Subscribe
Ce este un conservator european? Un răspuns plauzibil se găsește în Declarația de la Reykjavik a Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. Partidul ECR este dedicat libertății individuale, suveranității naționale, democrației parlamentare, proprietății private, guvernării limitate, comerțului liber, valorilor familiei și transferului de putere.
Roma, 15-17 decembrie
Aceste valori stau la baza politicii Partidului ECR, inclusiv a viziunii sale pentru o Uniune Europeană reformată. Europa se află la o răscruce de drumuri, iar agenda de reformă a Partidului ECR nu a fost niciodată mai relevantă decât astăzi. În perioada 15-17 decembrie 2023, Partidul ECR va aduce o delegație la Atreju, cel mai mare eveniment din acest an al partidului politic italian Fratelli d’Italia, condusă de prim-ministrul italian Giorgia Meloni, președinte al Partidului ECR. La Roma, delegația de conservatori europeni va avea numeroase ocazii de a stabili contacte cu omologii săi italieni și de a intensifica legăturile dintre ei.
Vicepreședinții Partidului ECR sunt Jorge Buxadé, europarlamentar spaniol din partea Vox, și Radoslaw Fogiel, deputat polonez din partea Lege și Justiție, în timp ce secretarul general al Partidului ECR este deputatul italian Antonio Giordano. Pentru reuniunea de la Roma, Partidul ECR a decis să își folosească resursele pentru a oferi experiențe culturale și politice cetățenilor europeni care împărtășesc valorile conservatoare. Prin urmare, taxa de participare este foarte mică. Taxa pentru un participant care are nevoie de o cameră single este de 360 de euro, incluzând biletul de avion, cazarea, recepția de bun venit și evenimentele conferinței, iar pentru o cameră comună, taxa este de 270 de euro. Inutil să mai spunem că Roma, orașul etern, este un loc care merită vizitat. Pentru o noapte în plus se percepe o taxă de 75 de euro, iar pentru un upgrade la clasa business la biletul de avion se plătește 150 de euro.
Guvern limitat și comerț liber
Cartea mea despre
Douăzeci și patru de gânditori conservatori-liberali
ar putea fi interpretată ca o discuție a ideilor și valorilor din Declarația de la Reykjavik a Partidului ECR prin referire la cei mai profunzi gânditori politici ai civilizației occidentale. Cei doi proto-liberali ai Evului Mediu, cronicarul islandez Snorri Sturluson și filozoful italian Sfântul Toma de Aquino, susțineau amândoi un guvern limitat: conducătorul trebuia să fie constrâns de lege și, dacă încălca contractul social implicit, putea fi destituit. Filozoful englez John Locke a prezentat o apărare sistemică a acestui principiu străvechi, care i-a inspirat atât pe revoluționarii britanici din 1688, cât și pe revoluționarii americani din 1776. Acestea au fost revoluții conservatoare, făcute pentru a apăra și extinde libertățile vechi și tradiționale.
Inutil să mai spunem că principiul liberului schimb prezentat de filosoful scoțian Adam Smith a fost acceptat și pus în aplicare cu rezultate foarte bune în ultimele două sute de ani. Nu mai puțin decât principiul guvernării limitate, acesta este acum atacat. Deși comerțul liber este în general benefic, există grupuri care pot avea de suferit temporar din cauza acestuia. Dar poate că cel mai strălucit exponent al ideii de comerț liber a fost scriitorul francez Frédéric Bastiat. Într-o carte la care lucrez despre liberalismul nordic, am subliniat că a fost foarte influent în țările nordice la mijlocul secolului al XIX-lea. Scrierile sale sunt foarte accesibile pentru profani.
Suveranitatea și familia
Două idei și valori ale Declarației de la Reykjavik sunt tratate doar indirect în cartea mea, suveranitatea națională și valorile familiei, deși în capitolul dedicat lui Lord Acton răspund criticii sale la adresa naționalismului și o resping. Cred că trebuie făcută o distincție între două tipuri de naționalism. Unul este naționalismul neagresiv, care prețuiește patrimoniul național al unei societăți, istoria, literatura și limba sa, dar privește cu interes și simpatie alte societăți, în spiritul filosofului german Johann Gottfried Herder și al istoricului francez Ernest Renan. Filozoful englez Sir Isaiah Berlin a scris, de asemenea, cu multă înțelegere despre acest tip de naționalism. Celălalt tip de naționalism este agresiv și militant și pune o națiune deasupra alteia. Poate că cel mai clar exemplu este astăzi naționalismul rusesc al lui Vladimir Putin, care refuză să recunoască dreptul ucrainenilor de a fi ucraineni și nu ruși. Într-adevăr, războiul din Ucraina poate fi interpretat ca un război între două tipuri de naționalism, dorința ucrainenilor de a avea propriul stat și de a-și proteja propria cultură și dorința rușilor de a-i supune.
Familia este, de asemenea, o valoare fundamentală într-o societate liberă și civilizată. Cele două argumente economice în favoarea ei sunt, desigur, că, pentru consum, este o unitate mai eficientă decât o singură persoană și că, pentru producție, poate beneficia de diviziunea muncii. Cele două argumente filozofice în favoarea familiei sunt că ea extinde orizontul temporal și preferințele personale de aici și de acum spre viitor, pentru că ia în considerare atât interesele copiilor, cât și ale părinților, și, de asemenea, că ea creează un sentiment de apartenență și un conținut indispensabil pentru spiritul civic. Familia este una dintre instituțiile intermediare ale unei societăți libere, care împiedică dizolvarea acesteia într-o masă de indivizi izolați care se confruntă cu un stat atotputernic, așa cum a văzut clar filosoful francez Alexis de Tocqueville.
Transferul de putere
Pentru Uniunea Europeană, poate că cel mai urgent principiu sau valoare care se regăsește în Declarația de la Reykjavik este descentralizarea puterii. Și aici Tocqueville este relevant. El și-a dat seama că Revoluția Franceză a fost un eșec, spre deosebire de revoluțiile britanică și americană, iar motivul a fost că Franța nu avea numeroasele instituții și tradiții intermediare existente în Regatul Unit și în Statele Unite. Aceste instituții și tradiții fuseseră eliminate lent de regii absolutiști din trecut, care fuseseră chiar mai eficienți nivelatori decât iacobinii de la Paris. Revoluția franceză a fost o încercare a unor intelectuali fără pregătire în domeniul statalității de a-și impune visele și fanteziile unei întregi societăți. Ei nu au avut nici un simț al limitelor rațiunii umane. Tocqueville și un alt filozof francez, Benjamin Constant, au susținut că era esențial să se încerce recrearea societății civile și să se încurajeze dezvoltarea comunităților locale, a asociațiilor spontane, a cluburilor și a societăților. În Uniunea Europeană de astăzi vedem aceeași centralizare implacabilă ca și în Franța pre-revoluționară, dublată de două boli gemene, conferencitis și gigantomania, de care suferă mulți birocrați de la Bruxelles. Simplificând puțin, se poate spune că ceea ce ar trebui să facă Uniunea Europeană face prost, iar ceea ce nu ar trebui să facă, face energic. Puterea trebuie să fie returnată statelor naționale care constituie Uniunea Europeană. În mod evident, sunt multe de discutat la Roma în decembrie.