Subscribe
O analiză a rezultatelor alegerilor din 6-9 iunie.
Numărătoarea voturilor la alegerile europene s-a încheiat și, așa cum se așteptau mulți, nu a oferit un rezultat sigur și determinat și, având în vedere sistemul electoral actual, va fi necesar un acord între mai multe partide europene pentru a obține o majoritate.
Există doar trei coaliții care ar putea, în mod autonom, să depășească 361 de locuri – pragul minim pentru o majoritate: una între populari, socialiști și liberali s-ar opri la 406 deputați; una mai orientată spre stânga cu intrarea Verzilor ar fi la 458 de locuri; „cea mai mare” ar fi cea cu prezența conservatorilor ECR care ar trage majoritatea la 482 de locuri.
Bineînțeles, nu este niciodată un vot perfect liniar, de asemenea și mai ales pentru că este dificil să se ajungă la un acord între partide care apoi se ciocnesc frontal pe teritoriul național. Mai probabil, ar putea fi vorba de o axă creată în jurul PPE, al grupului ER și al ECR (care, împreună, s-ar opri la doar 15 locuri față de majoritate), urmând apoi să smulgă un anumit consens din partea grupurilor din afara majorității.
Să pornim tocmai de la această ipoteză a unei majorități PPE-RE-ECR-alții: excluderea AfD din grupul ID deschide cu siguranță scenarii diferite, chiar dacă este puțin probabil ca Marine Le Pen (RN, ID) să poată face parte cu seninătate dintr-o majoritate europeană din care Macron ar trebui, în mod legitim, să facă parte. Este mai probabil ca Liga (ID) a lui Matteo Salvini să facă parte din această majoritate care ar vedea atât aliații săi naționali FdI (ECR), cât și FI (PPE) ca parte integrantă a majorității europene. Același lucru ar trebui să se întâmple și cu Geert Wilders (PVV, ID), care este pe cale să ajungă la guvernare împreună cu partidele VVD (RE), BBB (PPE) și NSC (PPE), pentru care nu ar trebui să fie ceva „eretic” să accepte intrarea într-o majoritate similară.
Apoi, mai sunt câteva voturi de rezolvat, cum ar fi grupul românesc AUR: care este foarte apropiat de ECR, pentru moment unul a fost de acord să se alăture grupului Verzilor/ALE, iar ceilalți 5 aleși sunt în schimb în grupul Non-Inscrits, deci ar putea fi o întărire importantă. Un alt element-cheie ar putea fi Viktor Orban, care, împreună cu partidul său Fidesz, rămâne în Non-Inscrits după ce a fost expulzat din PPE. Cu toate acestea, Giorgia Meloni (FdI, ECR) încearcă de ceva timp să repare relațiile.
Majoritatea PPE-RE-ECR-alții ar putea ajunge astfel la 375 din 720, chiar dacă ecuația nu ar fi matematică, deoarece forțele mai „de stânga” din cadrul liberalilor ar putea să nu vadă cu ochi buni o astfel de alianță.
O alternativă, încă necalculată, dar care trebuie luată în considerare, este cea a unei majorități „total de dreapta” cu PPE-ECR-ID: cele trei grupuri ar porni de la 324 de locuri, la care s-ar adăuga voturile forțelor reformiste de dreapta și ale neinscrișilor care ar putea aprecia o astfel de majoritate. Dintre liberali, în mod realist, pe lângă Fianna Fáil irlandez, unele mișcări bulgare (DPS/HÖH și PP-DB), liberalii olandezi pentru interese guvernamentale naționale, precum și cei suedezi, ar fi dificil să aducă mai mult de 20 de parlamentari în majoritate. Dintre cei neinscriși, forțele de dreapta sunt diverse, care ar putea susține un proiect chiar și fără un „contra-deal”: printre acestea, naționaliștii bulgari (V), unele forțe de dreapta grecești (Nike și PE), dreapta poloneză a KWiN, românii din AUR și Fidesz.
Această alianță s-ar putea opri și în acest caz între 365 și 375 de locuri, deși este rezultatul unei serii de negocieri extrem de strânse. Puterea germană, în acest caz, este foarte limitată: Cancelarul Scholz (SPD, S&D) a fost învins sever în alegerile europene și cu siguranță nu va avea prea mult de spus în reconstrucția majorității, atât de mult încât SPD nu este nici măcar principalul partid al grupului social-democrat învins atât de PD-ul italian, cât și de PSOE-ul spaniol; lucrurile nu merg mai bine pentru francezi, cu Macron care nu poate trage sforile prezenței lui Le Pen decât până la un anumit punct, sub pedeapsa de a fi exclus din majoritate.
Singurul șef de guvern care are forța și autoritatea, certificate de urnele de vot, de a determina un punct de cotitură în Europa este Giorgia Meloni, care are ocazia concretă de a crea un adevărat „centru-dreapta” european pentru a oferi în sfârșit o majoritate europeană uniformă din punct de vedere politic. Acum depinde de ea, odată ce G7 se va încheia, să țese pânza depășind diviziunile dintre diferitele partide și țări membre.
The text was translated by an automatic system