Email Facebook Twitter LinkedIn
×ECR Party
The Conservative
ECR Party
TheConservative.onlineTwitterFacebookInstagramYouTubeEmailECR Party’s multilingual hub for Centre-Right ideas and commentary
RomanianRomanianEnglishBulgarianCroatianCzechItalianMacedonianPolishSpanishSwedish
The Conservative
Ştiri și comentarii   |    TV   |    Print   |    Cronicari

Vestul şi Restul

Roger Scruton, Vestul şi restul. Globalizarea şi ameninţarea teroristă, traducere din limba engleză (The West and the Rest, ISI Books, 2002) de Dan Rădulescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004

Shutterstock

Recentele atentate teroriste de la Paris, Nisa şi Viena au readus în atenţia publicului european fenomenul şi problematica terorismului de origine islamică. ...

Organizaţiile teroriste islamice se deosebesc fundamental de alte tipuri de organizaţii considerate teroriste prin faptul că justifică ideologic şi religios propriile acţiuni pe baza Coranului. Tocmai de aceea cartea lui Scruton, ,,Vestul şi restul’’ este mai mult decȃt o ecforare a evenimentului ,,11 septembrie 2001’’, ci este o ,,punere în acord’’ cu contextul recent al debutului secolului al XXI-lea precum şi o ,,prevestire’’ a marilor schimbări de paradigmă în politica europeană şi mondială.

11 septembrie 2001 a condus la atragerea atenţiei asupra unui fenomen care, desi nu fusese ignorat nici în trecut, nu se afla pe primul loc în cadrul  dezbaterilor politice şi intelectuale: globalizarea terorismului contemporan. Pe de o parte, exponenţii acestui fenomen (organizaţiile teroriste) au devenit „inamicul public numărul unu” al Occidentului fiind declanşat imediat războiul, iar, pe de altă parte, s-au scris diferite materiale dedicate dezbaterii, înţelesurilor şi cauzelor acestuia, cu precădere, dezbaterea privind relaţia dintre terorism şi diferitele manifestări ale globalizării.

,,Vestul şi Restul’’ lui Roger Scruton, a apărut la un an de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, a fost  tradusă în limba română în 2004 şi este una dintre lucrările dedicate acestui scop – dezbaterea privind relaţia dintre terorism şi diferitele manifestări ale globalizării.

Scruton începe prin a-i da dreptate lui Samuel Huntington cu privire la celebra teză a acestuia privitoare la apariţia unei ,,ciocniri a civilizaţiilor’’ în contextul ,,noii ordini mondiale’’, apărute după încheierea perioadei numită  Războiul Rece. Altfel scris, escaladarea acţiunilor terorismului, care a culminat cu atacurile de la World Trade Center, este interpretat şi înţeles ca semn al unui „conflict direct cu Islamul” din partea Occcidentului (de altfel, chiar şi titlul lucrării este un ecou al formulei huntingtoniene „Occidentul şi restul” (The West against the Rest), deşi autorul punctează că nu foloseşte această sintagmă în sensul prezentării unor tabere opuse în care ar fi împăţită actualmente lumea, aşa cum Huntington a făcut-o.

Scruton consideră  prin cuvintele sale  că răspunsul la întrebarea: „ce este de fapt civilizaţia apuseană şi ce îi menţine coeziunea?’’ reprezintă înţelegerea diferenţelor semnificative între civilizaţia occidentală şi civilizaţia islamică. Oamenii politicii occidentale obişnuiesc să definească ,,libertatea’’ ca fiind motivul necesar şi suficient pentru care luptăm împotriva terorismului. Ȋnsă, consideră Scruton, libertatea înseamnă eliberarea de orice fel de constrȃngeri, inclusiv a acelor reguli (văzute ca fiind tot constrȃngeri) care sunt necesare pentru ca o civilizaţie să dăinuie. Totuşi, libertatea absolută pe care civilizaţia occidentală o propune arată şi direcţia pe care Occidentul merge prin fluturarea acestei libertăţi absolute, fără oprelişti: spre propria disoluţie. Mai mult,  a flutura libertatea prin faţa interdicţiilor religioase prezente în civilizaţia islamică este un act de agresiune, provocând la răzbunare din partea celor care se simt jigniţi în sentimentele lor religioase (ne gȃndim aici la episoadele de tipul ,,Charlie Hebdo” (pag. 5–6)).

Primele trei capitole din cele patru ale acesteia („Contractul social”, „Iluminismul, statutul cetăţeanului şi loialitatea”, „Legea sfântă” şi „Globalizarea”) – sunt dedicate tocmai acestui scop: descoperirea esenţei civilizaţiei occidentale, în opoziţie cu principala reprezentantă a „Restului” -  civilizaţia islamică.

Ȋn esenţa mesajului său, Scruton ne descoperă că fiecare dintre cele două civilizaţii ale Cărţii (Biblia şi Coranul) s-au dezvoltat dintr-o credinţă religioasă comună (monoteismul) şi un text sacru. Totuşi, liantele fiecărei civilizaţii luate în discuţie sunt diferite: în cadrul civilizaţiei occidentale, politicul eliberat de comandamente religioase este la baza acestei civilizaţii, în timp ce religiosul condiţionează activ civilizaţia islamică (apar, totuşi perspective de occidentalizare, cu precădere în ţările Golfului şi ale Extremului Orient de Sud-Est); Vestul este guvernat de politic, Restul de putere (pag.14).

Separaţia bisericii şi a autorităţii divine de stat, şi de autoritatea seculară,  perspectiva contractualistă legată de legitimitate sunt elementele centrale ale viziunii occidentale asupra ordinii politice, în cadrul căreia loialitatea cetăţenilor este una de tip teritorial (naţional), nu religioasă, iar izvorul autorităţii legii, ca sistem abstract de drepturi şi îndatoriri, este puterea suverană, nu porunca divină  .

Impusă de Iluminism, această viziune, este cea care a stat la baza stabilităţii şi toleranţei specifice civilizaţiei occidentale, comparativ cu  conflictele care marchează  civilizaţia islamică.

Din nefericire, crede Scruton, civilizaţia occidentală este afectată în prezent de o „cultură a repudierii”, al cărei specific este punerea la îndoială şi respingerea tradiţiei şi valorilor iluministe, bazate pe obiectivitate şi raţiune, ce au caracterizat occidentalismul şi anume feminismul, multiculturalismul şi relativismul, care sunt înfierate în mod expres de Scruton, pentru vina de a promova mesajul nelegitimităţii şi artificialităţii civilizaţiei occidentale, mesaj cu implicaţii catastrofale: „Mentalitatea acelui «jos cu noi» se dedică smulgerii din rădăcini a loialităţilor noastre vechi, care nu mai pot fi susţinute. Iar atunci când mor vechile loialităţi, moare şi vechea formă de apartenenţă. Prin aceasta Iluminismul, care pare să ducă de bună voie la o cultură a repudierii, devine o ameninţare pentru Iluminism. Căci el subminează certitudinile pe care se întemeiază statutul de cetăţean. Acesta este lucrul care se petrece acum în viaţa intelectuală a Vestului” (pag. 72).

Contractul social, cu drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti pe care le presupune acesta este simbolul civilizaţiei occidentale; inima civilizaţiei islamice este „legea sfântă” (shari’a), care cere supunere necondiţionată. Considerȃndu-se că are aplicabilitate în orice domeniu al vieţii, shari’a duce spre o  „confiscare a politicului”. Pentru că întreaga autoritate vine de la Allah (prin intermediul exemplului profetului  Mahomed), care se constituie în singura sursă de legitimare a unei legi. Prin urmare,  instituţiile sau legile seculare nu au nici un rol în consolidarea legitimităţii politice, ele putând fi  respinse in integrum ca fiind elemente străine ale unui uzurpator (de unde şi instabilitatea ce caracterizează societăţile musulmane).

Viziunea coranică a societăţii, dobȃndită de Mahomed în perioada cȃt a fost exilat la Medina, este diferită de „orice idee de jurisdicţie teritorială ori de loialitate naţională. În ochii Coranului locul în care ne aflăm nu este locul de care aparţinem, fiindcă cel din urmă se află în mâini străine. Ca atare legea noastră nu provine din locul nostru actual de popas, ci privilegiază celălalt loc, acela care poate fi recucerit într-o bună zi. Această atitudine favorizează puternic ideea de lege ca legătură între fiecare persoană şi Dumnezeu, fără vreo trimitere specială la teritoriu, suveranitate sau supunere pământească. Deşi aşezările umane au o importanţă enormă în concepţia musulmană despre lume, acest lucru nu se întâmplă pentru că ele sunt surse ale legii, ci pentru că ele sunt obiectul legii, declarate sfinte de Dumnezeu în veşnicele sale relaţii cu omenirea'' (pag. 91). Aşadar, diferenţele uriaşe între cele două civilizaţii sunt evidente şi nu pot fi surmontate prin export de democraţie ori prin grefare a unui tip de regim democratic în teocraţiile islamice.

În  ,,Globalizarea’’ ultimul capitol al cărţii – care analizează, de fapt, relaţia  dintre Vest şi Restul, Scruton pledează convingător, după părerea mea,  pentru două lucruri:

  - globalizarea, un produs al civilizaţiei occidentale, este, de fapt, incompatibilă cu elementul central al acesteia, deoarece „civilizaţia occidentală depinde de ideea cetăţeniei, care nu este deloc globală, avându-şi rădăcinile în jurisdicţia teritorială şi în loialitatea naţională” (pag. 114);

- Scruton argumentează cum este responsabilă globalizarea de provocarea exploziei terorismului islamic: „tehnicile şi infrastructurile de care depinde AlQaeda sunt darurile noilor instituţii globale. Reţeaua internaţională de finanţe care-i dădea posibilitatea lui bin Laden să-şi ascundă averea şi s-o folosească oriunde în lume este opera Wall-Street-ului şi a Zürichului. Tehnologia pe care bin Laden a exploatat-o atât de eficient împotriva noastră este produsul iniţiativei apusene, cu expansiunea ei multinaţională. Iar armele de distrugere în masă pe care el ar dori atât de mult să le obţină s-au dezvoltat datorită ştiinţei occidentale. Chiar şi averea lui ar fi de neînchipuit fără uriaşele fonduri provenite din exportul petrolului saudit în Occident, şi care au dinamizat construcţia de locuinţe de pe urma căreia a profitat tatăl său. Chiar şi acest avânt al construcţiei de locuinţe, alimentat de o explozie a populaţiei care este ea însăşi rezultatul comerţului global, e un simbol al Occidentului şi al expansiunii sale. Înfăţişarea Arabiei s-a schimbat continuu, iar mulţi musulmani au perceput negativ această schimbare. Clădirile înalte de beton fac minaretele să pară mai mici, uliţele înguste au făcut loc unor bulevarde pretenţioase sau unor cartiere cu construcţii de mântuială , iar stilul hidos, neprietenos, al modernismului internaţional acoperă şi nimiceşte alcătuirea delicată a oraşului musulman” (pag.116-117).

Scruton continuă: „Aşa cum demonstrează exemplele oferite de bin Laden, Al-Qaeda şi teroriştii de la 11 septembrie, islamismul nu este un strigăt de durere al nefericiţilor acestui pământ. Este o chemare implacabilă la război, lansată de musulmani din clasa de mijloc care cutreieră lumea, mulţi dintre ei extrem de avuţi, iar cei mai mulţi suficient de versaţi în civilizaţia apuseană şi beneficiile ei pentru a exploata din plin lumea modernă. Aceşti musulmani sunt produse ale procesului de globalizare, iar civilizaţia apuseană le-a amplificat într-o asemenea măsură mesajul încât acesta călătoreşte cu ei în jurul lumii. Poate că e greu să-i simpatizezi pe aceşti apărători ai violenţei, răsfăţaţi şi complezenţi cu ei înşişi. Dar nu e greu de simpatizat cu sentimentele care-i animă pe cei în numele cărora vorbesc. În ochii apărătorilor ei, globalizarea înseamnă comerţ liber, mai multă bunăstare şi erodare continuă a regimurilor despotice prin nevoia crescândă de libertate. În ochii criticilor săi însă, globalizarea înseamnă pierderea suveranităţii o dată cu o masivă dezagregare socială, economică şi estetică. Înseamnă de asemenea o invazie de imagini care jignesc, trezesc dezgust, dar şi invidie în sufletele celor care le privesc. În Statele Unite, unde pornografia este ocrotită ca liberă exprimare, oamenii pot accepta ideea că acest atac la demnitatea uman este preţul pe care trebuie să-l plătim pentru libertăţi prea preţioase pentru a fi părăsite. Dar dacă n-ai cunoscut aceste libertăţi şi crezi că oricum fericirea nu stă în libertate, ci în supunerea faţă de legea lui Dumnezeu, impactul pornografiei e devastator. Nu mai puţin devastator este, pentru musulmanii evlavioşi, ceea ce consideră ei a fi îmbrăcămintea şi purtarea indecentă a tinerelor femei din Occident – îmbrăcăminte şi purtare care nu se schimbă cu nimic atunci când aceste femei călătoresc pentru afaceri sau ca turiste în ţările musulmane, contând pe o toleranţă pe care ar dori-o reciproc , deşi fac prea puţin sau nimic pentru a o dobândi” (pag.119–120).

Scruton scrutează cu raţiune şi devotament perspectiva globalismului, pe care o critică radical în această parte a lucrării sale. Scruton considerȃ globalizarea ca fiind noua formă de de imperialism a Occidentului, ce are ca ,,mȃnă nevăzută’’ nu  SUA, ci U.E.; apartenenţa la U.E. implică pierderea puterii legislative a statelor componente în favoarea unor instituţii supranaţionale. Ȋnsă critica lui Scruton nu este una distructivă, ci constructivă; iată ce scria el: „trebuie, cred eu, să facem ce ne stă în putinţă pentru a întări statul-naţiune, care a adus cu el marile avantaje ce deosebesc Vestul de Rest, inclusiv avantajele guvernării personale, ale cetăţeniei sub o jurisdicţie teritorială şi o guvernare responsabilă faţă de popor. Aceasta înseamnă că trebuie să restrângem procesul de globalizare, astfel încât să neutralizăm perceperea imaginii sale ca o ameninţare venită din partea Vestului împotriva Restului. A acţiona responsabil înseamnă a revizui multe din prejudecăţile noastre. Toate cele enumerate mai jos au contribuit la primejdia de astăzi, şi toate necesită o reexaminare:

 - Eşecul nostru în ajustarea politicilor de imigraţie în scopul integrării şi, reciproc, pretenţia de a călători oriunde în lume fără să ne informăm mai întâi asupra tabuurilor şi aspira ţiilor locale.

- Acceptarea «multiculturalismului» ca scop educaţional şi politic, precum şi obiceiul nostru de a denigra adevărata cultură naţională şi politică de care depindem.

- Angajamentul nostru de a ne conforma ,,liberului schimb’’, aşa cum este conceput de Organizaţia Mondială a Comerţului – o cale de a obliga alte ţări să înlăture barierele pe care le-au ridicat în apărarea interesului local.

- Acceptarea cu prea mare uşurinţă a corporaţiei multinaţionale ca persoană juridică legitimă, chiar dacă nu e supusă nici unei jurisdicţii suverane particulare şi are drept de proprietate oriunde în lume.

- Indiferenţa noastră aparentă faţă de erodarea justiţiei seculare şi jurisdicţiei teritoriale prin litigii devastatoare la noi acasă şi prin legislaţii birocratice în alte părţi ale lumii.

- Înrobirea noastră faţă de prosperitate şi obiceiurile societăţii de consum care ne-au dus la dependenţa de materii prime, cum ar fi petrolul, ce nu pot fi obţinute pe teritoriul nostru” (pag. 143).

Cu siguranţă,  globalizarea are, o „faţă întunecată”; Scruton are dreptate cȃnd susţine că globalizarea tehnologică şi economică a furnizat numeroase mijloace materiale şi financiare, care au favorizat expansiunea reţelelor  teroriste precum şi a grupărilor de crimă organizată, în general. Deglobalizarea ar putea să satisfacă deficitul democratic din zonele ,,ocupate’’ de ,,civilizaţia islamică’’, prin respectarea statalităţii şi a naţiunilor.

Ȋn loc de concluzii.

Pare să fie U.E. o construcţie suprastatală cu pretenţii imperialiste?  Ştim că aderarea la U.E. a fost un proces voluntar, pe baza relaţiei cost-beneficiu, demarat de fiecare stat în parte, în urma primirii unei invitaţii formale de aderare. Acest proces a presupus o serie de reaşezări şi modificări ale legislaţiei fiecărui stat în parte. Apartenenţa la U.E. pare să presupună mai degrabă o pierdere a suveranităţii decȃt o limitare şi o redefinire a acesteia, aşa după cum susţin surse credibile la nivel european.

Apoi, Scruton pare să piardă ,,în detalii’’ tocmai relativismul pe care îl defineşte la pag. 75 drept „recunoaşterea că nici unei culturi nu trebuie să-i acordăm o atenţie privilegiată şi că nici o cultură nu poate fi judecată sau respinsă din afara ei”. Aceasta definire a relativismului poate avea repercusiuni devastatoare la nivelul civilizaţiei islamice, ai cărei emisari nelegitimi ucid şi distrug în numele unor concepte şi precepte religioase, insuficient înţelese: cum poate fi condamnată civilizaţia occidentală al cărei drapel este tocmai libertatea fără limite prin atacuri teroriste care distrug vieţi şi omoară oameni?

Mesajul şi valorile Iluminismului au sens şi efect într-o civilizaţie tolerantă, fundamentată pe libertate şi pe preceptele iubirii şi ale sacrificiului personal, prin urmare, în civilizaţia occidentală. De altfel, corifeii Iluminismului nu au avut explicit în vedere ,,exportarea’’ valorilor acestuia în alte arealuri culturale, ci, mai degrabă, ,,însămȃnţarea culturii europene’’ cu acestea. Aşadar, ,,universalismul’’ occidental face sens operaţional în arealuri culturale perspectivate colonial. Asta se vede astăzi oriunde în lume.