Subscribe
Ca urmare a unui articol anterior din septembrie, Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a Parlamentului European a solicitat Departamentului de politică internă pentru politici economice, științifice și de calitate a vieții o analiză a propunerii de directivă privind așa-numitul card european pentru persoanele cu handicap.
Pe lângă punctele forte și oportunități, analiza, publicată în noiembrie, recunoaște că există și deficiențe.
Cardul urmărește să permită o „portabilitate limitată” a statutului de handicap recunoscut la nivel național. În practică, cetățenii UE care dețin cardul emis de un stat membru pot fi recunoscuți de furnizorii de servicii din alt stat membru – statul membru gazdă – în condiții de egalitate cu persoanele cu handicap care sunt rezidente în statul respectiv.
Acest lucru implică deja o portabilitate destul de largă a statutului de handicap recunoscut la nivel național. În primul rând, prestatorii de servicii pot fi publici sau privați; în primul caz, acest lucru echivalează cu o anumită portabilitate a prestațiilor de securitate socială (medicare).
În al doilea rând, în cazul în care această portabilitate în favoarea cetățenilor UE este extinsă la alți cetățeni care își au reședința într-un stat membru al UE, domeniul de aplicare va fi chiar extins pe o scară mult mai largă.
În al treilea rând, statul membru gazdă este obligat să acorde drepturi bazate pe reședința în acel stat membru, cu siguranță o serie de obligații mult mai largi decât cele acordate resortisanților statului membru.
În al patrulea rând, portabilitatea se acordă chiar și în cazul în care cetățenii care călătoresc nu sunt eligibili pentru card dacă ar fi fost evaluați în statul membru gazdă.
Departamentul pentru Politici Economice, Științifice și de Calitate a Vieții din Parlamentul European ar putea la fel de bine să numească această portabilitate „limitată”. Pe baza faptelor, nu credem, mai ales dacă ținem cont de faptul că beneficiile se extind la familii și știm cum anumite categorii de imigranți abuzează de obicei de astfel de oportunități.
Pe de altă parte, propunerea nu fuzionează cardul european pentru persoanele cu handicap și cardul european de parcare, ceea ce înseamnă că utilizatorii trebuie să folosească două carduri în loc de unul. Acest lucru nu pare foarte eficient.
O limitare interesantă a domeniului de aplicare a cardului se referă la timp. Acesta ar trebui să fie utilizat doar pentru „șederi scurte”, poate trei luni. Dar acest lucru este destul de neclar, deoarece o tendință de stânga din Parlament ar putea dori să extindă masiv acest interval de timp.
O altă provocare care trebuie observată corespunde faptului că cardul ar putea fi utilizat în format digital, cu suspiciunile pe care unii membri ECR le-au ridicat pe bună dreptate în timpul crizei Covid-19. Mijloacele digitale, în mâinile unei comisii criptocratice precum cea condusă de dna Von der Leyen, nu sunt de natură redusă.
Propunerea nu are, de fapt, niciun temei juridic. Comisia a propus patru, dar, luate una câte una, acestea nu se dovedesc a fi foarte serioase. Articolul 53 alineatul (1) din TFUE se referă la diplomele lucrătorilor independenți, ceea ce nu are absolut nicio legătură cu cardul. Articolul 62 din TFUE prevede libera circulație a serviciilor în cadrul UE, însă propunerea privind cardul prevede libera circulație a persoanelor, nu a serviciilor. Articolul 91 din TFUE corespunde unei politici comune de transport; poate că acest lucru s-ar putea aplica unui card european de parcare, dar cu siguranță nu și unui card de handicap, care nu are nimic de-a face cu politica de transport. În cele din urmă, articolul 21 alineatul (2) din TFUE prevede că cetățenii UE pot circula și locui liber pe teritoriul statelor membre; deși, din nou, acest lucru este deja realizat cu ajutorul cărților noastre naționale de identitate, fără a fi nevoie de un card european pentru persoanele cu handicap în afară de un card de parcare.
Pare rezonabil și adecvat să protejăm persoanele cu handicap. Cu toate acestea, este necesar ca UE să facă acest lucru sau nu ar fi mai responsabil ca statele membre să concureze între ele în ceea ce privește excelența și ambiția lor? Acesta este unul dintre avantajele principiului subsidiarității și nu unul mai puțin important.
Imagine: Nicolas Schmit (Tageblatt.lu)