Subscribe
Nu sunt economist sau finanțist, dar în lumea de astăzi oricine are puțin bun simț și cunoaște realitatea politică este capabil să detecteze adevărul sau falsitatea propunerilor politice. Primul program de lucru al Comisiei Von der Leyen II este deja aici. Ieri, Comisia Europeană a anunțat cu mare fanfară Compasul competitivității pentru Uniunea Europeană, un program nou și cuprinzător pe cinci ani cu care suntem deja obișnuiți. Amintiți-vă ce a fost, a fost și este Green Deal, ale cărui efecte nu au fost suspendate, dar încă se simt. Comisia spune că Busola competitivității îl plasează ca unul dintre principiile principale ale acțiunii comunitare în această legislatură, ceea ce arată, așa cum au denunțat multe partide, specialiști și lideri, că în legislatura trecută – și poate și mai mult – Uniunea a renunțat la competitivitatea companiilor sale, a economiei sale. Nu am de gând să ascund acest lucru. Documentul prezentat ieri de Comisie sună ca o nouă escrocherie. Formularea, comunicarea publică și propaganda anunță mari schimbări în modul în care se fac lucrurile la Bruxelles, dar când citești întregul document, sentimentul cu care rămâi este că totul va continua mai mult sau mai puțin la fel.
De exemplu, nevoia repetată ca toate țările să fie aliniate.
De ce? Bruxelles-ul încă nu înțelege că fiecare stat membru are propriile nevoi, priorități sau sectoare pe care consideră că ar trebui să le consolideze. Bruxelles-ul nu renunță la planificarea și conducerea economiilor naționale, de la sarcina legislativă, dar uită că economiile cresc, precum copacii, atunci când au apă, soare și spațiu. Și asta ar trebui să facă politicienii, să elibereze jungla de reguli, restricții, interdicții, limitări și direcții din partea elitelor. 
Dar să continuăm să examinăm rezumatul executiv al acestui Compas al competitivității. Comisia readuce cu siguranță în discuție cuvinte care păreau uitate, cum ar fi competitivitatea (ce ocazie ratată sunt cele șase luni de președinție ungară, în care Orban a vorbit constant despre competitivitate, dar cordonul sanitar antidemocratic al majorității populare socialiste a blocat sistematic lucrările în curs și inițiativele Budapestei!), coordonarea, piața unică sau simplificarea. Cu toate acestea, ceea ce se întâmplă este că altele care par a fi obstacole insurmontabile, cum ar fi reglementarea, decarbonizarea sau finanțarea publică, nu dispar. Nu putem uita că lumea s-a schimbat radical în câteva săptămâni. Victoria brutală a lui Trump și primele sale decizii – care demonstrează hotărârea sa fermă de a-și pune în aplicare programul economic – ar trebui să pună Comisia pe gânduri, iar acest lucru nu pare să se fi întâmplat. Faptul că Statele Unite au decis să se retragă din Acordul de la Paris sau cer, în mod rezonabil, ca toate statele membre NATO să își crească substanțial cheltuielile militare sau de apărare nu pare să fi fost luat în considerare. Dacă există un lucru pe care îl știm în Europa, după 70 de ani de dominație practic neîntreruptă a politicilor social-democrate bazate pe planificare și creșterea cheltuielilor publice, acesta este că reglementarea nu creează bogăție, impunerea de reguli nu încurajează bunul comportament economic și antreprenoriatul, iar crearea permanentă de autorități, agenții și servicii publice de inspecție nu garantează rezultate bune. Nu spun că uneori – și în sectoare specifice ale realității, cum ar fi justiția, securitatea internă și externă, apărarea – o astfel de intervenție publică nu este doar adecvată, recomandată sau chiar esențială; cum este și cazul intervenției în conformitate cu principiul subsidiarității în chestiuni precum sănătatea sau educația. Dar funcționarea economiei, inovarea, cercetarea și crearea de locuri de muncă nu pot fi lăsate în seama reglementării. În plus, experiența ne spune că presupusele beneficii ale utopiilor planificatoare conduc de obicei la eșec economic, la colaps social și la pierderea masivă a drepturilor și libertăților. Avem exemplul comunismului; dar astăzi avem legislația care a rezultat din Comisia Von der Leyen I.