Subscribe
- Introducere
La 12 iulie, Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a Parlamentului European a votat acordul provizoriu rezultat în urma negocierilor interinstituționale[1] pentru o directivă privind salariul minim.
Acordul a fost aprobat de comisie, cu 34 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 2 abțineri. Printre deputații europeni care au votat împotrivă s-a numărat dl Hermann Tertsch, membru al delegației spaniole din grupul ECR, care o înlocuia cu această ocazie pe dna Margarita de la Pisa.
Motivele pentru care au votat împotrivă s-au bazat pe o chestiune de principiu. De fapt, vicepreședintele partidului ECR, dl Jorge Buxadé, a transmis anterior o întrebare scrisă pe această temă comisarului pentru ocuparea forței de muncă, dl Nicolas Schmit, un socialist luxemburghez.
Dl Buxadé i-a reamintit comisarului că articolul 153.5 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) rezervă în mod expres competența în materie de salarii în favoarea statelor membre. Pe de altă parte, politicianul VOX a observat că directiva conține dispoziții importante în materie de acțiuni colective, care, în conformitate cu articolul 153 din TFUE, necesită aprobarea în unanimitate în Consiliul Uniunii Europene.
Dl Schmit a răspuns la ambele întrebări la 9 septembrie, după cum se analizează în continuare. Cititorul poate judeca dacă titlul acestui articol este poate exagerat sau mai degrabă precis.
- Abuzul de drept pentru a evita unanimitatea în cadrul Consiliului
Așa-numita procedură legislativă ordinară (abreviată în mod obișnuit ca „COD”, datorită denumirii sale anterioare de „codecizie”) este în prezent predominantă în actele Uniunii Europene cu caracter obligatoriu și necesită conformitatea a două dintre cele trei instituții ale sale, și anume Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European.
Parlamentul European aprobă majoritatea actelor cu majoritate simplă, adică acestea sunt adoptate dacă o propunere primește mai multe voturi favorabile decât voturi negative. În cazul de față, acest lucru s-a întâmplat în sesiunea plenară din 14 septembrie.
Dar în Consiliul Uniunii Europene se întâmplă o situație diferită. Un astfel de organism include reprezentanți ai tuturor statelor membre, care acționează pe picior de egalitate. Iar în ceea ce privește salariul minim, cel puțin două guverne naționale, cel suedez și cel danez, și-au exprimat rezerve puternice și chiar opoziție față de reglementarea Uniunii în acest domeniu. Pe lângă lipsa de competență, aceștia au considerat, în mod destul de sensibil, că o astfel de reglementare ar eroda rolul și rolul de lider al partenerilor sociali în negocierea salariilor la nivel național, sectorial sau corporativ.
Pentru a afla care este rațiunea, să ne referim la textul articolului 153.2 TFUE, așa cum a fost invocat de domnul Buxadé în adresa sa către Comisia Europeană:
„În domeniile menționate la alineatul (1) literele (c), (d), (f) și (g), Consiliul hotărăște în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European și a comitetelor menționate [the Economic and Social Committee and the Committee of the Regions].”
Și care este mai exact domeniul menționat la alineatul (1) litera (f), pentru care este necesară unanimitatea în Consiliu, precum și consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor? Nimeni altul decât „reprezentarea și apărarea colectivă a intereselor lucrătorilor și angajatorilor„, exact ceea ce i-a reamintit eurodeputatul Jorge Buxadé comisarului Schmit.
Propunerea Comisiei includea nouăsprezece articole, dintre care douăsprezece (și anume, numerele 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 10, 11, 13 și 16) reglementează reprezentarea și apărarea colectivă a intereselor lucrătorilor. Cu toate acestea, în încercarea sa de a scăpa de aplicarea articolului 153 alineatul (2) din TFUE, comisarul socialist scrie că „dispozițiile privind negocierile colective cuprinse în text sunt auxiliare față de domeniul de aplicare material al directivei„.
Prin acest truc, el își asigură un teren de joc mai favorabil – prin consensul majoritar între socialiști și creștin-democrați – decât ceea ce prevede de fapt statul de drept, și anume unanimitatea în Consiliul Uniunii Europene, unde, desigur, influența Comisiei ar fi redusă.
Comisarul Schmit continuă să își dezvolte argumentația particulară în fața criticilor domnului Buxadé: reprezentarea și apărarea colectivă a intereselor lucrătorilor „sunt incluse doar ca un mijloc de a atinge obiectivul directivei„.
Dar acest lucru se abate în mod clar de la dispoziția TFUE, care nu califică deloc reglementarea reprezentării și apărării colective a intereselor lucrătorilor, ci mai degrabă impune o procedură bazată pe unanimitatea Consiliului atunci când acestea sunt afectate.
În plus, argumentul dlui Schmit este respins în mod expres de termenii articolului 4 din propria sa propunere, care promovează acțiunea colectivă nu doar ca mijloc de stabilire a salariului minim.
- Manipularea jurisprudenței europene
În conformitate cu apărarea partidului său a competențelor naționale împotriva invaziei ilegale de la Bruxelles, dl Buxadé, membru VOX, i-a reamintit dlui Schmit că articolul 153.5 TFUE exclude în mod expres atribuirea atribuțiilor Uniunii în materie de salarizare.
Cititorii The Conservative Online sunt obișnuiți să vadă cum Comisia Europeană acuză guvernele Poloniei și Ungariei, apropiate de pozițiile partidului ECR, precum și VOX, de o presupusă încălcare continuă a statului de drept. Dimpotrivă, pare destul de clar că, în acest caz, mai degrabă instituțiile Uniunii sunt cele care nu respectă acest principiu, acționând acolo unde nu sunt competente.
În acest caz, răspunsul lui Schmit transformă tratatul pentru a-i face să spună ceea ce nu spune. Potrivit socialistului luxemburghez, Uniunea nu poate reglementa „direct” nivelul salariilor, dar ar putea „adopta acte cu efecte asupra salariilor”.
Prin urmare, ceea ce a fost apărat pentru a se sustrage unanimității Consiliului din cauza obiectului material al reglementării este acum prezentat ca având un fel de natură indirectă, care este afectat, dar nu printr-un tratament „direct”.
Din nou, astfel de nuanțe ar putea exista în imaginația comisarului Schmit, deși nu se regăsesc nicăieri în Tratat, care exclude reglementarea salariilor, nu doar reglementarea „directă” a salariilor.
Acest mic cuvânt magic, cu un efect de amploare în gura lui Schmit, este adus în discuție împreună cu autoritatea suplimentară a nimănui altcuiva decât Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
În hotărârea „Impact” din 2008, instanța de la Luxemburg a luat o decizie preliminară la cererea jurisdicției muncii din Republica Irlanda, mai exact într-o cauză în care un sindicat al angajaților din sectorul public (Impact) s-a opus mai multor organisme din administrația irlandeză în ceea ce privește condițiile de muncă și pensiile.
În hotărârea sa, instanța europeană a confirmat că dreptul primar al Uniunii „exclude determinarea nivelurilor salariale prin armonizare” (punctul 123), ceea ce este exact ceea ce urmărește propunerea lui Schmit – atunci când indică faptul că salariile minime nu ar trebui să fie mai mici de 50 % din salariul mediu sau 60 % din salariul mediu global, conform considerentului 21 din directivă.
O astfel de jurisprudență nu vorbește niciodată despre determinarea „directă”; acest adjectiv este inventat doar de comisarul socialist în răspunsul său. Este interesant faptul că o armonizare sau o determinare prin intermediul unei dispoziții fără caracter obligatoriu, cum ar fi cea inclusă în considerentul 21, se califică drept determinare sau armonizare „indirectă”.
Dar să analizăm în continuare „impactul” în termenii săi, pentru o altă dovadă că nici jurisprudența europeană, nici TFUE nu permit determinarea sau armonizarea indirectă a lui Schmit:
„Standardizarea tuturor sau a unei părți a elementelor constitutive ale salariilor și/sau a nivelului acestora în statele membre sau introducerea unui salariu minim comunitar ar implica o intervenție directă a dreptului comunitar în determinarea remunerațiilor în cadrul Comunității” (punctul 124).
Astfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene interzice în mod expres orice uniformizare, globală sau parțială, a nivelului de salarizare în statele membre, indiferent dacă o astfel de uniformizare este directă sau indirectă.
Recunoaștem, împreună cu magistrații din „Impact”, că „nu orice chestiune care are legătură cu remunerarea” (punctul 125) este exclusă în mod automat ca fiind de competența Uniunii. Dar stabilirea unei legi privind salariul minim înseamnă mai mult decât „a avea o anumită influență” asupra remunerației.
În cele din urmă, „Impact” a fost decis într-un context de discriminare între angajați (punctul 126), care nu are nimic de-a face cu stabilirea salariului minim.
Prin urmare, putem concluziona, împreună cu autorii lucrării „Impact”, că „stabilirea nivelului diferitelor elemente constitutive ale remunerației unui salariat depășește competența legiuitorului comunitar și rămâne în mod incontestabil de competența autorităților competente ale diferitelor state membre” (punctul 129).
În timpul unei delegații parlamentare din 20 septembrie la agenția EU-OSHA a Comisiei Europene, cu sediul la Bilbao (Spania), autorul acestui articol a văzut cum europarlamentarul socialist Estrella Durà s-a lăudat că directiva privind salariul minim este un exemplu de cum politica poate înlocui prevederile tratatului. O viziune curioasă a statului de drept, într-adevăr, și cu siguranță nu una susținută de principiile partidelor ECR.
[1] https://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2014_2019/plmrep/COMMITTEES/EMPL/AG/2022/07-11/1258585EN.pdf
The text was translated by an automatic system