Alegeri în Germania, de ce CDU greșește

Revoluția bunului simț își continuă marșul lung și de neoprit prin Occident. Este o Revoluție cu un sens clar reacționar, dar asta nu o împiedică să fie revoluționară în sensul cel mai larg al cuvântului, deoarece nu pare să se mulțumească cu simpla recompunere a dezordinii produse de progresism, ci caută în mod deschis și explicit transformarea completă a ordinii create după cel de-al doilea și (poate chiar) primul război mondial. Și este reacționară din două motive: în primul rând, pentru că nu este utopică, ci realistă, ceea ce înseamnă să ne întoarcem cel puțin la Sfântul Toma de Aquino; în al doilea rând, pentru că urmărește să recucerească ordinea politică și socială care a făcut din Occident Civilizația civilizată și civilizatoare, ceea ce este mult de recuperat și este o reacție perfectă.

Alegeri ieri în Germania. În ciuda previziunilor sondajelor, cutremurul politic generat de rezultate a fost sau va fi minor. Liberalii, care au provocat căderea guvernului de coaliție cu socialiștii și verzii, au fost penalizați. Ei dispar. Este cea mai mare pedeapsă pentru un politician, sau pentru un partid, pentru că a dispărea înseamnă practic a muri și a o lua de la capăt; mult mai rău decât a începe de la zero. Și mai ales dacă aperi idei și principii care merg împotriva revoluției în sine care are loc. Îi putem considera dați dispăruți. S-a întâmplat în Spania, în mai puțin de trei ani. Acești „liberali”, care sunt de fapt „progresiști”, adică liberali din punct de vedere moral și social și social-democrați din punct de vedere economic, au gestionat Germania și Uniunea Europeană ani de zile, decenii. Căderea lor în Germania – înainte de dispariția din Spania și de rezultatul slab al ultimelor alegeri europene din iunie 2024 – anunță dispariția lor virtuală pe întregul continent.

Socialiștii ajung la cele mai rele cifre după bombardarea Dresdei și a Berlinului. Aceștia nu dispar și nu vor dispărea în general pe termen scurt. Este imposibil ca aceștia să dispară dacă în Alexander Platz din Berlin, Marx și Engels au o statuie care strălucește și întregul oraș amintește de Roșii, de violurile femeilor germane, de distribuirea proprietății individuale pentru cei din politburo, de exproprieri, de planificare, de gulag, de chekas, de ideologia de gen, de degradarea educației, de egalitarismul învechit, de poliția secretă și de bătăile ei, de avort, de distrugerea familiei; mai multă planificare, mai mult gulag, mai multe chekas.

Dar zgomotul a fost fenomenal și este ceva care ar trebui să facă fericit orice patriot sau conservator.

Creștin-democrații și social-creștinii din Bavaria își mențin poziția; ei cresc oarecum, pe acea cale a vaselor comunicante care a distrus Europa din punct de vedere politic și în virtutea căreia un procent deloc neglijabil de alegători socialiști și „populari” sunt interschimbabili atunci când se lansează avertismente de teamă de o „dreaptă” reală, cu convingeri și principii. Dar ei nu sunt capabili să absoarbă dispariția virtuală a „liberalilor”, care demonstrează ceea ce a fost subliniat mai sus: că așa-numitele „partide liberale” sunt în mod deschis mai apropiate de pozițiile stângii. Mertz va guverna cu socialiștii și, probabil, cu Verzii, care sunt în scădere, dar sunt cei care suferă cel mai puțin de pe urma ultimului guvern de coaliție. Curios. Incoerența în politică are prețul ei, dar nu întotdeauna sau în totalitate.

Este incontestabil că interesul repetat al liderului CDU – în campania electorală și chiar în seara alegerilor – de a clarifica faptul că nu va guverna cu dreapta suveranistă a Alternativei pentru Germania, arată că Partidul Popular European nu va accepta ușor modelul italian. În realitate, modelul italian al unei coaliții de dreapta se datorează a două motive: pe de o parte, tradiția politică italiană; pe de altă parte, poate mai important, faptul că forța cea mai centristă (cea a Partidului Popular European) este minoritară în coaliție. Germania se alătură astfel modelului austriac, sau modelului polonez; care constă în consacrarea celebrului cordon sanitar forțelor de dreapta, suveraniste, patriotice sau conservatoare, făcând pacte cu socialiștii, verzii, liberalii sau comuniștii, mă rog.

Un avertisment pentru țările care se află în situații similare; în special Spania, unde sondajele indică, de asemenea, că creșterea semnificativă a VOX (care depășește din nou 14%) de la ultimele alegeri generale, ar permite mai mult decât un guvern al Partidului Popular și Santiago Abascal. Un semn rău este dat de Partidul Popular European, care nu va mai putea menține mult timp acest echilibru permanent, negociind cu stânga posturile de putere, de reprezentare și de guvernare și înșelând alegătorii, prin sistemul grosolan de copiere a propunerilor patrioților sau conservatorilor în campanie pentru a atrage un vot pe care apoi îl trădează sistematic negociind cu adversarii săi.

Iar marea câștigătoare are un nume de femeie: Alice Weidel. Partidul victorios este în mod clar Alternativa pentru Germania, care își dublează rezultatele, depășește pragul psihologic de douăzeci la sută și devine a doua forță cea mai votată din toată Germania și prima din fosta Republică Democrată Germană sau Germania de Est. Este evident, privind rezultatele, că singurul partid care a interpretat corect noua realitate socială și politică din Europa este Alternativa. Iar virajul spre centru făcut de Alice Weidel plasează acest partid pe calea Revoluției bunului simț: o politică puternică în materie de imigrație și securitate, un angajament ferm față de economia reală și productivă, respingerea fanatismului ecologist și o critică acerbă a greșelilor și orientărilor birocrațiilor de la Bruxelles.

Alternativa pentru Germania a avut sprijinul public și entuziast al lui Elon Musk. Și aceasta conectează o nouă alianță transatlantică; alianța bunului simț, a respingerii politicilor „woke”, a economiei subvenționate și a dependenței energetice și industriale de puteri precum Rusia sau China, la care politicile Bruxelles-ului au condamnat o mare parte a economiei europene.

Astăzi ne-am trezit cu știrea din Financial Times că Albares, ministrul de externe al prim-ministrului spaniol, Pedro Sánchez, a cerut Uniunii Europene să creeze o alianță politică cu China comunistă, fără Statele Unite. Mă tem că aceasta este o tentație foarte serioasă care se află deja pe coridoarele de la Bruxelles și în birourile comisarilor. Și nu din cauza Ucrainei (Spania este principalul cumpărător european de gaze din Rusia și al doilea din lume, deci finanțează efortul de război al lui Putin); ci tocmai pentru că administrația Trump a tăiat USAID, UNRWA și acele agenții internaționale care nu au servit decât la îmbogățirea unei caste de birocrați și la răspândirea politicilor socialiste și de woke.

Uniunea Europeană se află la o răscruce teribilă. Viitorul Europei va fi decis în câteva luni. Acordul dintre CDU și socialiști și verzi, care ar reproduce acordul la care se pare că s-a ajuns în Austria, este un precedent foarte prost. Europa nu se poate alia cu China pentru a lupta împotriva Statelor Unite. Aceasta ar fi trădarea definitivă a lumii occidentale; un război până la moarte al spațiilor mari în care vom ajunge ruinați, companiile și familiile noastre.
Partidul Popular European are alegerea în mâinile sale. Și trebuie să decidă. Fie pot recupera deceniile pierdute, fie pot continua să meargă spre abisul economic și cultural.