Cei mai mari poluatori din lume nu vor să țină pasul cu UE în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Este bine cunoscut faptul că principalul factor care determină schimbările climatice sunt emisiile de dioxid de carbon. UE face presiuni asupra marilor poluatori pentru a reduce cât mai repede posibil emisiile de gaze cu efect de seră, pentru a evita o catastrofă climatică. Mai mult sau mai puțin direct, Uniunea Europeană, care și-a redus emisiile cu aproximativ o treime în ultimele trei decenii, și-a stabilit obiective ambițioase. Marii poluatori ai planetei – China, SUA, India, Bangladesh, Arabia Saudită, Egipt și Brazilia – nu par să vrea să țină pasul cu Europa și să reducă emisiile de gaze cu efect de seră la fel ca țările UE. De asemenea, UE nu a reușit să țină piept celor mai mari poluatori din lume atunci când vine vorba de acoperirea daunelor cauzate de schimbările climatice, pentru care poluatorii ar trebui să plătească. Nimeni nu se angajează în acest sens de teama unui șir nesfârșit de pretenții financiare.

Oficialii europeni au declarat pentru Financial Times că doresc, de asemenea, ca economiile mari, precum China, India și SUA, să își asume o parte din povara financiară, pe măsură ce consumatorii și întreprinderile din Europa încep să fie nemulțumiți de costurile necesare pentru transformarea ecologică a sistemului energetic. În prezent, cei mai mari poluatori din lume sunt SUA, China și India, urmate îndeaproape de țări cu populații mari precum Bangladesh, Egipt, Brazilia și, abia la coada listei marilor poluatori, statele membre ale UE. Germania, de exemplu, una dintre cele mai industrializate țări ale UE și considerată motorul Europei, nu se află nici măcar printre primii cinci poluatori la nivel mondial.

Potrivit unei analize care a oferit prima măsură a responsabilității națiunilor în alimentarea crizei climatice, SUA au provocat altor țări daune de peste 1,9 trilioane de dolari din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră. Volumul uriaș de gaze cu efect de seră generat de SUA, care a contribuit la încălzirea globală, a provocat daune economice altor țări, în mare parte sărace, prin producerea de valuri de căldură și recolte nereușite, astfel încât SUA este considerată responsabilă pentru pierderi de venituri globale de peste 1.910 miliarde de dolari din 1990 până în 2022, potrivit The Guardian, citat de DW. Acest lucru plasează SUA înaintea Chinei, Rusiei, Indiei și Braziliei, care sunt următorii cei mai mari contribuitori la daunele economice globale prin emisiile lor. Împreună, cele cinci țări enumerate mai sus au provocat pierderi globale în valoare totală de 6 trilioane de dolari, adică aproximativ 11% din PIB-ul global anual, prin alimentarea schimbărilor climatice.

Unele state membre ale UE, printre care Polonia și România, se opun îmbunătățirii obiectivelor

Proporția emisiilor globale de gaze cu efect de seră de care este responsabilă UE a scăzut de la 16,8% în 1990 la 7,3% în 2021, potrivit datelor Comisiei Europene. UE și-a redus emisiile cu aproximativ o treime, în principal prin eliminarea parțială a cărbunelui murdar din producția de energie, în timp ce emisiile Chinei și ale Indiei au crescut – odată cu cererea globală de energie.

Dar UE se confruntă acum cu dezacorduri interne privind obiectivele de reducere a emisiilor pentru 2040. Tensiunile geopolitice legate de strategiile climatice se intensifică, în timp ce guvernele se confruntă cu bugete suprasolicitate, iar fenomenele meteorologice extreme sporesc temerile legate de încălzirea globală. Emisiile globale ar trebui să scadă cu 43% până în 2030 pentru a îndeplini obiectivul de la Paris de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale. Potrivit Programului ONU pentru Mediu, planeta se află acum pe o traiectorie de încălzire cu 2,4-2,6 grade până în 2100.

UE s-a angajat să își reducă emisiile cu 55% până în 2030 și să ajungă la un nivel net zero în 2050, obiectivul din 2040 fiind un obiectiv intermediar. Un proiect de document pregătit de țările UE pentru COP28 și consultat de Financial Times conține un paragraf marcat cu paranteze pătrate, ceea ce înseamnă că ar putea fi modificat de conferința ONU din decembrie, prin care UE se angajează să își majoreze contribuția de la 55% la 57%.

Principalul consiliu științific al UE a propus chiar o cifră de 95%. Dar oficialii UE se îndoiesc că acest lucru este fezabil din punct de vedere politic, având în vedere alegerile europene din iunie 2024. Diplomații UE au declarat că poartă „discuții dificile” cu Polonia și România, precum și cu alte state membre ale UE care se opun îmbunătățirii obiectivelor pentru 2040. Există, de asemenea, țări care doresc să accelereze acțiunile. Jennifer Morgan, reprezentantul special al Germaniei pentru politica climatică, a declarat că obiectivul nu ar trebui să fie „doar o cifră – ar trebui să fie un motor pentru modernizarea și adaptarea companiilor și comunităților noastre”. Această opinie este împărtășită de mai mulți miniștri ai mediului din UE, care au discutat săptămâna trecută în Spania despre progresele înregistrate în domeniul climei.

UE ar dori să convingă China să își asume obiective mai mari

Deputații europeni sunt îngrijorați de faptul că reacția împotriva tranziției ecologice ar putea crește pe măsură ce industria UE este presată de concurența americană, care beneficiază în prezent de costuri reduse ale energiei și de subvenții datorită Legii privind reducerea inflației, în timp ce China domină lanțurile de aprovizionare cu tehnologii ecologice.

„Dacă am putea convinge China să își asume obiective ridicate de reducere a emisiilor, UE ar avea mai mult spațiu”, a declarat un oficial european.

Comisia a avertizat recent că, în lipsa unui obiectiv ambițios, „UE ar risca să nu-și atingă obiectivul intern privind clima pentru 2050 și, eventual, să își submineze capacitatea de a impulsiona acțiunile internaționale în domeniul climei”.

UE vrea ca poluatorii din întreaga lume să plătească pentru poluare

Până la atingerea obiectivelor propuse, poluatorii ar trebui să plătească pentru daunele provocate de schimbările climatice. La summitul privind clima de anul trecut din Egipt, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a spus participanților că au de ales între două opțiuni: fie lucrează împreună pentru a reduce emisiile, fie vor condamna generațiile viitoare la o catastrofă climatică.

„Ne aflăm pe o autostradă spre iadul climatic cu piciorul pe accelerație”, a avertizat Guterres, făcând apel direct la China și SUA, cele mai mari economii ale lumii, să colaboreze.

În cadrul aceluiași summit a fost discutată ideea – avansată de reprezentanții UE – de a impune poluatorilor din țările în curs de dezvoltare taxe pentru daunele cauzate de schimbările climatice.

„Acum este important să ne așezăm la masă și să definim și să stabilim cu adevărat despre ce este vorba și apoi să ne uităm la finanțarea disponibilă. Și nu mă refer la cele 100 de miliarde alocate pentru finanțarea combaterii schimbărilor climatice. În acest caz, și Uniunea Europeană are partea sa de contribuție cu peste 23 de miliarde, dar vorbesc despre alte fonduri pe care trebuie să le analizăm”, a declarat atunci președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Până acum, liderii mondiali au refuzat să ia un astfel de angajament de teama unui posibil șir nesfârșit de cereri financiare.

În UE, principiul „poluatorul plătește” funcționează. Dar ineficientă

Principiul „poluatorul plătește” (PPP), pe care se bazează politica de mediu a UE, este, totuși, aplicat ineficient în cadrul blocului comunitar, potrivit unui raport al Curții de Conturi Europene. În „Raport special 12/2021: Principiul „poluatorul plătește: aplicare inconsecventă în politicile și acțiunile de mediu ale UE”, Curtea de Conturi Europeană (CCE) a examinat dacă acest principiu a fost aplicat corect în patru domenii ale politicii de mediu: poluarea industrială, deșeurile, apa și solul.

Concluziile raportului pus la dispoziția Comisiei Europene arată că principiul „poluatorul plătește” (PPP) este reflectat în grade diferite în diferite politici de mediu ale UE și că acoperirea și aplicarea sa sunt incomplete. În ceea ce privește emisiile industriale, Curtea a concluzionat că PPP se aplică instalațiilor industriale cele mai poluante, care sunt reglementate de Directiva privind emisiile industriale (IED), dar nu și instalațiilor mai mici și nu impune proprietarilor să acopere costul poluării reziduale pentru societate. De asemenea, Curtea a constatat că, deși numeroase acte legislative contribuie indirect la reducerea presiunilor asupra mediului, nu există un cadru general al UE pentru protecția solului.

În domeniul poluării apei, una dintre problemele evidențiate în raport este că prețul plătit de marii utilizatori de apă este prea mic și insuficient pentru a acoperi costurile de curățare. Principiul „poluatorul plătește” a fost introdus în 1972 de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. PPP prevede că poluatorul trebuie să suporte costurile asociate cu punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și control al poluării luate de autoritățile publice pentru a aduce mediul într-o stare acceptabilă. De-a lungul timpului, factorii de decizie politică au reușit să folosească acest principiu pentru a reduce poluarea și a reabilita mediul înconjurător.