Email Facebook Twitter LinkedIn
×ECR Party
The Conservative
ECR Party
TheConservative.onlineTwitterFacebookInstagramYouTubeEmailECR Party’s multilingual hub for Centre-Right ideas and commentary
RomanianRomanianEnglishBulgarianCroatianCzechItalianPolishSpanishSwedish
The Conservative
Ştiri și comentarii   |    TV   |    Print   |    Cronicari

conservatorismul ca maturitate

Remus Tanasă: Conservatorismul este înainte de toate o predispoziție animată de instanțe pre-politice precum vecinătatea, convivialitatea sau moralitatea (partea a II-a)

Remus Tanasă - personal credit

Conservatorismul se manifestă mai întâi în ipostazele menționate, pentru ca apoi, în mod natural, să se exprime și politic...

 

Partea a doua a interviului cu Remus Tanasă:

 

- Ȋntr-un articol din 2014, scriaţi astfel: ,,Abordarea ideologică a politicii este un factor de risc pentru orice societate deoarece astfel se poate ajunge la momente de amnezie maniheistă. Pe de altă parte, abordarea doctrinară a politicii constituie o infuzie de seriozitate, rigiditatea doctrinară „afectând” doar dezbatarea principială a dialogului democratic şi nicidecum întreaga construcţie societală, căci doctrina este totuşi dotată de acea capacitate mentală care îi permite să înţeleagă că „nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii”. Această dualitate care defineşte întrucȃtva spectrul politic (stȃnga prin ideologie, dreapta prin doctrine) este considerată o poziţie depăşită astăzi. Cum vedeţi dvs. această constatare şi care ar fi gradul de adevăr al acesteia?

R.T.:  Ideologia, în sensul de plăsmuire încrâncenată și resentimentară, constituie un pericol imens pentru societatea contemporană. Ideologia nu are un corpus teoretic coerent sau consecvent, ci câteva idei forte care orientează întreaga poziționare. Socialismul a cunoscut mai multe versiuni ideologice (comunism, nazism, stalinism, maoism), însă toate au fost ghidate de ideea că anumiți inși asupresc alți inși, indiferent cine a fost țapul ispășitor (nobilii, evreii, deviaționiștii, capitaliștii, etc.). Observăm un tipar, cineva trebuie să asuprească pe altcineva, cel mai convenient fiind pentru apostolii ideologiei să indice adversari de moment sau de etapă, până când, în cele din urmă, n-ar mai exista opozanți interni.

Doctrina este bazată pe principii relevate în urma experienței istorice, astfel că ceea ce nu a trecut proba timpului, nu mai are greutate. Ideologia în schimb nu ține cont nici de experiență și nici de memoria istorică, ci de atavismele firii umane ce fac ca oamenii să se lase flatați cu ușurință și să se înflăcăreze la fel de ușor când cineva șoptește cuvinte frumoase, declamă intenții bune și promit un viitor de aur. Doctrina apelează la măsură, bun simț și realitate. Ideile la modă pe internet, mai ales pe timp de pandemie, ar trebuie să fie un indiciu cu privire la diferențele dintre ideologie și doctrină.

 

Ȋn ,,a fi creştin-democrat’’ aţi precizat: ,,Pentru a evita orice gram de politicianism/populism şi pentru a premia „arta posibilului” în detrimentul utopiilor, activitatea politică trebuie să ţină cont de dubla dimensiune a persoanei umane, cea transcendentă şi cea imanentă’’. După un cincinal şi mai bine de evenimente politice de anvergură în Romȃnia, Europa şi în lume, aveţi aceeaşi înţelegere ca atunci?

R.T.:  Da, sunt în continuare de aceeași părere, că oamenii au nevoie și de pâine pentru stomac, dar și pentru suflet, și mai cred că pâinea destinată stomacului nu trebuie în nici într-un caz obținută în detrimentul pâinii pentru suflet, după cum nici pâinea pentru suflet nu trebuie câștigată prin sacrificarea pâinii pentru stomac. Bineînțeles, vorbesc metaforic, fiecare persoană umană în parte decidând de care și de câtă pâine are nevoie de la o zi la alta, însă decizia nu trebuie luată pe spezele aproapelui. Îndestularea, ca și mântuirea, trebuiesc obținute respectând cadrul moral și legal al unei conviețuiri firești, prin armonizarea interesului individual cu imperativele vieții alături de semeni creați după imago Dei.

Per virtutem pax, per meritum panis, astfel că nu-i lăsăm în urmă nici pe cei mai lenți, dar nici nu băgăm mâna în coșul cu pâine al celor mai avuți.

 

 - Ca să facem o scurtă ocolire prin viaţa personală...vă consideraţi un susţinător al perspectivei etice ,,pro-life’’, validată istoric, din perspectiva cȃtorva ,,întrebări referitoare la dreptul la viaţă şi la avort’’; de curȃnd aţi devenit tată (eu aşa am citit o postare a dvs., pe Facebook legată de venirea ,,Luminii’’). Cum vă simţiţi în această postură?

R.T.:  Sunt un adept al perspectivei „pro-viață”, sunt deci un apărător al vieții, în special al celor încă nenăscuți, aflați în pântece și deci incapabili să-și facă auzită vocea. Ideea de „pro-alegere” (pro-choice) nu este decât un sofism poleit ce ascunde eugenia timpurilor moderne. Cu atât mai mult cred aceasta de când am devenit tată: privind în ochii fetei mele nu pot să-mi dau seama cum cineva ar putea acorda arbitrar statutul de persoană umană, doar de la o anumită perioadă încolo de la concepție. Înainte să fie persoană umană ce era și dacă nu era persoană umană încă de la concepție, cum ar fi putut să devină ulterior și cine decide aceasta?

 

 - La început de pandemie în Romȃnia, în 2020 aţi scris „Conservatorismul înseamnă anti-ideologie”; pe lȃngă faptul că este doctrină politică, ce mai este conservatorismul în plus?

R.T.: Conservatorismul este înainte de toate o predispoziție animată de instanțe pre-politice precum vecinătatea, convivialitatea sau moralitatea. Toate aceste elemente ne dau măsura firescului și ne oferă o postură ca persoane umane, ca vecini sau ca cetățeni, fiecare dintre aceste sfere concentrice împărțindu-se în mai multe categorii în funcție de caracter, ocupație, talent, apetență, etc. Conservatorismul se manifestă mai întâi în ipostazele menționate, pentru ca apoi, în mod natural, să se exprime și politic. Țin să menționez că din punct de vedere politic, conservatorul se manifestă printr-un stil și un discurs al moderației, bunului-simț și al dialogului, heirupismul sau mahalagismul ținând de apanajul rascolnicului de cursă lungă.

 

- Cum explicaţi relaţia dintre conservatorism şi naţionalism, acesta din urmă dublat de tradiţonalism, dat fiind faptul că naţionalismul este asociat cu o anumită orientare politică spre Est, iar în articolul ,,De ce nu este înţeles conservatorismul’’ aţi afirmat, citez ,,conservatorismul organizat politic și-a dat duhul la începutul anilor ’20 ai secolului trecut’’?

R.T.: În ultimul deceniu asistăm la o revigorare ai unor idoli forte ai forului, printre care și ideea de națiune etnocratică. Mai devreme sau mai târziu, această idee este transformată sau, mai precis, exploatată politic prin naționalism, pentru a fi mai atractivă în agora politică și pentru a aduce capital de imagine. În aceste condiții, naționalismul strict devine un competitor pe piața ideilor pentru conservatorism, fie doar și pentru că primul face apel îndeosebi la emotivitate, pe când cel din urmă la experiență. Pentru că de cele mai multe ori naționalismul are ca punct de pornire etnia, ajunge să se pună în antiteză cu conservatorismul, care prețuiește persoana umană. Naționalismul amalgamează, conservatorismul articulează, naționalismul generalizează, conservatorismul individualizează, naționalismul tribalizează, conservatorismul ordonează. Ar fi nevoie de o carte pentru a explica cele tocmai menționate și, în lipsă de spațiu, voi adăuga doar că pentru conservatori națiunea (nu naționalismul) reprezintă un mijloc pentru a întrema rânduirea civilizată, constituind cel mai eficient artefact cunoscut până acum pentru a ordona vecinătatea. Însă, pe lângă națiune, există mijloace care vin pe un plan superior, precum etica și experiența, mijloace care ponderează ideea de națiune sau oricare altă construcție ideatică.

În privința tradiției, am mai spus-o și cu altă ocazie, aceasta reprezintă un mijloc, nu un scop în sine, fiind vorba despre un fenomen antropologic și cultural ce armonizează societatea, adesea mai eficient decât legea scrisă.

Cât despre afirmația privitoare la conservatorismul organizat politic, aveam în minte singurul vector politic conservator ce a existat în România, adică Partidul Conservator al lui Lascăr Catargiu, P.P. Carp, Maiorescu, Filipescu sau Marghiloman. După dispariția acestui partid, elementele conservatoare s-au dispersat și ulterior alăturat altor partide, însă influența lor a fost marginală.

 

- Care este înţelegerea dvs., cu privire la actuala generaţie de politicieni ce formează actuala clasa politică romȃnească ce a ratat total Centenarul Unirii din 2018? Cu excepţia Bisericii, actualele instituţii ale statului au oferit un spectacol trist a cărui concluzie a fost că am asistat la un serbare fără obiect...

R.T.: Generația post-decembristă de politicieni, cu puține excepții, a demonstrat că interestul poartă fesul, patriotismul, rectitudinea sau transparența constituind concepte sacrificate pe altarul politicianismului. Centenarul Unirii a constituit un prilej pentru ca românul de rând să fie „victima intriganților și impostorilor ambițioși, cari, sub masca de voitori de bine, îi excită patimile, îi lingușesc tendințele cele proaste și ajung a-l exploata în folosul intereselor lor” (Ion Ghica).

- Vă rog să ne povestiţi despre proiectul Rusell Kirk Romania; mie mi se pare că este proiectul de suflet al acestor ani, mai ales că aţi scris un articol despre ,,Imaginaţia Morală’’ a lui Kirk, articol scris în 2017. Ce v-aţi propus cu acest proiect şi care sunt perspectivele de infuzare a limbii romȃne cu gȃndirea lui Kirk?

R.T.: Până să-l descopăr pe Russell Kirk pluteam confuz printre idei, evenimente istorice și personalități. Descoperirea singurului volum tradus în limba română (Imaginația morală, Baroque Books & Arts, 2014) nu doar că a fost o epifanie din punct de vedere livresc, dar a fost și o descoperire de sine a propriilor limite raționale sau caracteriale; am început să variez paleta de lecturi și să-mi depășesc blocajul ideatic. Aprofundând conceptul de „imaginație morală”, lansat de Edmund Burke și diseminat de Russell Kirk, am realizat că pe lângă frântura de idei și informații accesibile mie, pe lângă firul istoric captat selectiv de mine și pe lângă sentimentele care mă mișcă, există o înțelepciune sedimentată în timp prin experiența înaintașilor, ce s-ar putea să-mi ajungă la urechi doar în trecere, există instituții, simboluri și moduri de viață la fel de importante precum cele dragi mie, astfel că nu totul se întâmplă aici și acum, nu totul se învârte în jurul meu. Dacă ar fi așa, dacă totul s-ar învârti în jurul ego-ului fiecăruia, conviețuirea nu ar mai fi posibilă căci ar trebui mereu să ne războim, să dăm din coate pentru viață și pentru proprietatea privată, să-i punem la pământ pe cei care nu ne-ar recunoaște ascendentul statuar sau pecuniar.

Prin acest proiect mi-am propus să fac cunoscute ideile lui Russell Kirk în România, căci el a scris dintr-o perspectivă nord-americană, însă a privit spre civilizația euro-atlantică, noi românii făcând parte din această civilizație. Russell Kirk a expus principii, idei și observații cu efuziune universală, chiar dacă priveau cu precădere civilizația formată prin încrucișarea moștenirii greco-romane și a celei iudeo-creștine, adică civilizația euro-atlantică. Pe lângă diferite colaborări cu câteva personalități culturale din țară și de peste hotare, în momentul de față obiectivul este acela de a reuși traducerea și publicarea în limba română a celei mai cunoscute lucrări istorice a lui Russell Kirk, The Conservative Mind: from Burke to Eliot, o lucrare de istorie politică și culturală ce este folositoare pentru studenții de la istorie, științe politice, filosofie, litere.

 

- Vă mulţumesc, Remus Tanasă şi sper ca fluiditatea acestui interviu pentru The Conservative să fie un motiv necesar pentru viitoare contacte şi schimburi de idei!