Au vrut să câștige, dar… Trump-Meloni le-au distrus partidul

Înfrângerea lui Kamala Harris și revenirea lui Donald Trump

În ultimii ani, Kamala Harris a fost prezentată ca imaginea viitorului progresist al Statelor Unite. Femeie afro-americană și asiatică, ea întruchipa visul progresist al unei conduceri incluzive și multiculturale. Alegerea perfectă pentru a-i învinge pe republicanii „răufăcători” și pentru a instaura o „nouă ordine mondială”. Când Joe Biden a ales-o drept contracandidata sa, mulți comentatori au numit-o un pas revoluționar, un punct de cotitură în istoria Americii. Harris nu a fost doar un politician; ea a fost un simbol, un stindard pentru cei care credeau că Statele Unite ar putea deveni farul unei noi ordini globale care să promoveze necondiționat ideologia laburistă. Cu toate acestea, în ciuda laudelor și a entuziasmului mediatic, cariera politică a lui Kamala Harris a fost plină de controverse. În timpul mandatului său de procuror general al Californiei, Harris s-a confruntat cu acuzații de susținere a unor politici care au perpetuat încarcerarea în masă, afectând în special minoritățile. Ulterior, mandatul său de vicepreședintă a fost criticat pe scară largă pentru incapacitatea sa de a aborda crize-cheie, cum ar fi valul de migrație de la frontiera de sud a SUA. Aparițiile sale publice au fost adesea considerate neconvingătoare, cu gafe repetate și o atitudine percepută ca fiind distantă și neautentică. Ascensiunea lui Harris a fost alimentată de o combinație de politici identitare și sprijin mediatic, care au prezentat-o drept succesoarea inevitabilă a lui Joe Biden. Mulți au văzut-o ca pe candidata care va sparge în sfârșit plafonul de sticlă – devenind prima femeie președinte al Statelor Unite. Dar sub suprafață, fisurile din fundația sa politică au devenit evidente. Sondajele au arătat o lipsă de entuziasm chiar și în rândul principalilor alegători democrați, mulți punându-i la îndoială abilitățile de lider și capacitatea de a se conecta cu americanii obișnuiți. Când au sosit alegerile din 2024, mulți se așteptau ca Kamala Harris să profite de vizibilitatea sa și să aspire la președinție. Mass-media progresistă a portretizat-o drept figura destinată să îl învingă pe Donald Trump, care își pregătea revenirea pe scena politică. Dar narațiunea progresistă a primit o lovitură dură: Harris nu numai că a pierdut, dar a făcut-o decisiv, subliniind deconectarea dintre elita progresistă și restul țării. Ce au dezvăluit rezultatele? Republicanii au obținut votul popular, Camera Reprezentanților, Senatul și președinția Statelor Unite. Ca să nu mai vorbim de scenele rușinoase la care a trebuit să asistăm în cea mai mare democrație din lume. Putea un candidat republican să îndure tentative de asasinat? Ar putea fi obligat să vorbească în spatele unor geamuri antiglonț? Imaginați-vă dacă s-ar fi întâmplat invers – care ar fi fost reacția. În schimb, împușcătura a făcut zgomot doar când a ieșit din țeavă, iar apoi presa progresistă a părut să uite totul. Donald Trump, la rândul său, și-a demonstrat încă o dată capacitatea de a rezona cu inima Americii. A te adresa „instinctelor” națiunii nu echivalează cu populismul, contrar a ceea ce mulți au spus. Aceasta înseamnă transmiterea unui mesaj clar, bazat pe teme concrete precum economia, securitatea și controlul imigrației, care a recâștigat încrederea poporului american. În timp ce progresiștii au continuat să dezbată identitatea de gen și „justiția climatică”, Trump s-a concentrat pe locuri de muncă, familie și suveranitate națională.

Care este rezultatul? O victorie zdrobitoare care a limitat ambițiile politice ale lui Kamala Harris și a readus conducerea conservatoare la Casa Albă. Campania lui Trump a evidențiat, de asemenea, o schimbare ideologică mai amplă în politica americană. Capacitatea sa de a mobiliza alegătorii din bazinele tradițional democrate a evidențiat o frustrare crescândă față de politicile progresiste percepute ca fiind detașate de realitate. Concentrându-se pe probleme tangibile – creșterea inflației, rata criminalității și securitatea frontierelor – Trump a redefinit narațiunea, dovedind că preocupările americanilor obișnuiți nu pot fi ignorate. Această victorie nu a fost doar un triumf personal pentru Trump, ci și o reafirmare a valorilor conservatoare ca piatră de temelie a guvernării americane.

Modelul de migrație Italia-Albania: Un exemplu pentru Europa

În timp ce Statele Unite sărbătoreau întoarcerea lui Donald Trump, Europa discuta despre un alt model conservator care a captat atenția internațională: acordul privind migrația dintre Italia și Albania. Guvernul italian, condus de o coaliție de centru-dreapta cu Frații Italiei ca principal partid, a încheiat un acord cu Albania pentru a gestiona mai eficient fluxurile migratorii. Acordul stipulează că migranții ilegali care ajung în Italia sunt transferați în centre de primire din Albania, unde cererile lor de azil sunt procesate. Numai cei cărora li se acordă statutul de refugiat pot intra în cele din urmă în Uniunea Europeană. Aceasta este o strategie clară de descurajare a imigrației ilegale. O politică nu „pe spatele migranților”, așa cum au încercat unii să o prezinte, ci împotriva traficanților de persoane care exploatează disperarea celor care fug. Acest model, care amintește de politica Regatului Unit față de Rwanda, a fost întâmpinat cu scepticism de unele organizații umanitare și de părți ale sistemului judiciar italian. Confruntarea a fost dură. Partidele de opoziție l-au criticat ca fiind inuman și contrar principiilor dreptului internațional. Sistemul judiciar, în special sistemul juridic italian, a încercat să blocheze inițiativa, susținând că Albania nu este o „țară sigură” pentru a gestiona solicitanții de azil. Trebuie remarcat faptul că Albania este o națiune care a depus o cerere de aderare la Uniunea Europeană. Acordul reflectă, de asemenea, o abordare pragmatică a unei probleme de lungă durată. Italia, care se află adesea în prima linie a crizei migrației din Europa, a încercat să reducă povara asupra resurselor sale, transmițând în același timp un mesaj puternic împotriva migrației ilegale. Prin implicarea Albaniei, guvernul italian a demonstrat că parteneriatele regionale pot oferi soluții viabile la probleme complexe. Acordul nu aduce doar beneficii Italiei, ci oferă, de asemenea, Albaniei stimulente economice și o oportunitate de a-și consolida legăturile cu UE. Cu toate acestea, în urmă cu doar câteva zile, Curtea Supremă italiană a emis o hotărâre care a răsturnat situația. Curtea a stabilit că decizia privind țările care sunt „sigure” aparține exclusiv guvernului, nu sistemului judiciar. Acest verdict reprezintă o victorie pentru ramura executivă și un pas important către o gestionare mai eficientă a migrației. În plus, a evidențiat un aspect crucial: într-o democrație, puterea de decizie în materie de politică externă și securitate națională nu poate fi subordonată activismului judiciar. Modelul Italia-Albania a primit deja laude din partea mai multor țări europene, care văd în această soluție o potențială cale de ieșire din criza migrației care afectează continentul. În timp ce Uniunea Europeană continuă să delibereze cu privire la reformarea sistemului Dublin, Italia a demonstrat că este posibilă o abordare pragmatică și decisivă. Mesajul este clar: suveranitatea națională trebuie respectată, iar politicile privind migrația trebuie să acorde prioritate siguranței și bunăstării comunităților locale. Determinarea guvernului italian de a pune în aplicare această politică în ciuda opoziției semnificative este o dovadă a angajamentului său de a-și proteja cetățenii și de a-și recâștiga controlul asupra frontierelor sale. Singurii care par să nu fie conștienți de eșecul opoziției la o astfel de inițiativă sunt cei din stânga italiană. Să fim clari: nimeni nu cere Partidului Democrat să sprijine guvernul. Ar fi absurd.

Dar există o diferență între a te opune și a ignora realitatea că până și majoritatea guvernelor europene (care nu sunt conduse de partide conservatoare de dreapta) au recunoscut validitatea acestei idei. Poate că este timpul să recalibrăm balanța către realitate.

Concluzie

Kamala Harris, simbolul narațiunii progresiste, a pierdut în fața unui Donald Trump care a înțeles adevăratele preocupări ale americanilor. Peste Atlantic, modelul de migrație Italia-Albania marchează o înfrângere pentru activismul judiciar și o victorie pentru cei care cred în suveranitatea națională și în controlul imigrației. Lecția este clară: ideologiile utopice detașate de realitate găsesc rareori tracțiune într-o lume care cere soluții concrete. Fie că este vorba de alegeri sau de politici de migrație, pragmatismul și determinarea continuă să triumfe asupra celor care se amăgesc crezând că simbolurile pot înlocui substanța. Și, mai presus de toate, există o mare diferență între narațiune și viața reală. Jurnaliștii, analiștii și corespondenții au petrecut luni întregi spunându-ne cât de răi și malefici erau republicanii americani și dreapta italiană.

Ce s-a întâmplat? Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, iar Giorgia Meloni, pe lângă faptul că a continuat să câștige sprijin după doi ani de guvernare (o raritate în politica italiană), a fost încoronată drept cea mai influentă figură politică din Europa. După decenii în care stânga părea inatacabilă datorită controlului său asupra centrelor de putere, dreapta se confruntă acum cu sarcina de a da lovitura finală. Nu pentru a deveni o copie slabă a stângii în gestionarea puterii, ci pentru a imagina o lume nouă într-o perioadă de război și conflict și pentru a restabili centralitatea pe care Occidentul o merită.