Subscribe
Politicile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) au devenit o forță dominantă în reglementarea întreprinderilor europene în ultimul deceniu. Promovate de Uniunea Europeană ca o modalitate de a promova dezvoltarea durabilă, aceste politici impun cerințe stricte de raportare, obiective de reducere a emisiilor de carbon și inițiative de responsabilitate socială. Cu toate acestea, deși cadrele ESG sunt adesea prezentate ca fiind necesare pentru durabilitatea pe termen lung, ele implică costuri substanțiale pe care întreprinderile europene se luptă din ce în ce mai mult să le absoarbă.
Companiile europene, de la marile multinaționale la întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), sunt obligate să respecte standarde stricte de sustenabilitate și guvernanță, adesea cu cheltuieli semnificative. În temeiul legislației UE, întreprinderile trebuie acum să adere la standardele Directivei privind raportarea privind durabilitatea întreprinderilor (CSRD), care impun prezentarea detaliată a impactului social și de mediu. Acest lucru implică taxe juridice și de consultanță mai mari, angajarea de responsabili cu dezvoltarea durabilă și de specialiști ESG, precum și colectarea de date, audituri și documentație pe scară largă. Pentru întreprinderile mai mici, aceste costuri pot fi paralizante. Un raport al Comisiei Europene a estimat că întreprinderile mici ar putea înregistra o creștere substanțială a costurilor de conformitate în temeiul noilor mandate ESG. De asemenea, companiile sunt presate să îndeplinească obiective agresive de reducere a emisiilor de carbon, ceea ce necesită schimbări costisitoare în procesele de producție, lanțurile de aprovizionare și sursele de energie. Multe industrii care depind de combustibilii fosili sau de lanțurile de aprovizionare tradiționale sunt acum forțate să investească masiv în alternative regenerabile, adesea la un cost suplimentar care reduce marjele de profit. Având în vedere că cerințele ESG examinează din ce în ce mai atent lanțurile de aprovizionare, întreprinderile europene trebuie să se asigure că furnizorii respectă standardele de mediu și de muncă, forțând întreprinderile să schimbe furnizorii sau să investească în audituri costisitoare, ceea ce crește și mai mult costurile operaționale. Una dintre cele mai semnificative presiuni economice legate de politicile ESG este trecerea obligatorie de la combustibilii fosili la energia regenerabilă. Deși teoretic este benefic pentru durabilitatea pe termen lung, impactul real a fost o creștere dramatică a prețurilor la energie pentru întreprinderile europene. Țările care au urmărit agresiv energia eoliană și solară, cum ar fi Germania, au înregistrat o creștere a instabilității energetice. Fără surse fiabile de energie de bază, cum ar fi energia nucleară, întreprinderile se confruntă cu perioade de volatilitate extremă a prețurilor la energie. Industriile mari consumatoare de energie, cum ar fi producția de oțel, aluminiu și produse chimice, se luptă să rămână competitive pe măsură ce costurile energiei electrice cresc, în timp ce întreprinderile de producție își mută tot mai mult operațiunile în afara UE, în regiuni în care energia este mai ieftină și reglementările sunt mai puțin restrictive. Din cauza tranziției agresive a UE de la combustibilii fosili, multe țări au devenit mai dependente de gazele naturale importate, adesea din surse din afara UE. Această dependență a devenit extrem de clară în timpul crizei energetice din 2022, când UE s-a străduit să înlocuiască gazul rusesc, ceea ce a dus la creșteri severe ale prețurilor și la încetiniri industriale generalizate. În timp ce întreprinderile europene se luptă cu reglementările ESG, mulți dintre concurenții lor mondiali, în special cei din Statele Unite și Asia, nu se confruntă cu aceleași restricții. Acest lucru dezavantajează în mod clar întreprinderile europene. Costurile de producție mai ridicate înseamnă că firmele europene se luptă să concureze în materie de prețuri, birocrația legislativă face ca extinderea și inovarea să fie mai lente și mai costisitoare, iar fluxurile de investiții se îndreaptă către regiuni cu politici mai favorabile întreprinderilor, în special în industriile mari consumatoare de energie. Constructorii europeni de automobile se confruntă acum cu un dezavantaj în materie de costuri față de producătorii chinezi de vehicule electrice, care beneficiază de subvenții de stat și de costuri de conformitate ESG mai mici. Investitorii și corporațiile multinaționale își orientează din ce în ce mai mult capitalul către piețe cu cerințe ESG mai puțin restrictive.
Acest lucru a dus la delocalizarea industriilor, slăbind baza de producție internă a Europei și reziliența economică. O altă problemă legată de cadrul ESG este faptul că acesta a stimulat companiile să se angajeze în „greenwashing” – să își denatureze eforturile de sustenabilitate pentru a părea mai favorabile ESG, fără a face schimbări substanțiale. Societățile investesc adesea în proiecte simbolice de sustenabilitate (cum ar fi inițiativele de plantare de copaci), continuând în același timp să funcționeze în moduri fundamental nesustenabile. Fondurile ESG, care ar trebui să prioritizeze investițiile „durabile”, includ adesea societăți cu un bilanț de mediu discutabil, subminând legitimitatea întregii mișcări ESG. În același timp, întreprinderile mai mici care doresc cu adevărat să își îmbunătățească sustenabilitatea nu dispun adesea de resursele financiare necesare pentru a se conforma reglementărilor stricte, ceea ce duce la consolidarea pieței, unde doar cei mai mari actori își pot permite să îndeplinească cerințele ESG. De reglementările ESG mai stricte beneficiază în mod disproporționat marile corporații care își pot permite costurile de conformare, în timp ce întreprinderile mai mici fie se închid, fie sunt achiziționate. Acest lucru duce la o pierdere a concurenței, reducând inovarea și opțiunile consumatorilor și, în cele din urmă, dăunează diversității economice. Deși politicile ESG sunt concepute pentru a promova practici comerciale responsabile, acestea pot duce, fără să vrea, la pierderea de locuri de muncă și la stagnare economică. Costurile operaționale mai mari forțează companiile să reducă costurile în alte domenii – adesea prin concedieri sau relocalizare. Anumite industrii, cum ar fi cărbunele, oțelul și industria prelucrătoare, se restrâng din cauza obiectivelor stricte privind emisiile de carbon, lăsând mii de lucrători fără alternative de angajare. Incertitudinea reglementărilor descurajează noile investiții, deoarece întreprinderile se tem de cerințele ESG în continuă schimbare. Un sondaj recent realizat de liderii industriei europene a arătat că peste 60% dintre directorii executivi consideră că politicile ESG au îngreunat extinderea operațiunilor și angajarea de noi angajați. Pe măsură ce conformitatea cu ESG devine mai costisitoare, multe companii au început să înghețe salariile sau să reducă beneficiile angajaților pentru a compensa creșterea costurilor. Acest lucru are un impact negativ asupra lucrătorilor, în special în industriile care se confruntă deja cu marje reduse. În plus, povara conformității ESG cade adesea în mod disproporționat asupra industriilor care oferă locuri de muncă stabile și bine plătite, agravând disparitățile economice din regiune. Inițial, politicile ESG au fost văzute ca o modalitate atractivă de direcționare a capitalului către întreprinderile responsabile din punct de vedere social. Cu toate acestea, în ultimii ani, încrederea investitorilor în fondurile ESG a scăzut brusc, deoarece randamentele financiare nu au reușit adesea să justifice restricțiile suplimentare. Fondurile axate pe ESG au performanțe inferioare în comparație cu portofoliile de investiții tradiționale, principalele instituții financiare pun din ce în ce mai mult la îndoială viabilitatea pe termen lung a restricțiilor impuse de ESG, iar un număr tot mai mare de întreprinderi se opun criteriilor ESG, susținând că acestea distrag atenția de la obiectivele comerciale fundamentale, precum rentabilitatea și inovarea. Scepticismul crescând în rândul investitorilor a dus la scăderea participării la produsele financiare legate de ESG, ridicând semne de întrebare cu privire la sustenabilitatea ESG ca strategie de investiții pe termen lung. Complexitatea și povara respectării ESG au creat condiții de concurență inegale, în care marile corporații, care dispun de resurse financiare mai mari, pot face față acestor mandate, în timp ce firmele mai mici se luptă să țină pasul.
În plus, ipoteza conform căreia politicile ESG vor conduce la stabilitate economică pe termen lung rămâne nedovedită. Pe măsură ce guvernele presează întreprinderile să îndeplinească criterii stricte de durabilitate, există o îngrijorare crescândă cu privire la faptul că aceste politici ar putea descuraja spiritul antreprenorial și înăbuși inovarea orientată spre piață. În loc să promoveze un progres veritabil în materie de mediu, mandatele ESG servesc adesea drept mecanism de control birocratic, încurcând întreprinderile în hârțogăraie și reglementări fără sfârșit. Aceste sarcini suplimentare au dus la creșterea numărului de acțiuni în justiție împotriva mandatelor legate de ESG, întreprinderile susținând că astfel de politici încalcă principiile pieței libere și limitează flexibilitatea operațională. Pentru ca politicile ESG să fie cu adevărat eficiente, acestea trebuie să echilibreze responsabilitatea socială și de mediu cu pragmatismul economic. Factorii de decizie trebuie să reconsidere abordarea rigidă, de sus în jos, care nu ține seama de realitățile operațiunilor comerciale. Stimulentele, mai degrabă decât măsurile punitive, pot fi un mijloc mai practic de a încuraja durabilitatea fără a sufoca creșterea economică. În plus, extinderea definiției durabilității pentru a include securitatea energetică și reziliența industrială ar împiedica întreprinderile europene să devină excesiv de dependente de lanțurile de aprovizionare globale imprevizibile. O reevaluare a cadrelor ESG ar trebui să includă, de asemenea, analize cost-beneficiu mai solide pentru a se asigura că întreprinderile nu sunt împovărate în mod nejustificat de costuri de conformitate care depășesc beneficiile sociale sau de mediu. Deși politicile ESG sunt menite să promoveze durabilitatea și responsabilitatea socială, impactul lor real asupra întreprinderilor europene devine din ce în ce mai greu de ignorat. Costurile de conformare, instabilitatea energetică, reducerea competitivității globale și consecințele economice neintenționate sugerează că abordarea UE privind ESG necesită o reevaluare serioasă. Fără un echilibru între obiectivele de durabilitate și realitatea economică, reglementările ESG riscă să înăbușe industria europeană, ducând la pierderea de locuri de muncă, la fuga de capital și la un declin general al competitivității pe scena mondială. Dacă UE ia în serios atât sustenabilitatea, cât și creșterea economică, trebuie să își regândească strategia ESG pentru a se asigura că întreprinderile pot prospera și nu doar supraviețui în condițiile unor sarcini de reglementare tot mai mari.