Macron și Scholz sub asediu

Liderii din Franța și Germania se confruntă cu provocări economice și politice

În ultimele decenii, Franța și Germania au funcționat ca piloni gemeni ai Uniunii Europene, servind nu numai ca puteri economice, ci și ca actori politici esențiali pentru promovarea integrării europene. Germania, recunoscută ca principala forță economică și demografică a UE, a exercitat o influență semnificativă asupra formulării și punerii în aplicare a politicilor europene. Capacitatea sa industrială robustă și puterea sa fiscală îi permit să joace un rol central în abordarea diferitelor provocări cu care se confruntă Uniunea, de la gestionarea creșterii economice la coordonarea răspunsurilor la crize. În schimb, Franța a jucat un rol istoric esențial în definirea identității și a cadrului politic al UE. Cu o moștenire bogată de susținere a unei Europe puternice și unificate, Franța a susținut frecvent inițiative menite să aprofundeze integrarea și să consolideze cooperarea între statele membre. Această dublă conducere a fost esențială în navigarea prin complexitatea guvernanței regionale și în promovarea valorilor și obiectivelor comune în cadrul Uniunii. Cu toate acestea, în ultimii ani, ambele națiuni s-au confruntat cu provocări interne semnificative care prezintă riscuri grave nu numai pentru stabilitatea lor, ci și pentru coeziunea generală a Uniunii Europene. Franța s-a confruntat cu tulburări sociale crescânde cauzate de disparitățile economice și nemulțumirea politică, în timp ce Germania s-a confruntat cu repercusiunile schimbărilor demografice și cu ascensiunea mișcărilor populiste care amenință peisajul său politic tradițional stabil. Aceste crize au potențialul de a submina rolurile lor respective în cadrul UE, generând preocupări cu privire la direcția viitoare a integrării europene și la unitatea statelor sale membre. Criza politică din Franța s-a accelerat semnificativ odată cu prăbușirea guvernului premierului Michel Barnier (LR, PPE), care a căzut după doar trei luni în funcție. Barnier, un republican, îl înlocuise pe aliatul lui Macron, Gabriel Attal (Renaissance, RE), după demisia acestuia din urmă în urma rezultatelor dezamăgitoare ale alegerilor legislative din iulie anul trecut. Moțiunea de cenzură împotriva lui Barnier a fost susținută de stânga Noul Front Popular (NFP, S&D + GUE/NGL) și de extrema dreaptă Raliul Național (RN, PfE) și a fost declanșată de o controversată lege a bugetului în valoare de 60 de miliarde de euro. Bugetul propus includea noi impozite și reduceri ale serviciilor publice, inclusiv în domeniul sănătății, stârnind nemulțumirea generală a populației. Președintele Emmanuel Macron (Renaissance, RE) a declarat că nu va demisiona și a numit deja un nou prim-ministru – al treilea în 2024 – pentru a conduce un „guvern de interes general”. Cu toate acestea, în ciuda experienței lui François Bayrou (MoDem, RE) la cârmă, Franța se află în mijlocul instabilității politice. Încercarea lui Barnier de a institui un guvern stabil a eșuat rapid. Administrația sa s-a străduit să construiască un consens politic și s-a confruntat cu presiuni crescânde din partea partidelor extremiste care i-au cerut demisia. Cu un deficit public de 6,2 % din PIB și unul dintre cele mai mari spread-uri din Europa, noul guvern se confruntă cu provocări uriașe pentru a stabiliza economia franceză. Acesta trebuie să elaboreze un plan fiscal care să implice atât reduceri de cheltuieli, cât și creșteri de taxe, însă instabilitatea politică face ca implementarea unor astfel de măsuri să fie extrem de complexă.

O altă problemă urgentă este reforma sistemului de pensii, care este esențială pentru abordarea îmbătrânirii populației și asigurarea sustenabilității financiare pe termen lung. Cu toate acestea, reforma pensiilor a fost în trecut extrem de nepopulară și este probabil să întâmpine o puternică rezistență politică și socială. Jean-Luc Mélenchon (LFI, GUE/NGL), un critic vocal al unor astfel de reforme în trecut, se află acum în situația incomodă de a-și tempera opoziția pentru a evita susținerea lui Marine Le Pen (RN, PfE). Situația este complicată și de absența unei majorități parlamentare clare. În prezent, doar 22 % din publicul francez se declară mulțumit de președinția lui Macron. Deși Macron a promis să guverneze „până în ultima secundă”, capacitatea sa de a face acest lucru este subminată de nemulțumirea publică în creștere și de dificultățile economice ale națiunii. Perspectiva unei confruntări Mélenchon-Le Pen la alegerile prezidențiale din 2027 se întrezărește, un scenariu care ar fi neplăcut pentru forțele centriste, de la aliații lui Macron la republicani. Chiar și așa-numita „barieră republicană” menită să împiedice extrema dreaptă să câștige președinția ar putea să nu reziste. Germania, între timp, se confruntă cu o situație politică la fel de precară. Coaliția de guvernare dintre social-democrați (SPD, S&D), Verzi (Grünen, Greens/EFA) și Democrații Liberi (FDP, RE) s-a fracturat. Această criză rezultă direct din demiterea ministrului de finanțe Christian Lindner (FDP, RE) din cauza dezacordurilor privind bugetul federal și finanțarea ajutorului pentru Ucraina. Cancelarul Olaf Scholz (SPD, S&D) a anunțat alegeri anticipate pentru 23 februarie 2025, după ce a pierdut un vot de încredere în Bundestag. Căderea lui Scholz marchează un moment critic pentru Germania, al cărei guvern este acum limitat la gestionarea afacerilor curente până la alegeri. Tensiunile interne din cadrul coaliției au făcut dificilă ajungerea la acorduri cu privire la probleme naționale cruciale, în timp ce Germania se afundă într-o recesiune profundă. Industria auto a țării – un sector care angajează aproape o treime din forța de muncă – se confruntă cu o contracție susținută, agravând și mai mult dificultățile economice. Fragmentarea politică amenință capacitatea Germaniei de a conduce UE prin provocările financiare actuale. În ciuda acestor dificultăți, guvernul preconizează o redresare în 2025, cu o creștere preconizată de 1,1 %. Experții consideră că redresarea va fi determinată de creșterea consumului privat și de stabilizarea inflației. Ministrul economiei, Robert Habeck (Grünen, Verzii/ALE), a subliniat importanța punerii în aplicare a unui pachet de reforme structurale care cuprinde 49 de măsuri menite să stimuleze creșterea și să abordeze provocările economice pe termen lung. Cu toate acestea, succesul acestor reforme depinde de sprijinul politic și de stabilitatea guvernamentală, ambele fiind sub semnul întrebării. În plus, peisajul post-electoral de după februarie 2025 rămâne incert. Uniunea Creștin-Democrată (CDU, PPE) din opoziție, condusă în prezent de Friedrich Merz, este favorită în sondaje. CDU a lui Merz susține politici mai dure privind imigrația și promite creșterea cheltuielilor pentru apărare și securitate. Politicile privind migrația sunt pe cale să devină o problemă electorală centrală, CDU propunând măsuri mai stricte decât cele ale guvernului demisionar.

Sondajele estimează că CDU, în coaliție cu partidul-soră bavarez (CSU, PPE), beneficiază de un sprijin de 30-33%, ceea ce conferă alianței de centru-dreapta un avans covârșitor atât în fața partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD, ESN), cât și a partidelor de stânga. Cu aceste cifre, coaliția moderată de centru-dreapta ar putea guverna fără aliați suplimentari – un scenariu rar în istoria recentă a Germaniei. Cu toate acestea, este vital să se abordeze nemulțumirea din estul Germaniei, unde AfD se bucură de un sprijin semnificativ. În caz contrar, se riscă consolidarea unui partid încă prea controversat pentru a conduce o națiune de talia Germaniei. Crizele politice din Franța și Germania au implicații semnificative pentru Uniunea Europeană. Cu alegerile din Germania programate pentru 23 februarie 2025 și cu posibile alegeri anticipate în Franța în luna iunie a aceluiași an, UE se află la o răscruce critică. Instabilitatea internă ar putea împiedica eforturile de a aborda deficitele economice în creștere și de a îmbunătăți competitivitatea Uniunii. În plus, incertitudinea politică ar putea alimenta ascensiunea partidelor extremiste în ambele țări, complicând și mai mult peisajul politic al Europei. Aceste provocări sunt cu atât mai acute cu cât Europa se confruntă cu presiuni externe, cum ar fi provocările geopolitice reprezentate de președintele american Donald Trump (GOP, aliniat ECR), recent reales, și nevoia continuă de a apăra NATO și de a contrabalansa influența globală a Chinei. În acest context, va fi esențial să monitorizăm îndeaproape evoluțiile politice din următoarele luni, deoarece acestea vor influența semnificativ nu numai stabilitatea internă a Franței și Germaniei, ci și cadrul mai larg de guvernanță al Uniunii Europene. Situația este deosebit de precară, având în vedere dificultățile întâmpinate în timpul formării celei de-a doua Comisii a lui Ursula von der Leyen din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Partidul Popular European (PPE). Acest proces s-a confruntat cu dificultăți considerabile în asigurarea unei majorități parlamentare coezive, ceea ce indică tensiunile subiacente din peisajul politic al UE. În special, implicarea Fratelli d’Italia, un partid politic de dreapta, împreună cu Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR), a jucat un rol crucial în stabilizarea Comisiei în această perioadă tumultoasă pentru Europa. Sprijinul lor a fost esențial în navigarea prin complexitatea formării de coaliții, evidențiind echilibrul delicat al puterii și alianțele schimbătoare care caracterizează politica UE. Pe măsură ce aceste dinamici evoluează, urmărirea schimbărilor în climatul politic va fi esențială pentru evaluarea viitoarei traiectorii atât a politicilor fundamentale ale UE, cât și a coeziunii generale a Uniunii însăși.