În apărarea naturii, dar fără eco-follies

Un studiu foarte recent realizat de Partidul ECR și intitulat „Balancing Ambition and Reality. A Sober Examination of Challenges in the EU’s Green Transition” își propune să readucă dezbaterea într-o direcție realistă și obiectivă, bazată pe fapte și pe realitatea politică, economică și industrială a Uniunii Europene.
Ceea ce lipsește poate în acest moment este tocmai „sobrietatea” analizei menționată în subtitlul studiului.
Într-un context în care scopul este de a stigmatiza fără a examina toate elementele unui fenomen, este util să ne oprim și să reflectăm asupra datelor și așteptărilor statelor membre, înainte de a ne înscrie în spatele unor poziții și principii care nu reprezintă neapărat interesul cetățenilor Uniunii Europene.
Prin urmare, studiul își propune să evalueze Green Deal-ul UE (precum și tranziția ecologică într-un sens mai larg) încercând să se concentreze asupra echilibrului care trebuie găsit între ambiția obiectivelor stabilite și caracterul practic al ceea ce solicită documentul.   GREEN DEAL EUROPEAN În urma acordului provizoriu încheiat cu Parlamentul European în aprilie 2021, Consiliul a aprobat acordul în mai 2021.
Acordul verde arată cu degetul spre schimbările climatice și degradarea mediului, care reprezintă o amenințare foarte gravă la adresa ecosistemului european și mondial.
Ideea din spatele documentului este de a transforma țările Uniunii într-o economie modernă, competitivă și eficientă, în special în domeniul resurselor și materiilor prime.
În special – așa cum a devenit, probabil, mantra și semnul distinctiv al Green Deal european – se urmărește reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030, luând în considerare nivelurile de referință din 1990.
În plus, obiectivul este de a transforma Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, în conformitate cu principiul neutralității climatice, inclusiv prin plantarea a trei miliarde de copaci în toate statele membre.
Pentru a face acest lucru, Comisia Europeană a prezentat o serie întreagă de propuneri de transformare a economiei europene și de politici comune privind energia, transporturile și clima.
De asemenea, este enunțat principiul decuplării creșterii economice de utilizarea resurselor, iar atenția ar trebui acordată tuturor zonelor Uniunii, fără a le neglija pe cele mai marginale și mai sărace din punct de vedere industrial sau al resurselor.
În ceea ce privește finanțarea, nu putem să nu menționăm faptul că aproximativ o treime din investiția de 1 800 de miliarde de euro din planul de redresare NextGenerationEU, împreună cu bugetul UE pe șapte ani, va finanța afacerea ecologică europeană.   APĂRAREA NATURII NU TRECE PRIN ECO-FOLII Ecologia este, fără îndoială, un pilon al gândirii conservatoare, în Italia și în Europa.
A vorbi fără o analiză detaliată și fără cunoștințe despre case verzi, mașini electrice și reconversie industrială nu este altceva decât un simptom flagrant al derapajului ideologic neînfrânat impus de stânga.
Pentru noi, conceptul de biodiversitate, precum și importanța contactului dintre om și natură sunt valori și fac parte din patrimoniul pe care ne propunem să îl protejăm, să îl îngrijim și să îl transmitem generațiilor viitoare.
Acesta este motivul pentru care acest fenomen și toate aspectele sale nu pot fi subestimate.
Prin urmare, realizarea unor obiective climatice atât de importante trebuie să fie, în primul rând, durabilă, considerând aici termenul „durabilitate” în sensul său cel mai larg, care cuprinde aspecte de mediu, economice și chiar sociale.
Nu ne putem lăsa conduși pe această cale sinuoasă de abordări ideologice fără nicio bază de analiză, de obiective care par de neatins și de sarcini total disproporționate pentru cetățeni și întreprinderi.
De la „descreșterea fericită” a lui Serge Latouche ne îndreptăm rapid spre o „descreștere nefericită” a Green Deal-ului scris de stânga europeană.
Scopul lumii conservatoare trebuie să fie neapărat acela de a readuce dezbaterea la realitate și la analiză.
Puncte fixe de la care să pornim din nou pentru a încerca să schimbăm regulile, creând condiții care să ne protejeze cu adevărat mediul, făcând economia noastră durabilă, dar și competitivă pe scena internațională.   CUM SĂ AJUNGEM PE CALEA CEA BUNĂ?
Calea care poate conduce statele membre ale UE către politici ecologice adevărate și durabile nu pare ușoară.
După cum am menționat mai devreme, dezbaterea este subminată și aproape monopolizată de poziții ideologice pe care stânga europeană a dorit să le incardineze în ultimii ani în norme, reglementări și obiective care sunt orice, dar nu fezabile.
Dimpotrivă, pentru a rămâne cu picioarele pe pământ, ar fi trebuit să se țină seama de principiile simple ale subsidiarității și proporționalității, care sunt deja amplu prevăzute în tratatele fondatoare ale Uniunii Europene.
Aplicarea acestor două principii la raționamentele și politicile de mediu ar fi readus statele membre în centrul dezbaterii.
În acest fel, guvernele naționale ar fi fost cele care ar fi conturat și hotărât cele mai bune strategii (pentru propria economie și societate) pentru atingerea obiectivelor climatice.
Obiectivele industriale și particularitățile diferitelor contexte nu pot fi lăsate deoparte, așa cum s-a făcut prin sacrificarea lor în favoarea ideologiei.
Așa cum își propune studiul publicat de Partidul ECR, trebuie evidențiate disparitățile economice și regionale în punerea în aplicare a Green Deal.
Aceasta înseamnă acceptarea și identificarea necesității unui sprijin specific pentru regiunile vulnerabile din punct de vedere economic, care nu pot fi lăsate în urmă pentru obiective imposibil de atins pentru ele.
În același timp, trebuie evaluate strategiile de finanțare ale UE care vizează identificarea unui anumit tip de deficit anual de investiții, împreună cu soluții mai inovatoare pentru a acoperi acest deficit.
Abordarea trebuie să fie mai echilibrată, aliniind cu adevărat obiectivele climatice la realitățile economice ale statelor membre: numai atunci se poate vorbi de o abordare echitabilă și incluzivă, precum și de o tranziție corectă pentru toate statele membre ale UE.   TRANSPORT, INVESTIȚII ȘI SIGURANȚĂ Decarbonizarea (un obiectiv inclus, de asemenea, în Green Deal-ul european) este cu siguranță un obiectiv care trebuie urmărit, începând cu diferite moduri de transport și investind mai ales în mobilitatea urbană durabilă.
În acest fel, schimbarea aspectului mobilității în orașe poate face cu adevărat diferența pe drumul către atingerea obiectivelor climatice.
În același timp, însă, trebuie luate măsuri și din punct de vedere macroeconomic, de exemplu prin decizia de a decupla toate investițiile făcute de statele membre în politici ecologice de la calcularea raportului deficit/PIB.
Acest lucru nu este menit să denatureze sau să „umfle” performanțele economiilor naționale, ci mai degrabă să acorde o pondere mai mare (din punct de vedere economic) inițiativelor ecologice decise în mod autonom de către state.
De asemenea, din punct de vedere economic, trebuie să fie posibilă extragerea de la bugetul european prin utilizarea fondurilor pentru reamenajarea și securizarea teritoriilor degradate sau periclitate din punct de vedere ecologic.
Aceasta este singura politică reală de prevenire a dezastrelor ecologice care are vreo utilitate.
Pe de altă parte, inițiative precum cele legate de așa-numitele „case verzi” trebuie neapărat revizuite: în acest caz, protecția trebuie să vizeze interesele cetățenilor europeni care dețin proprietăți.
Eficiența energetică a fondului nostru de clădiri poate și trebuie să fie pusă în aplicare, dar într-un mod treptat și durabil, inclusiv prin furnizarea de stimulente și sprijin din partea Uniunii Europene.   STRATEGIE INDUSTRIALĂ, CREȘTERE ȘI MEDIU Ideologia verde dezlănțuită, fără frâne și fără aderență la realitate, nu trebuie să încetinească creșterea sectoarelor industriale cu caracter strategic.
Nu trebuie decât să ne gândim la importanța absolută pe care sectorul industrial legat de apărare a dobândit-o în ultimii ani.
Prin urmare, avem nevoie de instrumente comune la nivel european care să asigure acest tip de priorități industriale de natură strategică, astfel încât să nu afecteze interesele Uniunii Europene.
Printre acestea, nu putem uita sectorul automobilelor, pentru care este esențial să obținem anularea interdicției privind producția de automobile cu motoare endotermice începând cu 2035.
Relansarea sectorului automobilelor trebuie să treacă prin principiul neutralității tehnologice, nu prin distorsionarea intereselor economiilor naționale, ci mai degrabă prin investiții în toți combustibilii alternativi – nu doar în automobilele electrice – prin dezvoltarea lanțului biocombustibililor și, astfel, prin protejarea tuturor companiilor legate de acest sector.