Subscribe
Ursula bis, dar fără voturile ECR
Recenta realegere a Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene pentru mandatul 2024-2029 a stârnit dezbateri importante în Parlamentul European.
Victoria sa, asigurată de coaliția PPE-S&D-RE, care deține de ceva timp majoritatea parlamentarilor, a fost marcată de rezultate electorale care au înregistrat aproape peste tot un avans al dreptei, sporind sentimentul de „încercuire” și, prin urmare, favorizând în mod paradoxal acordurile între stângi europene mai divizate ca niciodată.
Cele 401 voturi favorabile cu care Ursula von der Leyen (CDU, PPE) a câștigat funcția creează un precedent istoric, întrucât este primul lider ales de două ori de Parlamentul European.
Anterior, doar portughezul José Barroso (PSD, PPE) a fost confirmat pentru un al doilea mandat, dar pentru primul său mandat fusese indicat de Consiliul European și nu de Parlament.
Este incert ce va face von der Leyen în continuare.
Ea a construit anterior o relație strânsă cu Giorgia Meloni (FdI, ECR) până în momentul votului din Parlament, pentru ca apoi să negocieze cu Verzii pentru un Green Deal reînnoit pentru a-și asigura realegerea în ciuda opoziției potențiale.
Toți „extremiștii” au fost excluși, inclusiv grupurile de stânga „Mélenchonian” și dreapta naționalistă.
Deși grupurile de stânga pot pretinde că au „oprit” progresul dreptei, partidele din sferele conservatoare și naționaliste au suferit schimbări semnificative în urma acestor alegeri europene.
În urma prăbușirii ID, au apărut două grupuri: Patrioții pentru Europa (PfE) și Europa Națiunilor Suverane (ESN), ambele opunându-se ferm realegerii lui von der Leyen.
În cadrul ECR, poziția Fratelli d’Italia a provocat agitație.
În timp ce alte partide aflate la guvernare (precum ODS în Republica Cehă) sau cu aspirații puternice în această direcție (precum N-VA în Belgia) au votat pentru von der Leyen din motive de oportunitate politică, partidul Giorgia Meloni a ales să voteze împotrivă.
După votul european, a avut loc o schimbare internă în ECR, care, pentru unii, i-ar fi putut costa pe conservatori o poziție importantă în viitoarea comisie.
Electoratul conservator a arătat întotdeauna aversiune față de potențiala realegere a președintelui Comisiei, sperând într-o schimbare.
Acest lucru a determinat-o pe von der Leyen să obțină voturile Verzilor pentru a evita un rezultat negativ în Parlamentul European.
Unul dintre cele mai surprinzătoare aspecte ale negocierilor a fost sprijinul din partea stângii europene, în ciuda opoziției socialiștilor și liberalilor, pentru președinția Comisiei Europene de către Ursula von der Leyen.
Acest sprijin a venit după ce von der Leyen și-a asumat un angajament ferm față de Green Deal-ul european și față de sprijinirea țărilor UE în soluționarea crizei locuințelor.
Este probabil că alegerea lui António Costa (PS, S&D) în funcția de președinte al Consiliului European a jucat un rol în aceste negocieri și a fost, de asemenea, salutată de grupul macronian al ER.
Von der Leyen a propus reforme care includ acordarea Parlamentului European a puterii de a propune legi.
Cu toate acestea, unii susțin că acest lucru ar putea centraliza puterea și submina democrația prin slăbirea reprezentativității sale.
Există, de asemenea, îngrijorări cu privire la faptul că aceste reforme ar putea avea efecte negative asupra echității sociale în cadrul UE, deoarece prioritizarea concurenței și a creșterii economice ar putea avea loc în detrimentul politicilor socio-ecologice care au fost convenite anterior. De asemenea, politicile stângii europene s-au dovedit a fi dăunătoare în chestiuni precum securitatea și apărarea, care sunt importante având în vedere rolul pe care Uniunea Europeană îl poate juca în conflictul dintre Rusia și Ucraina.
Pe de o parte, realegerea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene arată că nu a fost încă creată o alternativă reală la majoritatea transpartinică stabilită între Partidul Popular și socialiști.
Pe de altă parte, aceasta confirmă capacitatea profundă a președintei Ursula de a naviga prin scenarii politice complexe și de a-și asigura sprijinul diferitelor grupuri.
Cu toate acestea, este important de remarcat faptul că mandatul său va fi marcat de preocupări atât la stânga, cât și la dreapta, cu privire la impactul său potențial asupra asistenței sociale, inițiativelor de mediu și politicilor de imigrare.
Realegerea sa subliniază necesitatea unei abordări mai incluzive și mai echitabile a guvernanței europene, care să echilibreze interesele tuturor cetățenilor UE.