Importanța consecvenței

Sâmbătă, 7 octombrie 2023, la ora 6:30 dimineața, începe un atac violent și brusc asupra Israelului dinspre Fâșia Gaza. Acesta este executat de gruparea teroristă islamică palestiniană Hamas, care atacă Israelul din Fâșia Gaza. Aproape 5.000 de rachete au fost lansate asupra inamicului israelian, la care se adaugă sute de explozii și sosirea a zeci de milițieni care au sosit cu deltaplanul. Bilanțul atacului este dramatic. În Israel, există informații despre cel puțin 900 de morți, peste 2.500 de răniți și peste 800 de dispăruți. Aceste cifre sunt actualizate în mod constant și includ multe persoane luate ostatice de către Hamas. Israelul a răspuns prin bombardarea Fâșiei Gaza. Guvernul israelian a declarat oficial starea de război și a chemat mii de rezerviști pentru a se pregăti pentru un atac terestru, anunțând un „asediu total” al Gaza printr-o operațiune de întrerupere a apei, alimentelor, combustibilului și electricității.

Israelul a anunțat, de asemenea, începerea evacuării complete a israelienilor care locuiesc în orașele din apropierea graniței cu Gaza. Palestinienii au suferit, de asemenea, victime, aproximativ 700 de persoane fiind ucise și peste 3.700 rănite în urma bombardamentelor israeliene și a trimiterii de tancuri în Fâșie.

Un alt aspect care trebuie luat în considerare este luarea de ostatici a unui număr mare de persoane de către Hamas, care a luat bărbați, femei și copii de lângă familiile lor, i-a legat la ochi și la mâini. Au mers chiar atât de departe încât le-au ascuns în zone îndepărtate. Potrivit ultimelor informații, peste o sută de civili israelieni au fost răpiți și luați ostatici, pe care teroriștii Hamas se pare că intenționează să îi folosească drept monedă de schimb. Riscul în toate acestea este, evident, ca ostaticii să fie uciși în curând sau, mai rău, să fie folosiți ca scuturi umane pentru a descuraja Israelul să lanseze un teribil atac terestru pe care l-a anunțat deja.

Este esențial să înțelegem cauzele care au dus la evenimentele sângeroase și tragice din ultimele zile. Pentru a face acest lucru, este necesar să facem un pas înapoi în istorie și să evidențiem câteva dintre etapele importante ale relațiilor israeliano-palestiniene. Primul este procesul îndelungat care a dus la semnarea faimoaselor Acorduri de la Oslo în 1993 de către prim-ministrul israelian Yitzhak Rabin și prim-ministrul palestinian Yasser Arafat. Cu această ocazie, OEP a recunoscut dreptul Israelului de a exista, iar Israelul a recunoscut OEP ca reprezentant al poporului palestinian. O piatră de hotar obținută după decenii de lupte sângeroase și violente, cu prețul unor vieți nevinovate. Dar, treizeci de ani mai târziu, odată cu escaladarea diferitelor ostilități care nu au încetat niciodată complet, aceleași drepturi de existență au fost contestate și readuse în centrul conflictului.

Atentatul din octombrie a pus în criză și așa-numitele Acorduri Abrahamice semnate în 2020, care, grație intervenției Statelor Unite ale Americii, vizau o normalizare a relațiilor diplomatice între Arabia Saudită și Israel și care urmau să fie extinse la Bahrain, Maroc și Sudan. Motivele atacului asupra Israelului ar fi fost invocate în numele eliberării locurilor sfinte islamice și al independenței teritoriilor palestiniene.

Dar faptele arată că revendicarea palestiniană este orice altceva decât națională. De fapt, este mai degrabă o revendicare islamică fundamentalistă decât una teritorială. De fapt, atacul a fost comis de Hamas, o organizație extremistă islamică palestiniană, considerată teroristă de Israel, precum și de Uniunea Europeană și Statele Unite.

Hamas a fost fondată în 1987, sub presiunea primei Intifade, tocmai pentru a lupta prin acte de terorism împotriva statului Israel, a cărui distrugere o cere în continuare. De-a lungul timpului, a comis, de asemenea, numeroase atentate sinucigașe cu bombă împotriva civililor și, din 2011, a atacat Israelul cu rachete în mai multe rânduri. Una dintre prerogativele Hamas este de a readuce Palestina la starea sa precolonială prin crearea unui stat palestinian. Atacul Hamas va împinge, fără îndoială, conflictul din Orientul Mijlociu într-o nouă fază, inversând progresele înregistrate de-a lungul anilor către o stare de pace și normalizare în regiunea Orientului Mijlociu. Există, de asemenea, întrebarea serioasă dacă alte tendințe, cum ar fi Hezbollah din Liban sau Iranul de linie dură, ar putea decide să intervină, agravând situația și aducând-o într-o stare și mai critică.

În acest scenariu geopolitic complex, pare clar că rolul comunității internaționale este mai crucial ca niciodată. O comunitate care, din nefericire, nu a fost capabilă să acorde atenția cuvenită nodului palestinian, a neglijat situația în anumite aspecte și astăzi se confruntă cu o stare absolută de instabilitate, război și multe altele, pentru care Israelul plătește personal un preț inacceptabil. Prin urmare, acum este momentul să arătăm toată solidaritatea necesară într-un mod tangibil și eficient, luând partea celor care o merită. Acum este momentul să experimentăm noi modalități de pace, să adoptăm o abordare diferită față de cea din trecut, în special prin faptul că nu mai abandonăm popoarele care trăiesc în această situație tragică. În primul rând, Uniunea Europeană trebuie să adopte o poziție fermă și clară, fără ezitare sau teamă.

Trebuie să facă acest lucru cât mai curând posibil, deoarece aceasta este singura modalitate de a trimite un mesaj clar la nivel internațional. Trebuie să facă acest lucru cu atât mai mult cu cât a fost caracterizat de mai multe ezitări și contradicții. Încă de la început, comunitatea europeană, indiferent de pozițiile fiecărui stat membru, nu a fost foarte unită. De fapt, ceea ce s-a întâmplat în UE a fost că, în câteva ore, diferiți reprezentanți ai instituțiilor europene au exprimat poziții ambigue cu privire la conflictul israeliano-palestinian. Luni, 9 octombrie, în timpul reuniunii ministeriale, comisarul european pentru politica de vecinătate, Olivér Várhelyi, a anunțat că blocul comunitar și-a suspendat ajutorul acordat Palestinei fără a se consulta în prealabil cu președintele Comisiei, Ursula von der Leyen.

În același timp, câteva ore mai târziu, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Josep Borrell, a declarat că Israelul are dreptul de a se apăra, dar în cadrul dreptului internațional, adăugând că UE a fost de acord să mențină ajutorul acordat palestinienilor, afirmând, de asemenea, că: „150.000 de persoane sunt strămutate în interiorul țării, iar situația umană este teribilă. Așa că trebuie să dăm mai mult, nu mai puțin, mai mult. Dar apoi, miercuri, 11 octombrie, a intervenit și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a luat o altă poziție în această chestiune, poate mai fermă decât condamnarea Hamas și sprijinul pro-israelian, dar nu complet transparentă.

De fapt, ea a declarat ferm următoarele: „Trebuie să fim clari în ceea ce privește definiția acestui tip de oroare. Este terorism. Și este un act de război. Acesta a fost cel mai grav atac în interiorul Israelului de la crearea statului. Și nu poate exista decât un singur răspuns. Europa este alături de Israel. Și susținem pe deplin dreptul Israelului de a se apăra”, adăugând că „aceasta este o tragedie pentru Israel, pentru poporul evreu și, de asemenea, pentru Europa” și de aceea „Europa este alături de Israel. Europa este alături de prietenul și partenerul nostru”. Cu toate acestea, ea a mai spus că „sprijinul nostru umanitar pentru poporul palestinian nu este pus sub semnul întrebării”. O astfel de ambiguitate din partea instituțiilor europene nu poate și nu ar trebui să fie acceptată. În primul rând pentru că, așa cum am învățat din războiul din Ucraina, lumea nu poate trăi și supraviețui dacă se permite și se tolerează ca legea celui mai puternic, mai degrabă decât legea justiției, să prevaleze. Nu putem pierde timpul și nu putem ezita, pentru că, așa cum ne-a învățat trecutul recent, indecizia duce doar la adâncirea conflictelor și la înrăutățirea situației popoarelor implicate. În limba latină există o vorbă a lui Cicero: „Historia magistra vitae”, ceea ce înseamnă că istoria este profesorul vieții. Dacă acesta este într-adevăr cazul, ar trebui să învățăm din istorie, în special din criza din Rusia și Ucraina, devenind mai conștienți de faptul că singurul și cel mai puternic instrument este cel al consecvenței, astfel încât, de la bun început, trebuie să adoptăm o poziție clară și fermă pentru a oferi tot ajutorul necesar cât mai repede posibil și pentru a condamna cu fermitate, fără ezitare sau teamă, atacurile teroriste care au fost comise.