Subscribe
În ultimii trei ani, de la prăbușirea regimului comunist, România a fost condusă de cele mai mari și mai vechi două partide. Dușmani de odinioară, Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) și-au dat mâna în 2021 pentru a crea o coaliție mamut în numele „stabilității”. Pericolul invocat de aceștia a fost „războiul de la graniță”, o referire la situația din Ucraina. Numeroși cetățeni și ONG-uri au protestat față de această inițiativă, solicitând factorilor de decizie să se abțină de la a readuce ceea ce ei consideră a fi „statul cu un singur partid”.
Un alt argument invocat de coaliția nou formată (care a obținut peste 60% din voturile din Parlament) a fost acela că o astfel de manevră este necesară pentru a combate ascensiunea „extremismului”, referindu-se la celelalte două partide mai mici din Parlamentul României – USR (Uniunea Salvați România) și AUR (Alianța pentru Unitatea Românilor).
Nu a fost prezentată nicio dovadă a acestui „extremism”, în afară de faptul că cele două partide mai mici au devenit prea vocale în a critica guvernul într-o perioadă de incertitudine. Tactica de a-și prezenta adversarii ca fiind extremiști este însă veche de când lumea și nu prea mulți români au înghițit-o așa cum se aștepta coaliția de guvernare.
Timpul a trecut și USR (mai degrabă progresist și membru al Renew Europe) a început să câștige mai multă influență în sondajele naționale, la fel ca și AUR (care se declară conservator și încearcă să se alăture ECR). Mai mult, pe scena politică din România au apărut partide mai mici, chiar dacă legislația actuală pune numeroase obstacole în calea participării lor la alegeri. În ciuda celor 500.000 de semnături necesare pentru a candida, în ciuda diferenței copleșitoare de finanțare creată de faptul că partidele din parlament primesc finanțare de la stat (milioane de euro), iar partidele nou-născute nu, unii dintre noii veniți au reușit să se impună și să câștige un punct de sprijin în popularitate în țară.
În urmă cu zece ani, național-liberalii (PNL) ar fi reprezentat singura soluție împotriva social-democraților (PSD), mereu la putere, care și-au făcut un obicei din a extinde securitatea socială, a mări aparatul guvernamental, a acorda beneficii și privilegii angajaților statului și, cel mai rău, a crește taxele și impozitele în sectorul privat pentru a finanța toate politicile de Moș Crăciun destinate electoratului lor.
Cu toate acestea, ascensiunea noilor partide de opoziție a fost o problemă mai ales pentru PNL. Chiar dacă AUR și USR diferă în spectrul progresist contra conservator, ambele caută voturi din partea sectorului privat și a oamenilor nemulțumiți în general de lipsa meritocrației și de abundența corupției guvernamentale. Noile partide care s-au format, printre care se numără și Alternativa Dreaptă, au dus agenda de reformă economică și mai departe, propunând o desprindere totală de politicile de stat-puști din trecut.
Amenințați de această nouă realitate, în 2021, liberalii naționali s-au grăbit să sară în barca celor pe care, cu doar câteva luni înainte, îi descriau drept dușmani de moarte. Inutil să mai spunem că, odată ajunși în această coaliție mamut, politicile s-au axat în principal pe aparatul de stat, sectorul privat fiind cel care plătește factura. Munca cu fracțiune de normă a fost impozitată mai mult, micile întreprinderi au fost lipsite de stimulente economice și taxele au fost majorate. Între timp, marea coaliție a continuat să angajeze noi funcționari publici, să creeze noi instituții și, în general, să plaseze membri de partid în cele mai bine plătite poziții (din buzunarul cetățenilor).
Dar sondajele recente au devenit din ce în ce mai negative față de PNL (membru al familiei politice PPE). Dacă la alegerile din 2020 au obținut 25% din voturile populare, unele dintre cele mai recente sondaje de opinie îi arătau cu până la 15%. O scădere de aproape jumătate a sprijinului din partea unei populații care a simțit că promisiunile făcute de așa-numiții liberali economici au fost trădate.
Cu fratele lor mai mare, socialiștii, blocat în jurul a 30%, viitorul coaliției mamut începea să fie pus sub semnul întrebării. Dar, în România, deținerea frâielor guvernului vine cu privilegii uriașe, cum ar fi posibilitatea de a decide asupra modului în care vor fi organizate alegerile. Și astfel, PNL a început să-și convingă partenerul de un plan care să pună un obstacol uriaș în calea dușmanilor lor comuni.
Fiind singurele două mari forțe politice în ultimul deceniu, PNL și PSD dețin monopolul asupra primarilor și președinților de județe din România. Nici măcar 10% din administrația locală nu este controlată de actuala opoziție, expunerea acesteia fiind mai ales la nivel național. Teoretic, alegerile pentru Parlamentul European ar fi trebuit să aibă loc în vară, urmate de alegerile locale în toamnă. Cele două partide aflate la guvernare și-au dat seama că, permițând opoziției (și partidelor mai mici care nu sunt încă în parlament) să participe liber la alegerile europarlamentare, ar avea avantajul de a critica eforturile eșuate ale guvernului în domeniul afacerilor externe, cum ar fi refuzul de a adera la Schengen sau votul constant împotriva intereselor naționale la Bruxelles și Strasbourg.
Acțiunea pe care au decis să o întreprindă, care a dat roade acum, a fost fuzionarea alegerilor. Votul pentru Parlamentul European ar urma să fie dat exact în aceeași zi cu votul pentru primari și președinți de județ, pe9 iunie. Acest lucru permite partidelor aflate la guvernare nu numai să mobilizeze mai bine masele rurale de alegători, ci și să mute discuția de la gafele de politică externă la subiecte locale, unde opoziția nu este reprezentată deloc sau foarte puțin. Totuși, acestea nu sunt singurele capturi. Având în vedere că alegerile locale au fost devansate cu trei luni, partidele de opoziție au și mai puțin timp la dispoziție pentru a se decide asupra candidaților locali.
Dacă o anumită figură s-ar fi dovedit populară în timpul alegerilor europene, ea ar fi putut lua avânt pentru a se confrunta cu cei în funcție la nivel local, în condițiile în care nu ar fi obținut un loc de europarlamentar. Acum, această opțiune a dispărut. Opoziția nu poate propune aceeași persoană pentru mai multe funcții, trebuind să furnizeze liste complete de potențiali europarlamentari, primari, președinți de județ și membri ai consiliilor municipale. Toate deodată, cu pedeapsa descalificării dacă nu reușesc să facă acest lucru.
Mai rău, coaliția de guvernare a refuzat să schimbe regulile electorale de la un sistem cu un singur tur (câștigătorul ia totul, chiar dacă nu obține 50% + 1 din voturi) la un sistem cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. În anumite zone, opoziția ar putea face front comun în turul al doilea împotriva unui președinte în funcție, dar această opțiune nu este luată în considerare. Să presupunem că X (actualul președinte) obține 34% din buletinele de vot, Y 33,5% și Z 33%. Nu contează dacă Z este dispus să îl susțină pe Y (ambii fiind candidați ai opoziției) într-un potențial al doilea tur de scrutin între el și X. Nu contează dacă sunt dispuși să coopereze și să împartă puterea după alegeri. Locul de primar va merge la X, chiar dacă majoritatea voturilor au fost împotriva lui. Acest lucru este extrem de nedemocratic și reprezintă un regres major în ceea ce privește unirea figurilor din opoziție.
Și, culmea, PNL și PSD au decis să meargă pe liste comune de candidați la nivel european și, în unele locuri importante, la nivel local. Cei care ani de zile s-au pretins a fi campionii sectorului privat se topesc acum încet-încet în marele și vechiul partid socialist care își trage rădăcinile din fostul aparat comunist. Unii comentatori cred că acest lucru îi va ajuta să apară peste 50%, ca o singură entitate, dovedind astfel că cetățeanul român mediu are încă mai multă încredere în politicienii consacrați decât în cei nou-veniți. Cu toate acestea, nu toată lumea crede acest lucru. Unii analiști au avertizat coaliția mamut că această mișcare nedemocratică s-ar putea întoarce împotriva sa, ducând la un vot de protest care să favorizeze opoziția. În concluzie, vara care vine va reprezenta un eveniment demn de urmărit pentru cei interesați de politica românească și est-europeană.