Email Facebook Twitter LinkedIn
×ECR Party
The Conservative
ECR Party
TheConservative.onlineTwitterFacebookInstagramYouTubeEmailECR Party’s multilingual hub for Centre-Right ideas and commentary
RomanianRomanianEnglishBulgarianCroatianCzechItalianMacedonianPolishSpanishSwedish
The Conservative
Ştiri și comentarii   |    TV   |    Print   |    Cronicari

Paşaportul Covid între necesitate și îngrădirea dreptului la liberă circulație

PickPik.com

Certificatul digital Covid facilitează dar în același timp condiționează circulaţia cetățenilor în spaţiul UE....

Certificatul digital Covid, cunoscut şi sub numele de  paşaport Covid,  realizat cu scopul de a facilita libera circulație pe timpul pandemiei, a intrat în vigoare în aproape toată Uniunea Europeană, inclusiv în România, de la 1 iulie. Beneficiind de acest document, cetăţenilor UE li se permite intrarea în alte state membre decât cel de domiciliu, fără a mai fi obligaţi să stea în carantină. Mai mult, pe fondul sporirii restricţiilor în cele mai multe dintre statele europene, ca urmare a ameninţării reprezentată de valul IV, a cărei gravitate este dată de răspândirea variantei Delta, paşaportul Covid este, practic, necesar atât pentru participarea la viaţa culturală, cât şi cea socială a multora dintre aceste ţări. Cu alte cuvinte, certificatul digital Covid este necesar de la intrarea în ţară şi până la accesul în muzee, la evenimente culturale, în cafenele şi restaurante ori chiar şi în supermarketuri.

În principiu, paşaportul Covid facilitează circulaţia în spaţiul UE, însă statele membre pot impune restricții, cu condiția să informeze Comisia Europeană și restul statelor UE, dacă este posibil, cu 48 de ore înainte de intrarea în vigoare a restricțiilor.

„Certificatul digital COVID al UE (EUDCC)”, așa cum este cunoscut oficial, este gratuit și ar trebui să fie recunoscut de toate cele 27 de țări ale UE, precum și de Elveția, Liechtenstein, Islanda, Norvegia, Israel și Turcia. UE a purtat, însă, discuții şi cu alte câteva țări, precum Regatul Unit și Statele Unite, cu privire la recunoașterea reciprocă și funcționarea documentelor legate de Covid.

Paşaportul Covid, gratuit pentru toţi cetăţenii UE

După cum explica, la momentul adoptării de către organismele europene a deciziei, comisarul pentru justiție Didier Reynders, practic, este vorba de trei tipuri de certificate: primul - care va dovedi dacă o persoană a fost vaccinată împotriva Covid, cel de-al doilea - dacă a fost testată negativ pentru infecție şi cel de-al treilea, va certifica dacă s-a recuperat după ce a trecut prin boală. Toate certificatele vor fi gratuite pentru toți cetățenii UE și vor putea fi accesate în format digital, a precizat oficialul european. Autoritățile naționale vor putea verifica validitatea unui certificat prin încărcarea codurilor de semnătură publică pe un portal special pregătit de UE.

Prin alinierea la normele comune de utilizare a certificatului, statele sunt obligate să accepte vaccinuri aprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA): Pfizer / BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson & Johnson. Dar, ele pot – deși acest lucru nu este obligatoriu – să admită și persoanele inoculate cu vaccinuri autorizate în unele țări ale UE, cum ar fi Sputnik V în Ungaria, sau cu produse aprobate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cum ar fi Sinopharm.

Primele țări care au început să elibereze și să verifice astfel de documente au fost Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia, care s-au conectat la portalul UE la 1 iunie, cu o lună înainte de termen, potrivit schengenvisainfo.com. De atunci, statele membre au finalizat treptat faza de testare, s-au pregătit din punct de vedere tehnic pentru conectarea la portalul EUDCC și s-au conectat efectiv, eliberând și verificând certificate de vaccinare, precum și certificate de recuperare și rezultate negative.

Norvegia, de exemplu, s-a conectat la poarta de acces pe 24 iunie, anunțând că toți cei din Norvegia care au fost complet vaccinați împotriva virusului și care s-au recuperat de la COVID-19 în ultimele șase luni pot solicita obținerea certificatului, iar Franța și-a actualizat sistemul existent de certificate de vaccinare COVID-19 pe 23 iunie pentru a-l alinia la portalul UE. Ultimele state care s-au conectat, exact la data limită de 1 iulie, sunt Ungaria, Malta, Țările de Jos, Suedia și România.

Certificatul privind vaccinarea va indica tipul de vaccin, când a fost administrat și numărul de doze. O persoană cu o singură doză poate călători în continuare, dar va fi la latitudinea statelor membre să decidă dacă o acceptă sau nu. De asemenea, Comisia Europeană a recomandat statelor membre să accepte numai vaccinuri autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente: Pfizer, Moderna, AstraZeneca sau Johnson & Johnson. Dacă unei persoane i s-a dat administrat alt ser, atunci va fi decizia fiecărui stat în parte să accepte sau nu intrarea respectivei persoane. Nu este clar, pentru moment, pentru cât timp va fi valabil certificatul de vaccin.

„Nu știm încă daca va exista o a treia vaccinare, încă nu suntem acolo”, a spus Reynders.

De asemenea, Comisia promovează testele rapide antigen pentru certificatul de test negativ. La un preț de sub 5 euro, testele sunt relativ ieftine în viziunea oficialilor. Reynders a declarat că au fost alocați 100 de milioane de euro pentru achiziționarea mai multor teste. Ele se adaugă celor aproximativ 20 de milioane de teste rapide antigen cumpărate deja și o achiziție comună de 2,6 miliarde de euro pentru alte 550 de milioane.

Franţa cere pass sanitaire inclusiv pentru hipermarketuri; Italia a introdus certificatul Covid obligatoriu pentru toţi angajaţii.  În timp ce există state europene care au relaxat total restricţiile, pe considerentul declarat că vor să convieţuiască cu coronavirusul, în multe ţări membre UE măsurile de protecţie au fost înăsprite încă de la sfârşitul lunii iulie. La sfârşitul lunii iulie, Franța a impus folosirea unui „permis de sănătate” (pass sanitaire) pentru accesul în muzee, cinematografe sau alte spații culturale, în mijlocul unui val puternic de îmbolnăviri  Covid, generat de virulenta variantă Delta. Astfel, din 21 iulie, francezii trebuie să facă dovada vaccinării, unui test negativ sau vindecării de Covid pentru a putea intra în majoritatea muzeelor și cinematografelor. Începând cu 9 august, certificatul sanitar a fost solicitat pentru accesul în cafenele și restaurante (inclusiv terase), unele centre comerciale mari, spitale, precum și pentru deplasările pe distanțe lungi cu transporturile publice interregionale (aeriene, rutiere, navale).

Certificatul sanitar este necesar tuturor persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, iar începând cu 30 septembrie, măsura se  aplică și minorilor cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.

Măsurile, în special cea privind limitarea accesului în magazine, a dat naştere la proteste, în special în sudul ţării. Luarea acestor măsuri nu vine, însă, ca o surpriză, în contextul în care Franţa a luat o altă măsură ce poate fi considerată aspră în alte ţări indulgente la acest capitol: personalul medical și cel din căminele de bătrâni din Franța este obligat să se vaccineze. Italia a devenit, joi, 16 septembrie, prima țară din Europa care face obligatoriu certificatul Covid pentru toți angajații. Guvernul de la Roma a aprobat noua măsură prin care certificatele devin obligatorii și pentru angajați din sectorul public dar și din cel privat. Măsura este implementată de azi, 15 octombrie, și va rămâne în vigoare până la sfârșitul anului.

„Certificatele verzi vor deveni obligatorii pentru toți salariații, fie că sunt din sectorul public, fie că sunt din sectorul privat. O facem pentru două motive esențiale – să facem aceste locuri de muncă sigure, și pentru ca a noastră campanie de vaccinare să fie și mai puternică”, a spus Roberto Speranza, ministrul sănătății italian.

Doar pensionarii și cei neangajați vor mai fi excluși de la regula certificatului obligatoriu. Orice angajat care nu prezintă un certificat Covid valid va fi suspendat fără plată după cinci zile, însă nu va putea fi concediat. Cei nevaccinați ar putea fi amendați cu până la 1.500 de euro. Și Italia necesită un certificat digital de vaccinare pentru participarea la viața publică, la fel ca Franța: din 6 august, la intrarea în restaurante, baruri, cafenele, săli de fitness, piscine publice, muzee, cinematografe sau alte activități în spații închise este obligatorie prezentarea dovezii vaccinării sau a imunizării. De la 1 septembrie, certificatul este necesar și pentru studenți și profesori, precum și pentru călătoriile cu trenul, avionul, feribotul sau autocarul. Spre deosebire de Franța, protestele din Italia au fost mult mai restrânse. De asemenea, din iulie, în Cipru este necesar un certificat de vaccinare sau vindecare SafePass pentru a putea intra în magazine, mall-uri, restaurante și alte locații. La polul opus, Guvernul danez a ridicat toate restricțiile anti-coronavirus din țară în 10 septembrie, declarând că „boala Covid-19 nu mai este o amenințare critică la adresa societății”. Danezii au voie să meargă în cluburi de noapte și la restaurante fără un certificat Covid, pot folosi transportul public fără să poarte masca de protecție și se pot întâlni în grupuri mari fără restricții, practic, viața s-a întors la normalul pre-pandemic în Danemarca. Succesul extraordinar al țării nordice se datorează într-o măsură în campania sa de vaccinare de succes – peste 74% dintre danezi sunt vaccinați cu schemă completă împotriva Covid-19. Chiar în aceste condiţii relaxate, cetăţenii străini din alte ţări au nevoie de certiticat Covid pentru a intra în acestă ţară.

În România, paşaportul Covid e doar pentru localităţile cu rată mare de infectare

În România, certificatul digital Covid a devenit oficial obligatoriu în toate zonele unde rata de infectare depășește 3 cazuri la mia de locuitori. Guvernul a aprobat vineri, 17 septembrie, propunerea Comitetul Naţional pentru Situații de Urgență ca certificatul care atestă vaccinarea, testarea ori trecerea prin boală să le fie cerut românilor pentru a putea avea acces la nunți, botezuri, la meciuri, în sălile de sport, ori în cinematografe și restaurante. Cu toate că, deocamdată, nu s-a procedat la vaccinarea în masă a copiilor, rezultatele campaniei reflectând ezitarea părinţilor chiar şi la cei sub 12 ani, legea îi include pe toţi copiii de peste 6 în categoria persoanelor care au obligativitatea de a prezenta un test negativ Covid

„Obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani”, se arată în HG adoptată în 17 septembrie.

Legat de

Whoever digs a pit …

The Slánský Trial: New Material

Hannes H. Gissurarson 26 November 2021

Whoever digs a pit …

The Slánský Trial: New Material

Hannes H. Gissurarson 26 November 2021

Whoever digs a pit …

The Slánský Trial: New Material

Hannes H. Gissurarson 26 November 2021

Whoever digs a pit …

The Slánský Trial: New Material

Hannes H. Gissurarson 26 November 2021