Criza recrutării cadrelor didactice în Irlanda și în UE

Când Irlanda a aderat oficial la Comunitatea Economică Europeană în 1973, limba irlandeză (Gaeilge) a fost aplicată doar traducerilor tratatelor existente, precum și oricăror tratate viitoare care urmau să apară ulterior. La momentul respectiv, Irlanda nu a solicitat recunoașterea deplină a limbii irlandeze ca limbă oficială sau de lucru în cadrul instituțiilor comunitare, ceea ce reflecta atât prioritățile politice ale momentului, cât și statutul marginal al limbii irlandeze în administrația de stat.

Vor mai trece trei decenii până când Irlanda, sub conducerea guvernului Fianna Fáil condus de Taoiseach Bertie Ahern, va solicita oficial ca limba gaeilge să fie recunoscută ca limbă oficială și de lucru a instituțiilor Uniunii Europene (UE). Această schimbare nu a fost bruscă, ci a apărut ca urmare a unei mișcări de renaștere culturală în creștere la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, care a încercat să reîncadreze limba irlandeză nu ca un simbol al nostalgiei rurale, ci ca o expresie legitimă a identității irlandeze moderne.

Această schimbare de politică a avut loc în urma unei intense activități de lobby din partea unor organizații proeminente de limbă irlandeză, cum ar fi Conradh na Gaeilge, ale căror campanii de advocacy au devenit din ce în ce mai sofisticate și de anvergură internațională. Mișcarea a luat o amploare decisivă odată cu mobilizarea unor mitinguri publice majore în 2004, la care au participat zeci de mii de persoane sub stindardul STÁDAS, o coaliție formată din organizații de limbă irlandeză, educatori, studenți și profesioniști din domeniul juridic. Principala lor revendicare a fost clară: egalitate lingvistică deplină pentru irlandeză în cadrul mecanismului juridic și politic al UE.

Aceste eforturi au culminat în cele din urmă cu solicitarea oficială a guvernului din 2005 de recunoaștere a limbii irlandeze ca limbă oficială și de lucru. Cererea a fost formulată nu doar ca un gest simbolic, ci ca un pas necesar în consolidarea suveranității lingvistice și culturale a Irlandei în cadrul unei UE în expansiune.

Consiliul European a convenit să acorde acest statut prin punerea în aplicare, de la 1 ianuarie 2007, a Regulamentului (CE) nr. 920/2005. Acesta a fost un moment de referință pentru susținătorii limbii irlandeze. Cu toate acestea, regulamentul Consiliului a prevăzut, de asemenea, o perioadă de tranziție, menționând că, deși era oportun să se răspundă pozitiv solicitării guvernului irlandez, din motive practice, instituțiile Uniunii Europene nu trebuiau să fie obligate imediat să redacteze și să traducă toate actele – inclusiv hotărârile Curții de Justiție – în limba irlandeză.

Această așa-numită derogare urma să se aplice pentru o perioadă de cinci ani, până în 2012, timp în care o revizuire oficială era programată pentru 2010. Ea a fost concepută ca un compromis pragmatic, care să echilibreze ambițiile guvernului irlandez cu realitățile operaționale ale birocrației multilingve a UE.

Ca răspuns, guvernul irlandez s-a angajat să creeze condițiile în care să poată fi format un număr suficient de absolvenți calificați pentru a satisface nevoile de recrutare ale UE. Aceasta urma să fie o piatră de temelie a Strategiei de 20 de ani pentru limba irlandeză 2010-2030, care urmărea să integreze planificarea lingvistică în principalele domenii ale politicii naționale.

Pentru a atinge aceste obiective, statul a extins finanțarea pentru educația lingvistică și formarea interpreților, în special prin instituții precum Universitatea Națională a Irlandei. Au fost sprijinite programe postuniversitare specializate pentru a produce o nouă generație de traducători juridici și tehnici care să cunoască atât irlandeza, cât și limba instituțională a UE. Până în 2008, această investiție a produs aproximativ 15 traducători pentru instituțiile UE, un început modest, dar departe de ceea ce era necesar.

În ciuda acestor eforturi, în curând a devenit clar că Irlanda a rămas în urmă în ceea ce privește recrutarea unui număr suficient de interpreți vorbitori de irlandeză, rămânând mult sub numărul estimat de peste 100 de profesioniști necesar pentru a susține paritatea lingvistică deplină. Decalajul era deosebit de pronunțat în comparație cu limbile UE mai bine stabilite, cu baze de vorbitori mai mari și tradiții instituționale mai profunde.

Ca urmare, în 2011, Comisia Europeană – după evaluarea progreselor înregistrate – a recomandat prelungirea derogării până la 31 decembrie 2015. Deși dezamăgitoare pentru militanți, prelungirea a permis intensificarea în continuare a inițiativelor de formare și recrutare.

Până în 2015, au fost realizate progrese considerabile. Aproximativ 60 de traducători și interpreți irlandezi erau acum disponibili pentru a lucra la dezbaterile și documentația Parlamentului European. Încurajat de aceste progrese, guvernul irlandez a solicitat în mod oficial Consiliului UE să ia în considerare reducerea domeniului de aplicare al derogării, în vederea eliminării sale complete până la 1 ianuarie 2022.

Deși a fost o abordare progresivă, aceasta a fost primită cu căldură de militanții de limbă irlandeză. Președintele de atunci al Conradh na Gaeilge, Cóilín Ó Cearbhaill, a lăudat inițiativa, menționând că aceasta reflectă apelul îndelungat al organizației sale pentru un plan etapizat de încetare a derogării și că subliniază angajamentul reînnoit al Irlandei de a garanta irlandeza ca limbă de lucru la nivel european.

Din nefericire, când a sosit termenul limită din decembrie 2015, Consiliul UE a ajuns la concluzia că instituțiile nu erau încă în măsură să pună capăt derogării. Aceasta a însemnat că dispozițiile tranzitorii urmau să fie prelungite încă o dată, de data aceasta până la 1 ianuarie 2022. Cu toate acestea, tonul discuțiilor se schimbase – exista acum o așteptare mai clară că derogarea va lua sfârșit în cele din urmă.

Au existat unele semne de speranță. În 2016, guvernul irlandez a anunțat că, până în 2022, peste 700 de persoane vor fi formate pentru a traduce în irlandeză documente neoficiale ale UE. Presa irlandeză a relatat la momentul respectiv că acest efort va duce la traducerea a mii de pagini în fiecare an, creând în același timp aproximativ 180 de locuri de muncă cu normă întreagă, cu salarii care depășesc adesea 100 000 EUR pe an.

Acest ultim punct urma să devină un punct central al criticilor. Întregul proces a fost încadrat de unii ca un exercițiu de elitism lingvistic. Comentariile din mass-media din 2022 au revenit asupra acuzației că, în timp ce lingviștii irlandezi care lucrau pentru instituțiile UE câștigau salarii de 50 000 – 70 000 EUR sau mai mult – finanțate cel puțin parțial de contribuabilii irlandezi – comunitățile din zonele Gaeltacht, unde irlandeza este încă vorbită ca limbă maternă, au continuat să sufere de subinvestiții cronice și marginalizare economică. Veniturile mediane în unele dintre aceste regiuni au rămas sub 30 000 EUR.

Astfel de critici sunt frecvent exprimate de vorbitorii de irlandeză și de scriitori din afara instituțiilor UE, mulți dintre aceștia întrebându-se dacă accentul pus la nivelul UE pe statut și prestigiu a ajuns în detrimentul sprijinului practic pentru irlandeză ca limbă vie, comunitară.

Într-adevăr, Irlanda se remarcă prin persistența unei critici culturale care îi vede pe vorbitorii de irlandeză nu ca pe o minoritate marginalizată, ci ca pe o elită interesată de sine, care se bucură de patronajul statului în timp ce se pretinde victimă. După cum spunea un articol tăios din Irish Times în 2018, „lobby-ul limbii irlandeze” a devenit „prea puternic pentru a fi ignorat, dar prea incoerent pentru a fi reformat”.

Alte critici au venit din partea unor personalități politice și a susținătorilor limbii irlandeze, care au evidențiat preocupările legate de raportul calitate-preț. S-a estimat că obținerea statutului deplin de limbă de lucru a costat statul irlandez peste 20 de milioane de euro de la începutul procesului în 2005. Unii critici au susținut că aceste fonduri ar fi fost mai bine cheltuite pentru sprijinirea Gaelscoileanna (școli primare cu predare în limba irlandeză) sau pentru îmbunătățirea accesului la servicii în limba irlandeză în domeniul asistenței medicale și al protecției sociale.

Oponenții acestui argument au susținut că ambele obiective ar putea și ar trebui să fie urmărite în paralel: consolidarea utilizării limbii irlandeze la nivelul UE, investind în același timp în supraviețuirea și extinderea limbii irlandeze în viața de zi cu zi. Pentru aceștia, campania UE nu a fost o distragere a atenției, ci o sursă de mândrie națională care ar putea ridica profilul limbii la nivel internațional și ar putea inspira un interes reînnoit acasă.

Ceea ce este incontestabil este că strategia de integrare a limbii irlandeze în funcționarea UE nu a fost niciodată retrasă, în ciuda eșecurilor și a criticilor. Un raport 2022 al Comisiei către Consiliul UE a confirmat că instituțiile UE au crescut constant volumul conținutului în limba irlandeză și au gestionat cu succes reducerea treptată a derogării.

Același raport a subliniat că, din 2016, volumul documentelor UE traduse în irlandeză s-a triplat. Cea mai substanțială creștere a avut loc în faza 2021, care, deși limitată la Comisie, a dus la o creștere de 70 % a traducerii legislației în irlandeză. Acest lucru a marcat o etapă administrativă și simbolică majoră.

Eforturi precum acestea au asigurat, în cele din urmă, atingerea obiectivului mult dorit de recunoaștere oficială a limbii irlandeze ca limbă de lucru deplină a UE la 1 ianuarie 2022. Această realizare a încununat aproape două decenii de eforturi susținute și a demonstrat capacitatea unei comunități lingvistice mici de a modela politica lingvistică a UE prin perseverență și strategie politică.

Dacă ne gândim că UE are alte 23 de limbi oficiale și peste 60 de limbi regionale sau minoritare, ridicarea limbii irlandeze la statutul de limbă de lucru rămâne o realizare remarcabilă. Este o dovadă nu numai a rezistenței militanților pentru limba irlandeză, ci și a utilizării strategice a instituțiilor naționale și europene pentru promovarea patrimoniului cultural.

Deși persistă criticile cu privire la costul, scopul și politica de clasă a inițiativei, există, de asemenea, o largă recunoaștere a faptului că protecția și promovarea irlandezei ca limbă vorbită și vie este un obiectiv național comun – indiferent de poziția fiecăruia cu privire la meritele acestei căi politice specifice.