Subscribe
Nota redacției: În marja Conferinței ECR din Kilkenny, Irlanda, The Conservative s-a întâlnit cu Cormac Lucey, expert în finanțe în cadrul Facultății de la Trinity College din Dublin și vorbitor la Conferința în sine. Acesta este interviul pe care l-a pus la dispoziția cititorilor noștri.
În intervenția dumneavoastră foarte vocală ați subliniat că politicile verzi amenință societățile noastre occidentale. Cum?
Occidentul face trei erori cardinale prin adoptarea fără rezerve a agendei verzi.
Atunci să începem cu prima.
Prima eroare strategică a economiei verzi este că este un concept care există independent de orice analiză cost/beneficiu. Poate că ar fi de înțeles dacă un lider politic de stânga s-ar agăța de „net zero” ca de o victorie politică. Dar nu este extraordinar că un lider conservator, cum este Theresa May, se agață de ea.
Și nu demonstrează oare puterea brută, emoțională pe care o are conceptul de economie verde?
Această putere reprezintă o capcană politică pe care adversarii conceptului trebuie să fie foarte atenți să o înfrunte. Trăim într-o epocă în care software-ul unei societăți liberale se șterge încet și în liniște. Pentru ca o societate liberală să fie menținută din punct de vedere politic, aceasta trebuie să fie acțiune politică, discuție politică și compromis politic. Ea poate fi menținută doar prin compromisuri, stratageme politice și coaliții. Una dintre trăsăturile liberalismului modern este că vrea să scoată din ce în ce mai multe probleme din politică, astfel încât să nu mai poată fi contestate deloc. Pentru a le stabili ca drepturi, drepturi legale, sau într-un fel în care să fie puse dincolo de orice îndoială politică. Sunt mulți în Europa care doresc ca economia verde să se bucure de acest statut, unde devine o chestiune de obligație legală mai degrabă decât de decizie democratică. Dar erorile strategice și operaționale fatale de care suferă economia verde sunt prea mari pentru ca această poziție să fie sustenabilă.
Revenind la lista de erori cardinale…
A doua eroare strategică a economiei verzi este că Occidentul ar fi mai bine să cheltuiască resurse pentru adaptarea la schimbările climatice decât pentru un efort zadarnic de a le inversa prin acțiuni într-un colț al lumii. După cum a observat filosoful și scriitorul John Carey: Oamenii ar putea spune: „Dar trebuie să o facem, trebuie să arătăm că suntem de partea corectă, trebuie să o realizăm, chiar dacă alții nu o fac.” Cred că aceasta este politica narcisismului: „Vreau să mă simt bine.” Dar, între timp, irosiți resurse și timp. Există o posibilitate serioasă ca acum să ne aflăm în stadiile incipiente ale unei schimbări climatice galopante. Ar trebui să ne concentrăm pe tot ceea ce avem – nu pentru a avea un impact infinitezimal asupra nivelurilor globale de carbon, ceea ce ar fi cazul chiar dacă întregul program ar fi implementat – ci pe politici de adaptare.
Și care este cea de-a treia eroare cardinală?
Cea de-a treia eroare strategică a economiei verzi este aceea de a acorda o prioritate politică atât de mare opririi și inversării schimbărilor climatice, când există alte cauze mai meritorii. Bjorn Lomborg este președintele Centrului Consensului de la Copenhaga și autorul cărților „The Skeptical Environmentalist” (2001) și „Best Things First: the 12 Most Efficient Solutions for the World’s Poorest and Our Global SDG [sustainable development goal] Promises” (2023). Lomborg a scris recent, în Wall Street Journal, despre recenta reuniune comună FMI/Banca Mondială. Înaintea acestei reuniuni, Lomborg a avertizat asupra modului în care „o alianță profană a activiștilor ecologiști și a politicienilor preocupați de climă” va împinge factorii de decizie politică „să aloce o multitudine de noi resurse pentru schimbările climatice”.
Dar cu siguranță există priorități umane mai presante?
Lomborg raportează că, în țările mai sărace, cinci milioane de copii mor în fiecare an înainte de a împlini cinci ani, iar aproape un miliard de oameni nu mănâncă suficient. Mai mult de două miliarde de oameni trebuie să gătească și să se încălzească cu combustibili poluanți, cum ar fi bălegarul și lemnul, ceea ce le scurtează durata de viață. Iar educația este adesea atât de precară încât majoritatea copiilor din țările cu venituri mici și medii inferioare vor rămâne analfabeți. Cu toate acestea, un nou raport al Grupului celor 20 îndeamnă Banca Mondială și alte organizații de dezvoltare să facă presiuni pentru a obține cheltuieli suplimentare de 3 trilioane de dolari pe an și să direcționeze cea mai mare parte a acestora către politica climatică. Acesta este narcisismul occidental pe steroizi.
Cu toate acestea, este adevărat că o planetă mai curată este un bun public. Cum pot conduce conservatorii în ceea ce privește agenda?
La nivel politic, costurile economiei verzi devin din ce în ce mai evidente. Sprijinul general pentru politicile Verzilor s-a erodat grav. Ar trebui să o facem:
- Insistați asupra unei analize cost/beneficiu riguroase pentru orice pas viitor pe calea ecologică.
- Să pledeze pentru o adaptare practică la schimbările climatice, mai degrabă decât pentru o politică narcisistă și autosacrificială de a încerca să le oprească.
- Și, în cele din urmă, să pledeze pentru proiecte guvernamentale mai umane – cum ar fi eliminarea foametei, eradicarea tuberculozei și promovarea educației – decât să construiască alți elefanți verzi în cer.
În calitate de consumatori, ar trebui să ne ferim să nu fim sacrificați pe altarul schimbării politicii ecologice în domenii precum pompele de căldură și mașinile electrice. Mai presus de toate, politica guvernamentală ar trebui să fie determinată mai degrabă de un interes personal luminat decât de un sacrificiu narcisist de sine.
În această dezbatere, ce rol ar trebui să joace energia nucleară?
Cred că energia nucleară cu emisii reduse de dioxid de carbon poate și ar trebui să joace un rol cheie în facilitarea tranziției către energia regenerabilă. Dar agenda ecologistă este alimentată atât de mult de narcisismul adolescentin, încât nu include și energia nucleară.