Subscribe
Rezerva Federală tocmai a mers pe o nouă majorare a ratei dobânzii cu 75 de puncte de bază, a patra de la începutul anului, ca răspuns la creșterea inflației, care a atins în iunie un record al ultimilor 40 de ani, de 9,1%. Deși, la prima vedere, cifrele pot părea similare cu cele cu care ne-am confruntat în Europa, inflația din SUA a fost determinată de o dinamică diferită, reflectând mai mult factorii interni decât cei externi. În acest context, piețele preconizează o nouă înăsprire a politicii monetare în următoarele luni, urmată de reduceri ale ratelor anul viitor, stimulate de o economie în contracție. Într-adevăr, economia americană s-a contractat timp de două trimestre la rând în prima jumătate a anului, ceea ce corespunde, la prima vedere, definiției unei recesiuni tehnice.
În ceea ce privește partea cealaltă a Atlanticului, BCE a optat pentru o creștere de 50 de puncte de bază în iulie, prima din 2011, punând capăt erei dobânzilor negative începute în 2014. După ce a subestimat nivelul inflației și persistența acesteia încă din vara anului trecut, BCE se află acum într-o situație potențial incomodă: probabil că va forța o recesiune pentru a combate presiunile inflaționiste care își au originea în altă parte – și anume, blocajele de aprovizionare și criza energetică – pentru a proteja stabilitatea prețurilor.
Acestea fiind spuse, ar fi o greșeală teribilă dacă combaterea perspectivei inflaționiste actuale din zona euro ar reveni exclusiv BCE. Aceasta ar însemna rate și mai mari – și, prin urmare, mai puține investiții – cu pierderea de locuri de muncă, în special în rândul celor mai vulnerabile grupuri de lucrători. Într-adevăr, acest lucru se întâmplă atunci când inflația este combătută prin comprimarea cererii agregate; pe de altă parte, în cazul în care prețurile cresc, factorii de decizie ar putea extinde oferta pentru a atenua presiunile inflaționiste. Este adevărat că este nevoie de ceva timp pentru a face acest lucru, dar prețurile mai mari la energie sunt aici pentru a rămâne. La fel și tensiunile geopolitice și, odată cu acestea, blocajele de aprovizionare și întreruperile lanțului valoric.
Nu vreau să sugerez că ar trebui să se ia bani de la contribuabilul european mediu prin taxe mai mari pentru a reduce și mai mult puterea de cumpărare a acestuia. Mă refer mai degrabă la necesitatea și mai stringentă de a urmări politici de creștere, de exemplu, prin asigurarea faptului că: i) investițiile masive finanțate ca răspuns la izbucnirea pandemiei – în mare parte în cadrul NextGenerationEU – să progreseze fără întârziere, astfel încât să crească atât oferta, cât și creșterea potențială; ii) politica energetică este revizuită prin stabilirea unor obiective mai realiste de decarbonizare, în conformitate cu noua realitate geopolitică în care ne aflăm; iii) legile și reglementările privind concurența sunt adoptate în special față de marile corporații, nu doar față de întreprinderile mici.
Prioritățile de mai sus, chiar dacă sunt doar schițate, ar fi în mare concordanță cu opiniile conservatoare din Europa. Potrivit unui sondaj recent, cetățenii ale căror opinii se aliniază cu ECR apreciază foarte mult piața unică și oportunitățile economice care decurg din aceasta. Abordarea presiunilor inflaționiste, care nu sunt atât de tranzitorii, cu o agendă axată pe creștere, ar atenua inflația, creând în același timp o UE mai prosperă, în beneficiul tuturor.
The text was translated by an automatic system