Subscribe
Georgia este din nou în centrul atenției internaționale, Mikheil Kavelashvili depunând jurământul în calitate de nou președinte, într-un climat de tensiune politică și socială. În inima orașului Tbilisi, peste 2 000 de protestatari au umplut străzile, fluturând steaguri ale UE și cerând o schimbare bruscă a direcției politice a țării. Acuzațiile de pro-rusism la adresa partidului de guvernământ Visul Georgian au alimentat furia unui public care privește Bruxelles-ul și NATO ca bastioane ale democrației și securității.
Despărțirea combativă a lui Zurabishvili. Președintele demisionar Salome Zurabishvili a părăsit palatul prezidențial, dar nu fără a trimite un mesaj puternic georgienilor: „Încă mă consider șeful legitim al statului și voi continua să lupt pentru viitorul Georgiei. Acum șase ani, am jurat credință Constituției și poporului. Această loialitate nu se va schimba, în interiorul sau în afara palatului. Cuvinte care rezonează ca un apel la rezistență împotriva unui sistem pe care mulți îl consideră tot mai vulnerabil la presiunile Moscovei. Demonstrațiile din Tbilisi sunt cel mai recent act al săptămânilor de mobilizare împotriva alegerii lui Kavelashvili la 14 decembrie anul trecut, pe fondul unor acuzații de fraudă și manipulare. Fostul jucător de fotbal devenit politician reprezintă continuitatea unui guvern pe care mulți îl acuză că subminează aspirațiile europene ale Georgiei. Protestatarii cer anularea votului parlamentar din octombrie și un angajament clar față de integrarea în Uniunea Europeană și Alianța Atlantică.
Situată între Europa și Asia, Georgia se confruntă cu un conflict de identitate care o plasează în centrul rivalităților dintre Occident și Rusia. De la prăbușirea Uniunii Sovietice, țara a încercat să se distanțeze de influența Moscovei, semnând un acord de asociere cu UE în 2014 și apropiindu-se treptat de NATO. Cu toate acestea, prezența trupelor ruse în teritoriile ocupate ale Abhaziei și Osetiei de Sud rămâne un obstacol insurmontabil în calea țării către Alianța Atlantică.
Visul Georgian, aflat la guvernare, se declară în favoarea integrării europene, însă acțiunile sale sunt adesea criticate ca fiind ambigue. Partidul încearcă să echilibreze relațiile cu Occidentul fără a provoca o reacție ostilă din partea Rusiei, un echilibru pe care mulți îl consideră prea timid.
Mișcarea Națională Unită (MNU), principala forță de opoziție, reprezintă cel mai puternic front împotriva NATO și UE. Moștenitor al fostului președinte Mikheil Saakashvili, partidul militează pentru reforme radicale și o presiune internațională mai mare împotriva expansionismului rusesc.
Pe acest fond de tensiune ridicată, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exprimat sprijinul pentru Georgia: „Moldova este astăzi, ca întotdeauna, alături de poporul georgian în lupta sa pentru libertate, democrație și un viitor european”. O declarație care capătă o greutate sporită după ce Rusia a întrerupt livrările de gaz către Moldova, o măsură pe care mulți au interpretat-o drept o pedeapsă pentru poziția proeuropeană a acesteia. Georgia pare din ce în ce mai divizată între cei care visează la un viitor în Europa și cei care se tem de consecințele unei confruntări deschise cu Rusia. Polarizarea politică internă și dificultățile economice amenință să încetinească un proces deja complex, în timp ce Moscova continuă să exercite presiuni destabilizatoare. Țara se află la o răscruce de drumuri: va reuși să își consolideze democrația și să își consolideze alianțele occidentale sau va rămâne prinsă în sfera de influență a Rusiei?
Protestele din Tbilisi sunt un semnal clar: poporul georgian nu este pregătit să renunțe la visurile sale europene. Dar drumul spre Bruxelles și Washington este încă lung și plin de obstacole. Georgia este o republică parlamentară cu un sistem multipartit. Scena politică este dominată de două formațiuni principale: Visul Georgian și Mișcarea Națională Unită (MNU), deși alte partide mai mici au o prezență semnificativă. Politica internă a Georgiei este adesea caracterizată de o polarizare intensă, care se reflectă și în problemele de politică externă.
Integrarea europeană a fost un obiectiv major al politicii georgiene încă de la independența din 1991. Georgia a semnat un acord de asociere cu UE în 2014, care include o zonă de liber schimb. Cu toate acestea, drumul către aderare rămâne lung și complex.
Visul georgian (SG): Partidul de guvernământ se declară în favoarea integrării europene. Cu toate acestea, a fost adesea acuzat de opoziție și de actorii internaționali că nu a reușit să pună în aplicare reformele necesare pentru a îndeplini standardele cerute de UE. Unii critici susțin că SG folosește retorica proeuropeană pentru a consolida puterea internă, fără un angajament concret față de democratizare.
Mișcarea Națională Unită (UNM): Opoziția consideră aderarea la UE drept un obiectiv prioritar și acuză SG de subminarea viitorului european al țării. MNU, moștenitorul politic al guvernului lui Mikheil Saakashvili, este considerat mai proactiv în promovarea reformelor cerute de UE. Alte partide, precum Lelo pentru Georgia și mișcările liberale, susțin ferm aderarea la UE, considerând-o esențială pentru dezvoltarea economică și securitatea națională.
Aderarea la NATO este o altă prioritate declarată a politicii externe georgiene. Cooperarea cu Alianța Atlantică a crescut de la războiul din 2008 cu Rusia, însă procesul de aderare este împiedicat de prezența trupelor ruse în teritoriile ocupate ale Abhaziei și Osetiei de Sud. Georgia se confruntă cu multe provocări pe calea sa către integrarea occidentală. Polarizarea internă împiedică punerea în aplicare a unor reforme semnificative, în timp ce Rusia continuă să exercite presiuni destabilizatoare. Uniunea Europeană și NATO, deși recunosc progresele țării, au adoptat o abordare prudentă, conștiente de implicațiile geopolitice ale unei noi expansiuni spre est.
Situația politică a Georgiei este un echilibru delicat între aspirațiile către Occident și presiunea Rusiei. În timp ce opinia publică pare să susțină ferm calea către UE și NATO, diviziunile politice interne și dificultățile economice reprezintă obstacole semnificative. Viitorul țării va depinde de capacitatea liderilor georgieni de a depăși aceste provocări și de a-și consolida relațiile cu Occidentul fără a pune în pericol stabilitatea internă.