Iranul este în revoltă. Femeile au ieșit în stradă, un strigăt disperat împotriva dictaturii teocratice a ayatolahilor, care au comprimat progresiv toate drepturile fundamentale.
Protestul a fost declanșat de moartea lui Masha Amini, o tânără kurdo-iraniană în vârstă de 22 de ani, care a murit pe 16 septembrie la spital, la trei zile după ce a fost arestată de „poliția moralității”. Potrivit mai multor surse, tânăra a fost bătută cu cruzime pentru că purta vălul islamic în mod necorespunzător, adică lăsând la vedere câteva șuvițe de păr.
Potrivit agenției de știriReuters, 83 de persoane au murit deja în timpul protestelor, inclusiv câțiva copii. Printre aceste persoane se numără o fată de 20 de ani, Hadis Najafi, care a fost ucisă de șase focuri de armă trase de poliția iraniană în timp ce protesta. Imaginea părului ei blond tras pe spate într-o coadă a devenit un simbol al libertății.
Pentru președintele iranian Ebrahim Raisi, protestele sunt „conduse” de Occident, care a fost ostil Iranului încă de la începutul revoluției islamice.
În 1979, monarhia lui Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah al Persiei, a căzut sub loviturile forțelor de inspirație religioasă și marxistă, reunite în jurul carismaticului imam iranian, ayatollahul Ruhollah Khomeyni.
Republică în formare a fost imediat pătrunsă de religia islamică radicală și fundamentalistă șiită. A fost creat un stat cu două capete, două „autorități” distincte: una pur administrativă, condusă de un președinte și de un parlament, ambii aleși în mod oficial, deși există multe îndoieli cu privire la natura cu adevărat democratică a acestor alegeri; cealaltă, definită ca „autoritate religioasă”, adevăratul centru al puterii politice, al cărei lider a devenit imediat Khomeyni însuși. Aceasta este autoritatea religioasă care dictează regulile care trebuie respectate, pe baza preceptelor și principiilor Coranului și ale Sharia.
Noul regim a suspendat unele dintre libertățile fundamentale garantate în statele libere, cum ar fi libertatea religioasă și libertatea presei. În plus, femeilor li s-a impus purtarea vălului, iar căsătoria era permisă de la vârsta de nouă ani. Au fost introduse pedepse severe pentru cei care nu respectau legea islamică, ajungându-se chiar până la pedeapsa cu moartea pentru „crime” precum adulterul.
Unele fotografii ale femeilor iraniene de dinainte de revoluția khomeinistă sunt celebre în întreaga lume: tinere școlărițe îmbrăcate „în stil occidental”, cu părul despletit, fuste colorate, fețe machiate. Imagini care, la mai bine de 40 de ani distanță, se ciocnesc cu portretul condiției feminine actuale, una pentru care o tânără își pierde viața pentru că poartă incorect hijab-ul.
Pe străzi, în aceste zile, sunt și mulți tineri. Ei nu mai sunt dispuși să trăiască într-o țară în care timpul pare să se oprească.
Michael Mandelbaum, profesor emerit de politică externă americană la Școala de Studii Internaționale Avansate de la Universitatea Johns Hopkins, scria în 2017: „Dintre statele care au apărut în urma celor trei mari revoluții ale secolului XX – în Rusia în 1917, China în 1949 și Iran în 1979 – doar Republica Islamică Iran rezistă în forma sa originală. Iranul de astăzi este, așadar, o relicvă istorică, dar și un dinam contemporan. Regimul său revoluționar este din ce în ce mai sclerozat și asediat.„.
Prin urmare, este de datoria lumii occidentale să nu întoarcă spatele unui protest care vine de jos. Aceasta își trage sângele din suferința a milioane de oameni care trăiesc privați de libertate; este, de asemenea, de datoria Uniunii Europene să facă ceva pentru a încuraja schimbarea într-o țară în care oamenii mor pentru că arată o șuviță de păr.
Grupul ECR a cerut Parlamentului European să lucreze la o rezoluție urgentă de condamnare a morții lui Masha Amini și a represiunii violente a protestelor, mergând chiar până la a imagina o reacție fermă și concretă prin impunerea de sancțiuni împotriva Iranului.
Cu războiul din Ucraina la ușa Europei și criza energetică care se anunță în lunile următoare, situația din Iran destabilizează și mai mult o stabilitate internațională deja precară.
The text was translated by an automatic system