Conflictele iminente din Europa și serviciul militar obligatoriu

După mai bine de 22 de luni, războiul din Ucraina nu mai este pe prima pagină a ziarelor, cum s-ar putea spune, și nu mai ocupă emisiuni întregi de știri la orele de maximă audiență. Chiar și noul conflict din Israel – vechi de doar câteva luni – stârnește ecouri îndepărtate în alte părți ale lumii decât cele în care s-a produs tragedia. Alte și alte noi tensiuni, urmate sau nu de un conflict, captează – pentru mai mult sau mai puțin timp – atenția publicului, chiar dacă au loc în colțuri îndepărtate ale globului. Războiul din Ucraina a fost înlocuit pentru câteva minute în prime time de recentul anunț al Venezuelei, țară din America de Sud, de a anexa o parte din Guyana engleză, și pentru câteva minute de „incidentul” mai puțin spectaculos din Marea Chinei de Sud, o zonă de tensiuni permanente.

Anunțul președintelui venezuelean Nicolas Maduro, pe care o parte a presei mondiale îl numește „prietenul lui Putin”, va ocupa cu siguranță atenția opiniei publice pentru o perioadă mai lungă de timp. În spatele referendumului poporului venezuelean, care a votat cu o majoritate covârșitoare pentru anexarea unei părți din Guyana, se află presupuse interese de miliarde de dolari. Teritoriul pe care Maduro îl revendică pentru Venezuela reprezintă peste 70% din mica țară anglofonă, care pare a fi extrem de bogată în petrol.

Kosovo, mereu în conflict

Dar cel mai probabil, chiar și anul viitor, vom auzi despre Serbia și Kosovo. Având în vedere războiul din Ucraina, care aproape că a acaparat atenția publicului, tensiunile recente au trecut aproape neobservate. Cu toate acestea, cel puțin patru persoane au fost ucise în septembrie anul trecut în așa-numitele revolte din nordul Kosovo și alte trei la granița sârbo-maghiară. Atacul paramilitarilor sârbi asupra forțelor de poliție din satul Banjska, din nordul Kosovo, ar fi putut escalada cu ușurință, mai ales că Belgradul și Pristina s-au acuzat reciproc pentru situația și posibila escaladare a acesteia. Cu 4 500 de soldați NATO staționați în Kosovo prin intermediul misiunii de menținere a păcii KFOR, amenințarea unei confruntări militare a fost reală, dar, din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat. În același timp, luptele sângeroase de la sfârșitul anului trecut de la granița Ungariei cu Serbia între forțele de poliție și migranții care încercau să treacă granița, în ceea ce premierul ungar Viktor Orban a numit „războiul de frontieră”, reprezintă un semnal periculos că Balcanii de Vest ar putea fi încă un butoi cu pulbere pentru Europa. Zona de frontieră dintre Serbia și Ungaria se află pe așa-numita rută balcanică de migrație către Europa de Vest, care duce din Turcia în Grecia și Bulgaria, apoi în Macedonia de Nord, Serbia sau Bosnia.

În ciuda panicii constante că globalizarea este inevitabilă la izbucnirea oricărui conflict armat, multitudinea de tensiuni de acum, apărute la sfârșitul anului 2023, ar putea, în mod paradoxal, să liniștească orice astfel de sentiment. Iar argumentele ar fi multe.

Soarta războiului din Ucraina nu a fost încă decisă, dar există semne că sprijinul pentru acesta, din partea principalilor aliați ai guvernului de la Kiev, „obosește”. Confruntate cu necesitatea de a „ajuta” la stabilizarea a două conflicte simultan, atât SUA, cât și statele europene au ajuns să își „reevalueze” angajamentele de sprijin financiar și militar. În plus, Europa are încă problema nesfârșită a Balcanilor de Vest, unde tensiunile, alimentate în mod constant de diferiți actori, riscă să degenereze în orice moment în conflict armat.

Costurile ridicate ale războiului din Ucraina – a cărui factură finală nu a fost încă emisă, dar care, potrivit unor analize, le depășește deja pe cele din Afganistan – au creat reticență în Europa în ceea ce privește continuarea sprijinului necondiționat pentru un conflict care pare încă departe de a se fi încheiat. În plus, războiul din Ucraina a redeschis dezbaterea privind reintroducerea serviciului militar obligatoriu sau cel puțin crearea unei rezerve de voluntari în țările europene care au renunțat după căderea Zidului Berlinului în 1989.

În timp ce guvernul de la Kiev lansează apeluri disperate pentru ajutor, Uniunea Europeană a „suspendat” plata celor 50 de miliarde suplimentare promise la jumătatea anului pentru a sprijini țara în conflictul cu Federația Rusă. Și în tot acest timp, guvernul lui Vladimir Volonski este din ce în ce mai disperat, deoarece nici veștile de peste ocean nu sunt cele mai bune. Congresul american a anunțat că anul 2023 se va încheia fără să valideze sprijinul de peste 60 de miliarde de dolari pe miza Kievului. La 1 februarie, Uniunea Europeană a decis în cele din urmă să deblocheze ajutorul de 50 de miliarde de euro pe o perioadă de patru ani.

Statele Unite, cel mai important aliat al Israelului, par să fi acordat mai multă atenție Orientului Mijlociu din octombrie 2023, asigurându-și ferm partenerul de sprijinul său. În plus, SUA au trimis cel mai mare portavion al său în Mediterana, gata să intervină dacă situația din Orientul Mijlociu se va agrava. În același timp, Uniunea Europeană, principalul donator al agenției ONU pentru refugiații palestinieni, a anunțat că își va „revizui” sprijinul financiar pentru aceștia, la doar câteva zile după atacul sângeros al Hamas în Gaza la începutul lunii octombrie. Aceasta deoarece, deși șefii diplomației UE au condamnat în unanimitate atacul asupra Israelului, recunoscând dreptul acestuia la apărare, nu au ajuns la un compromis privind continuarea sprijinului generos pentru protejarea populației palestiniene. Cu alte cuvinte, pentru a preveni o migrație masivă și necontrolată din această zonă către țările din Europa de Vest, în special cele de pe coasta mediteraneană.

După luni și luni de crize economice, atentate soldate cu pierderi de vieți omenești, statele europene par să joace cartea prudenței atunci când vine vorba de implicarea în conflicte care sunt „la ele acasă”. O dovadă în acest sens este creșterea bugetelor de apărare și luarea de măsuri pentru a se asigura că, la nevoie, au armate care pot lupta. Una dintre țările care a luat astfel de măsuri este România, care a introdus – după ce dezbaterile pe această temă au fost aprinse încă de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina – o armată de voluntari.

Spre deosebire de alte țări europene care au ales să revină la serviciul militar obligatoriu, România a optat pentru acest concept pentru „creșterea cantitativă și calitativă a rezervei de mobilizare, care s-a redus progresiv ca urmare a suspendării serviciului militar obligatoriu pe timp de pace de la 1 ianuarie 2007”, potrivit expunerii de motive care însoțește proiectul de lege. Ideea obligării populației recrutabile la efectuarea serviciului militar obligatoriu a fost respinsă categoric de guvernul de atunci, deși ministrul Apărării de atunci, social-democratul Vasile Dâncu, menționase că, potrivit rezultatelor unui sondaj din 2011, 60% din populația cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani – adică populația recrutabilă – era de acord să efectueze un stagiu de pregătire militară de câteva luni.

În prezent, nu numai bărbații – care erau obligați să facă serviciul militar până în 2007 – ci și femeile, dacă doresc, pot participa la campania de recrutare a rezerviștilor militari și, după o perioadă de pregătire de câteva luni, pot fi chiar plătite, fără a fi obligate să facă un serviciu activ similar celui din armata profesionistă.

În alte țări europene, deși au fost lansate, dezbaterile pe această temă nu s-au concretizat încă. De exemplu, guvernul de la Haga are în vedere creșterea dimensiunii armatei prin serviciul obligatoriu, așa cum fac Suedia și Norvegia din 2018. Ambele le-au reintrodus la doar câțiva ani după ce le-au abolit. De altfel, din toate cele 29 de state membre NATO ale UE plus Turcia, doar șase au serviciul militar obligatoriu. O altă țară în care există planuri de introducere a serviciului militar obligatoriu este Franța. După ce președintele Emmanuel Macron a introdus în 2019 „serviciul național universal”, la care participarea tinerilor nu era voluntară, guvernul ia în considerare posibilitatea de a-l face obligatoriu pentru toți francezii cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani. Pe de altă parte, Germania, care a renunțat la armata obligatorie la sfârșitul anului 2011, are în continuare opțiunea de a reveni la aceasta dacă Bundestag-ul constată o nevoie urgentă de a apăra țara, conform Constituției federale.

Foto: Pickpik.com