Subscribe
În primele zile ale lunii iunie și la porțile viitoarelor alegeri europene, un eveniment fără precedent a avut loc la granița dintre două țări ale Uniunii: Spania și Franța.
Au trecut două zile lungi, din 3 iunie 2024, de când atât agricultorii și crescătorii de animale francezi, cât și cei spanioli au decis să blocheze și să taie accesele la granița dintre cele două țări. Acest lucru, cu care unii poate că sunt obișnuiți, este totuși deosebit pentru simplul motiv că, pentru prima dată, agricultorii și crescătorii de animale, adică lucrătorii din sectorul primar, din ambele țări și-au unit forțele pentru a se apăra împotriva unui dușman comun: produsele agroalimentare din țări terțe care sunt importate în Uniunea Europeană, dar care, cu toate acestea, nu îndeplinesc aceleași standarde de calitate și control la care sunt supuse produsele Uniunii Europene.
Cu toate acestea, nu trebuie să se creadă că acest apel este ceva izolat în timp și context. Deja de luni de zile, în întreaga Uniune Europeană, au avut loc proteste ale sectorului primar, cerând politici echitabile pentru agricultori și creșterea animalelor în fiecare stat membru. În Polonia, Spania, Franța și Belgia, protestele au fost foarte bine primite de societate, iar revendicările au fost, se presupune, luate în considerare de diferitele instituții politice. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr, după aproape patru luni, circumstanțele nu s-au schimbat deloc pentru producătorii europeni.
În cadrul acestor solicitări, autorităților naționale și internaționale li se cere, de asemenea, să reducă taxele pentru acest sector, precum și stimulente pentru ca prețurile combustibililor necesari pentru producția agricolă și zootehnică să fie mai mici, permițând astfel agricultorilor și crescătorilor de animale să facă față acestor cheltuieli.
Cu toate acestea, este esențial pentru toate acestea ca Comisia Europeană să poată ajunge la un consens cu restul statelor membre cu privire la un plan care să ia în considerare perioadele continue și lungi de secetă de care suferă multe țări europene, cum ar fi Spania. Prin urmare, este necesar, dintr-o perspectivă comună, să ne confruntăm cu o problemă care poate pune capăt celui mai esențial sector de la începutul timpului: sectorul primar.
De asemenea, este important de știut că Comisia Europeană și Parlamentul European, veșnic guvernate de liberalii și socialiștii europeni, nu au acordat importanța de care au nevoie agricultura și zootehnia europeană, subestimând în același timp forța și capacitatea organizatorică a sectorului. Cu toate acestea, după cum am văzut, Europa și toți cetățenii săi pot trece printr-o criză majoră dacă sectorul primar decide să se opună cerințelor inacceptabile ale administratorilor europeni.
Dintre toate aceste revendicări, există o problemă care depășește chiar și ceea ce un cetățean își poate asuma responsabilitatea din partea autorităților europene. Aceste rânduri sunt destinate să se concentreze pe chestiunea importului de produse străine.
De mulți ani, produsele spaniole, italiene, franceze sau poloneze trebuie să respecte standarde de calitate, control și producție care fac aproape imposibilă o producție viabilă din punct de vedere economic. Între timp, frontierele europene sunt deschise fără un control aparent pentru produsele din țările terțe care, departe de a fi asimilate produselor europene în ceea ce privește calitatea sau controlul, pot reprezenta, așa cum s-a văzut deja în unele ocazii, un pericol pentru sănătatea publică.
Pe scurt, Europa pare să aibă două opțiuni pentru viitor. Să se conformeze cerințelor agricultorilor și crescătorilor europeni sau să își asume consecințele unui sector primar stagnant și neproductiv. Aceste alegeri sunt, prin urmare, decisive pentru a relua importanța pe care sectorul agroalimentar o are pentru Europa competitivă pe care toată lumea și-o dorește.