Iranul se confruntă cu alegeri: o provocare pentru Khamenei?

Republica Islamică spre alegerile legislative

În prima săptămână a lunii martie, Iranul merge și el la vot, contribuind astfel la transformarea anului 2024 într-unul dintre anii cu cele mai multe consultări electorale. Deși este recunoscută ca o țară care nu este o mare democrație liberală, joacă un rol fundamental pe tabla de șah geopolitică, unde se află în tabăra opusă Occidentului.

Atât Parlamentul, cât și Adunarea experților merg la vot; acestea sunt singurele organe care au autoritatea de a vota pentru alegerea sau demiterea liderului suprem. Cu toate acestea, lista membrilor aleși trebuie să fie aprobată de ayatolah înainte ca aceștia să-și poată exercita puterea. Adunarea are o durată de 8 ani și este un organism fiduciar care probabil îl va reconfirma pe Ali Khamenei, care va împlini anul acesta 85 de ani.

Cu toate acestea, alegerile parlamentare sunt deosebit de importante: în 2020, conservatorii conduși de Gholam-Ali Haddad-Adel, care guvernează Parlamentul, Adunarea Experților și Consiliul Gardienilor Constituției, au câștigat detașat. În esență, ei guvernează complet țara, după ce i-au învins în mare parte pe reformiștii lui Hassan Rouhani, care a prezidat republica din 2013 până în 2021, succedându-i lui Mahmud Ahmadinejad. În prezent, deși Gholam-Ali continuă să conducă conservatorii, președintele este Ebrahim Raisi, care în 2021 a câștigat cu 62% din voturi și este considerat principalul candidat la succesiunea lui Khamenei.

Este important de reținut că conservatorii iranieni sunt forțe politice foarte rigide. Aceștia sunt ostili față de Statele Unite și de Occident și sunt fundamentaliști islamici. De asemenea, ei sunt urmașii revoluției iraniene, care l-a răsturnat pe șahul Persiei și a instaurat actuala teocrație. Pe de altă parte, reformiștii au fost întotdeauna mai înclinați spre dialog și au încercat să îmbunătățească relațiile. Prin urmare, trebuie să privim politica iraniană dintr-o altă perspectivă decât cea cu care suntem obișnuiți.

Trebuie remarcat faptul că nu există sondaje de opinie disponibile pentru a prezice posibilele rezultate ale alegerilor. Interesant este însă numărul de candidați care s-au înregistrat pentru a candida la parlamentare. Fereastra de înscriere a fost deschisă doar 7 zile, dar s-au primit 48 847 de nominalizări, ceea ce reprezintă un record absolut. Dintre aceste nominalizări, 75% au avut sub 50 de ani, iar 1 713 au fost femei, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul numărului de femei care au candidat în 2020 (819). În ciuda numărului mare de nominalizări, doar 15 200 de cereri au fost aprobate din cauza procesului strict de filtrare al Consiliului Gardian. Se crede că 20-30% din cererile aprobate aparțin candidaților reformiști.

Este de așteptat ca prezența la vot să fie scăzută, atât din cauza protestelor, cât și a fricii de represiune. Cu toate acestea, este demn de remarcat faptul că poporul iranian adoptă o poziție fermă în ceea ce privește schimbarea peisajului politic al țării lor prin activism.

Activismul este cu siguranță influențat de marele val de proteste care a urmat uciderii lui Mahsa Amini, proteste care

sunt în curs de desfășurare de mai bine de un an, deoarece au început la 16 septembrie 2022 și nu s-au încheiat încă. Au avut loc peste 18.000 de arestări și, din păcate, peste 500 de persoane – militari și civili – au murit, inclusiv 60 de copii.

O astfel de implicare populară va avea, evident, propriile sale repercusiuni electorale și nu este absolut exclus, dimpotrivă, ca aceia dintre reformiști care vor avea curajul să meargă la vot să aleagă dintre cei 5.000 de candidați admiși la alegeri, putând astfel canaliza mai ușor votul. În 2013, Rouhani a câștigat în primul tur cu 52,49%, repetându-și succesul în 2017 cu 58,85%; în 2016, reformiștii au avut o majoritate relativă în Parlament.

Victoriile reformiștilor nu sunt, așadar, imposibile, chiar și într-o situație complexă precum cea iraniană: mult va depinde de posibilitatea ca electoratul să meargă la urne și să voteze pentru candidații lor, caz în care este clar că și succesiunea lui Khamenei – dacă Raisi ar ieși slăbit – ar deveni din ce în ce mai complicată și ar fi o primă complicație pentru țările nealiniate.