Email Facebook Twitter LinkedIn
×ECR Party
The Conservative
ECR Party
TheConservative.onlineTwitterFacebookInstagramYouTubeEmailECR Party’s multilingual hub for Centre-Right ideas and commentary
RomanianRomanianEnglishBulgarianCroatianCzechItalianPolishSpanishSwedish
The Conservative
Ştiri și comentarii   |    TV   |    Print   |    Cronicari

conservatorismul ca maturitate

Remus Tanasă: Conservatorismul este înainte de toate o predispoziție animată de instanțe pre-politice precum vecinătatea, convivialitatea sau moralitatea (partea I)

Remus Tanasă - personal credit

Conservatorismul se manifestă mai întâi în ipostazele menționate, pentru ca apoi, în mod natural, să se exprime și politic...

 

Ȋn seria ,,Voci Conservatoare’’  începȃnd de astăzi, în două părţi, continuăm cu Remus Tanasă; cu şi despre articole deja scrise, despre momentele importante ale prezentului şi despre planurile de actualitate.

Remus Tanasă este o minte cu valenţe enciclopedice, o personalitate în devenire a culturii romȃneşti,  istoric,  un interlocutor mai mult decȃt amabil, cu privire lucidă şi cu vervă temperată. Găsiţi mult mai multe despre cum gȃndeşte şi la ce (se) gȃndeşte Remus direct pe blogul său .

Am intrat în contact în urmă cu doi ani la prezentarea unei cărţi în Bucureşti, într-un cadru relaxat şi a răspuns cu mare deschidere, chiar entuziasm, propunerii de interviu. Interviu pe care, iată, îl oferim astăzi tuturor prin The Conservative (vom publica ambele părţi consecutiv astăzi, pentru accesibilitate facilă).

 

- Remus Tanasă, pentru început, vă rog să ne spuneţi despre formarea dvs. De ce istorie la Iaşi şi de ce ştiinţe politice la Universitatea Perugia?

R.T.: Am ales istoria deoarece asemenea preocupare intelectuală ascute simțământul specific omului de a scoate la lumină legătura dintre cei morți, cei în viață și cei nenăscuți, nu doar prin efortul de a desluși trecutul, ci și prin confruntarea zilnică cu sine și cu prezentul. Universitatea „A.I. Cuza” din Iași era opțiunea cea mai firească pentru un moldovean fără prea multe posibilități; apoi, în anul III la Iași, am plecat cu o bursă Erasmus la Perugia (Universita degli Studi), cursurile de istorie ținându-se acolo în cadrul Facultății de Științe Politice. Așa am aflat de bursele oferite de statul italian, iar la întoarcerea din Erasmus am decis să accesez una, pe care am obținut-o și menținut-o pe perioada celor cinci ani petrecuți la studii în Italia. Am mai continuat apoi la Iași cu un doctorat în istorie, încheiat în 2016.

 

- Locuiţi în Moldova, la Iaşi, capitala Unirii Principatelor, nu capitala Micii Uniri, deşi sunteţi din Botoşani, lȃngă Bucovina, o mult-încercată provincie romȃnească în istorie! Cum este să auzi ,,din spate’’ glasul şoptit al Bucovinei şi să ai în faţa ochilor Moldova de dincoace de Prut şi de dincolo de Prut?

R.T.:  Bucovina este vatra Moldovei, aici regăsindu-se primele trei capitale ale țării Moldovei, Baia, Siret și Suceava. Dacă vrem, putem spune că bucovinenii sunt moldovenii cei mai moldoveni. Vicisitudinile istorice au făcut ca vechea Moldovă să fie ruptă în mai multe rânduri, întâi partea de nord ce avea să devină Bucovina în 1775, iar apoi partea Moldovei dintre Prut și Nistru, ce avea să devină Basarabia după 1812. Astfel că Unirea din 1859 a prins Moldova mult redimensionată. În Moldova occidentală, cea din România, fie doar și graiul aparte face ca identitatea regională să se împletească cu cea națională, fără a-i uita pe moldovenii de peste Prut, care vorbesc românește, măcar în parte, deci, din punctul meu de vedere, sunt români, precum bavarezii sunt germani sau piemontezii italieni. Pe scurt, pentru mine, după cum Bucureștiul respiră românește, la fel și Chișinăul sau Cernăuțiul.

 

- Apropo, aţi călătorit prin Moldova de dincolo de Prut? Cum a fost această experienţă pentru dvs.?

R.T.:  Prima dată când am mers în Republica Moldova a fost ca și cum mi-aș fi vizitat niște rude mai îndepărtate, fiind așteptat (nu primit) exact așa cum circulă în mentalul colectiv una dintre imaginile despre moldoveni: cu masa pusă, plină cu bucate și băuturi. Pe de altă parte, efectele negative ale Rusiei/Uniunii Sovietice se resimt atunci când mergi cu mașina la nivel infrastructural, dar mai ales atunci când ai de a face cu interlocutori ce nu fac diferența dintre realitate istorică și propagandă.

- ,,Moldovean, nu moldovenist’’, un articol scris la sfȃrşit de decembrie 2017 explică punctual cum ideologia bolşevică  a făcut ravagii în problematica Moldovei de dincolo de Prut: la nivel de limbă, relaţii umane, relaţii politice. Ce ar fi trebuit să fie făcut de Romȃnia şi nu a fost făcut pentru a combate efectele destructive ale acestei teorii de origine bolşevic-comunistă?

R.T.:  Existența statului Republica Moldova și a propagandei care insistă pe diferența istoric-lingivistică dintre români și moldoveni este în măsură să creeze confuzie printre membrii comunității internaționale, precum și printre cetățenii celor două state cu granița la Prut. Acesta este de fapt și scopul ideologic al moldovenismului, de a-i învrăjbi pe românii de pe cele două maluri ale Prutului în folosul actorului internațional cu cele mai importante interese geopolitice în zonă, adică Rusia. României îi lipsesc politicieni care să aibă o perspectivă temerară în ceea ce privește Moldova istorică, nu există politicieni care să treacă la un nivel superior mâzgâlirii pereților cu sloganul „Basarabia e România”. Investițiile economice românești în Republica Moldova sunt slabe, autostrada Ungheni-Iași-Târgu Mureș putând fi un bun cap de pod pentru a transmite tuturor că României îi pasă.

 

- Ce consideraţi că îi lipseşte Moldovei de dincoace de Prut la acest început de secol? Am pus aceste întrebări despre Moldova, deoarece aveţi pe blogul personal o cugetare: ,,Mă pot scoate pe mine din Moldova, dar nu pot scoate Moldova din mine.’’ Cu siguranţă, această cugetare, care şi-a atins propria nemurire prin faptul că aţi scris-o, nu a fost doar un gȃnd răzleţ dintr-un timp oarecare..., un gȃnd, ce v-a determinat să-l scrieţi?

R.T.:  Moldovei occidentale îi lipsește o elită cu picioare bine înfipte în solul moldovenesc, o elită care să îmbine identitatea regională și cea națională. În trecut junimiștii au fost o forță politică națională ancorată local. Pe vremea lor nimeni nu și-ar fi permis să râdă de accentul moldovenesc, în zilele noastre glumițele stereotipice ascunzând un egoism regionalist.

Țin să menționez că obtuzitatea centralistă a factorilor de decizie de la București nu este de bun augur pentru Moldova. Mă refer cu precădere la împărțirea bugetului pentru infrastructură și la discrepanțele de alocare, regiunii Moldova revenindu-i sume considerabil mai reduse decât Ardealului sau zonei București-Ilfov, în condițiile în care Moldova alături de Oltenia sunt singurele regiuni istorice fără vreun kilometru de autostradă. Recent s-a inaugurat o parte din centura Bacăului care, pe hârtie, are regim de autostradă. Chiar și așa, acești kilometri nu duc nicăieri, nu conectează Moldova de Ardeal peste Carpați pentru a introduce regiunea în circuitul economic european.

Aș îndrăzni să spun că lipsește demnitatea moldovenească.

 

 - Plecȃnd de la două texte publicate, ,,În căutarea revoluției: Mazzini și românii, în „Anuarul Institutului de Istorie «A.D. Xenopol». Omagiu academicianului Alexandru Zub”, Tomul LVI, 2019, Iași, ISSN: 1221-3705’’, precum şi ,,Mazzini and Marx: two political statements, în The Romanian Journal of Modern History”, vol. VI, nr. 1-2, 2015, ISSN: 2068-715X.’’,  aţi conceput un curs la ,,Academia Privată’’, curs intitulat, ,,Internaționala revoluționară și oamenii ei: Marx, Mazzini și pașoptiștii români’’; puteţi explica legătura dintre ele şi ce anume reprezintă ca osatură de idei legăturile paşoptiştilor romȃni cu acest ,,guru’’ revoluţionar, Mazzini, după cum regăsim în descrierea cursului?

R.T.:  În ajunul „primăverii popoarelor”, italianul Giuseppe Mazzini era cel mai „aclamat” revoluționar european, fiind ulterior „eclipsat” de Karl Marx, cu care a fost coleg în cadrul Primei Internaționale Socialiste, deși Mazzini a fost un adversar al luptei de clasă și un oponent teoretic al lui Marx. Revenind la întrebare, cei mai importanți pașoptiști români s-au format politic în mediile republicane franceze, unde steaua lui Mazzini sclipea orbitor. Frații Brătianu, C.A. Rosetti și Nicolae Bălcescu s-au aflat în contact direct și indirect cu Mazzini, iar republicanismul național(ist) al italianului i-a marcat într-atât încât i-a motivat să revină în Muntenia și să se pună printre liderii revoluționari din 1848. În puține cuvinte, era vorba despre a se elibera de Imperiul Otoman și de a uni Valahia și Moldova: națiunea română și republica. Din fericire pentru istoria noastră, pașoptiștii au înțeles că trebuie să renunțe la ideea de republică pentru a o întări pe cea de națiune și pentru a realiza unirea celor două țări românești. Chiar dacă în inima lor au rămas republicani, au acceptat și conlucrat la ideea de patrie română sub sceptrul lui Carol I de Hohenzollern. În acest sens, meritul îl are Ion C. Brătianu, care s-a maturizat într-un om de stat capabil, fratele său Dimitrie rămânând un romantic incurabil, pe când C.A. Rosetti a avut în continuare ieșiri republicane în care ar fi dat de pământ cu monarhia; acesta a rămas fidel modelului impus de Mazzini, care a murit în Italia sub un alt nume, Giorgio Brown, în semn de protest față de unificarea Italiei de către Casa de Savoia, în semn de protest față de monarhie. Fără maturizarea politică a lui Ion C. Brătianu, pașoptiștii munteni ar fi rămas în continuare cunoscuți sub denumirea de „liberalii roșii”, în amintirea peripețiilor lor din tinerețe și a legăturilor cu Mazzini (care, repet, nu a fost comunist sau socialist vreodată, republicanismul acelor ani confundându-se adesea cu stângismul de secol XIX).

- Sunteţi un susţinător prin scris în mediul universitar şi de presă a unui tip de gȃndire nuanţat şi accesibil,  exprimat printr-un articol recent, intitulat ,,Când schimbarea înseamnă conservare’’, articol publicat de LaPunkt (12 octombrie 2020), ulterior şi pe blogul personal; faceţi o referire la Jean Jacques Rousseau, prin folosirea unei metafore relevante ,,vestea bună/evanghelia’’ şi continuaţi, citez ,,…adică propășirea prin schimbare: radicală, violentă și cutremurătoare dacă trebuie. Schimbarea din năzuința de a face bine se confundă și se lasă înghițită de schimbarea pentru schimbare și de redesenarea societății prin exces de activism’’. Practic, resemnificarea din partea activismului ideologic a evoluţiei fireşti, cu porniri involutive, a evoluţiei cu revoluţia; cum putem remarca ,,la clipeala ochiului, per vulgu’’ această uimitoare metamorfoză prin ideologizare a firescului în nefiresc?

R.T.:  Societatea umană este în continuă schimbare, inevitabil ies la suprafață idei noi sau revin altele mai vechi. Omul își creează condiții diferite de viață de la o epocă la alta, însă condițiile interioare rămân neschimbate pentru că natura umană rămâne mereu aceeași: imperfectă și capricioasă. În ciuda acestor caracteristici, din străfundurile naturii sale, omul a fost capabil să scoată la lumină sau să creeze instituții și standarde mărețe, cu ajutorul revelației și rațiunii, prin încercare și respingere sau validare. Apare apoi Rousseau care susținea că omul este intrinsec bun și că instituțiile create sunt maligne, astfel că acestea ar trebui schimbate pentru ca „omul nou” să-și rupă lanțurile, să se emancipeze (țintele predilecte au fost și rămân proprietatea privată, familia și religia organizată). S-a deschis cutia pandorei pentru ca tot felul de activiști să proclame „neprihănita zămislire politică/socială” în numele unei umanități care ar avea nevoie să fie eliberată, ar avea nevoie să i se facă binele, chiar și cu forța dacă trebuie. O instituție firească precum familia (mamă, tată și eventual copii) este troglodită de tot felul de flașnetari în căutare de glorie efemeră, ipostaza biologică de femeie sau bărbat este negată când „sexul” devine „gen”, iar un standard precum varietatea este pus în chestiune prin invenția continuă de „minorități” ce-ar fi subjugate de majorități mai mereu abstracte, însă niciodată concrete.