Subscribe
Între provocări și invitații: Ce se întâmplă la întâlnirea „marilor”
Toată lumea este familiarizată cu G7 (fostul G8, înainte de excluderea Rusiei), care reunește cele șapte mari puteri economice și politice mondiale. Aceste șapte țări sunt Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia și Japonia, reprezentând cele mai dezvoltate șapte economii și democrații mature din lume.
În timp, a fost înființat și G20, o organizație care urmărește să reunească cele mai mari 20 de economii și să faciliteze dialogul dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare (ulterior, G20 a servit și pentru a aborda fractura cu BRICS, țările care pledează pentru un sistem economic „de-dollarizat”).
Summitul G20 din 2023 are loc într-un moment deosebit de complex în geopolitica internațională, de la războiul dintre Rusia și Ucraina la extinderea BRICS pentru a include alte țări foarte importante pe scena geopolitică, cum ar fi Argentina (care își va alege noul președinte în toamnă), Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și țări africane importante precum Egiptul și Etiopia.
India a găzduit evenimentul și a stârnit imediat controverse, provocând Marea Britanie. Premierul Narendra Modi, reprezentant al Partidului Poporului Indian, o forță de dreapta, a decis să folosească numele „Bharat” în locul tradiționalului „India”. Bharat a fost numele vechi al Indiei (încă folosit în limba hindi) înainte ca colonizatorii englezi să decidă să o redenumească așa cum este cunoscută astăzi în întreaga lume. Aceasta a fost o provocare semnificativă, în special la adresa lui Rishi Sunak, prim-ministrul britanic de origine indiană, care practică el însuși hinduismul.
Componența politică a summitului reflectă o predominanță a ideologiilor de stânga la nivel mondial. Cu toate acestea, este important să se facă distincția între stânga mai radicală și populistă, reprezentată de țări precum China și Brazilia, și stânga mai liberală și social-democrată, reprezentată de Germania și Statele Unite. Cu toate acestea, Țările de dreapta par oarecum izolate. Excluzând Rusia și Turcia, care, în ciuda faptului că pretind că sunt de dreapta, cu siguranță nu sunt aliniate la planurile occidentale, și excluzând, de asemenea, India, care a arătat o anumită nemulțumire față de Occident, avem Coreea de Sud, Japonia, Italia și Regatul Unit. Acesta din urmă și-ar putea schimba orientarea politică în 2024, având în vedere diferența de 18 puncte dintre Partidul Laburist și Conservatori. Totuși, acest lucru nu este suficient pentru a face mișcări decisive împotriva Chinei.
Putin nu a participat la summit, în principal din cauza temerilor că ar putea fi arestat pe teritoriul indian, însă ministrul Lavrov a participat. Atunci când a lansat invitația la summitul G20 din 2024 de la Rio de Janeiro, președintele brazilian Lula l-a invitat cordial pe Putin, declarând public că președintele rus nu va fi arestat în timpul evenimentului. Această declarație, retractată ulterior cu afirmația că justiția braziliană va decide în această privință, a creat totuși o ruptură semnificativă cu Statele Unite, care duc o politică dură față de Rusia, în parte într-un context anti-China.
Mișcările din cadrul G20 sunt tumultoase și dificil de descifrat. Există sentimentul că multe țări acționează independent. De exemplu, India critică Occidentul, dar se distanțează de China atunci când este posibil. Turcia, în ciuda faptului că este membră NATO, duce o politică externă de „două cuptoare”, căutând dialogul cu Moscova pentru a obține mai multă influență în Mediterana. De asemenea, merită remarcat faptul că, odată cu noii membri BRICS, marea majoritate a rezervelor mondiale de minerale și petrol sunt aliniate în direcția opusă celei a Statelor Unite. Intrarea Iranului în alianța alternativă la G7 este un semn clar al dorinței sale de a rupe legăturile cu Occidentul.
La summitul G20 din 2019, ultimul cu președintele Donald Trump în funcție, au participat lideri precum Shinzo Abe, Jair Bolsonaro, Mauricio Macri, Angela Merkel și Theresa May. Acest grup politic nu mai există și trebuie reconstruită o „centură de securitate” occidentală, începând cu Europa.