest lucru?

F.V.S. - În primul rând, atunci când vorbim despre creștinism și despre creștini se impune să o facem puțin mai nuanțat. Da, așa este, conform ultimului recensământ (dar, nu numai!) majoritatea covârșitoare a românilor se declară a fi creștini. Atenție însă la acest aspect: ei se declară, doar, nu înseamnă că se și comportă ca atare! Dacă în chestionarul recensământului ar fi fost incluse și alte întrebări, referitoare la aspectul în cauză, precum frecventarea bisericii, atașamentul față de valorile creștinismului și altele asemenea, atunci am fi avut un tablou mai obiectiv al subiectului și, zic eu, poate, deloc măgulitor.

     Spun asta întrucât după autoestimările cultului majoritar creștin-ortodox, de care aparțin și eu, și având în vedere și datele concrete al „Referendumului pentru definirea familiei” din 2018 (la care am putea adăuga cetățenii bine intenționați, dar victime ale manipulărilor de tot felul), am putea constata că, în realitate, din totalul populației României de circa 19,5 milioane de cetățeni, cel mult 5 milioane și ceva i-au în considerare, la modul serios, ideea de creștinism!

Dar, dincolo de toate aceste evaluări, și eu cred că ar fi firesc să existe un electorat minimal, care să se constituie într-o bază de susținere a tradițiilor și curentului conservator.

Or, nu se poate spune asta! De ce? Primul răspuns la întrebare este unul care ține de distincția care trebuie făcută, la nivelul cetățeanului, între viața lui religioasă și implicarea în viața cetății! Am întâlnit persoane atașate de biserică (din nou, am în vedere cultul majoritar) ale căror opțiuni politice și electorale sunt diametral opuse! Explicațiile țin de superficialitatea informării și de influența unor membri mai tineri ai familiei, care au astfel de opțiuni. Un alt răspuns este legat de receptivitatea de care se bucură în rândurile publicului  mesajul, ipocrit favorabil tradiției și bisericii, al unui partid care a dominat scena politică românească în acești 30 de ani, o formațiune politică cu conotații populiste de stânga.

Asta s-ar putea explica și printr-o anumită complicitate a cultului majoritar cu statul care vine, la scara timpului istoric, în continuitatea mai-vechiului concept bizantin de „Symphonia”, în pofida faptului că, oficial, cultul majoritar a susținut și suține că nu se implică în politică! În sfârșit, dar nu în cele din urmă, absența din peisajul intern, timp de atâtea decenii, a unui mesaj politic de factură conservatoare constituie, zic eu, o altă explicație a situației contraproductive de azi.

Legat de

Burke and Acton

Two Thinkers for All Seasons

Hannes H. Gissurarson 16 January 2022

The Good Samaritan

Why Christianity and Capitalism are Compatible

Hannes H. Gissurarson 1 January 2022

Atlas Network

The 2021 Freedom Dinner in Miami

Hannes H. Gissurarson 18 December 2021

Burke and Acton

Two Thinkers for All Seasons

Hannes H. Gissurarson 16 January 2022

The Good Samaritan

Why Christianity and Capitalism are Compatible

Hannes H. Gissurarson 1 January 2022

Atlas Network

The 2021 Freedom Dinner in Miami

Hannes H. Gissurarson 18 December 2021