Subscribe
Acum câteva zile. Mai exact, s-a întâmplat pe 11 iulie, în jurul orei 21.00. Pentru prima dată în scurta istorie a Constituției spaniole din 1978, un partid politic a anunțat presei, afiliaților săi, alegătorilor și, în general, tuturor spaniolilor, că se retrage dintr-un guvern regional din cauza incompatibilității dintre convingerile profunde ale partidului și „cererile” partenerului său de guvernare. Partea care a luat această decizie este VOX. Partidul cu care s-a aflat în coaliție din iunie 2023 a fost Partidul Popular. Problema, „distribuirea” imigranților ilegali, presupuși minori, pe teritoriul național spaniol.
Nu unul, ci până la cinci guverne. Practic, toate mass-media – în special cele legate de Calle Génova, adică strada din Madrid unde se află sediul Partidului Popular – au disprețuit toată săptămâna declarațiile lui Santiago Abascal, din lunea precedentă, în care acesta arăta că, în cazul în care președinții PP din regiunile în care există guverne de coaliție vor ceda presiunilor și amenințărilor lui Pedro Sánchez de a distribui în toate regiunile miile de imigranți ilegali, presupuși minori, care se află în centrele de primire din Insulele Canare, VOX va considera că pactele guvernamentale au fost încălcate și va intra în opoziție parlamentară.
Au spus jurnaliștii și comentatorii că VOX nu se va ține de cuvânt și că atașamentul față de fotolii, adică față de a face parte din guverne, mașini oficiale, recepții și alte fleacuri ale clasei politice, va prevala asupra apărării convingerilor. Au râs. Ei au spus că nu este posibil. Că niciun partid nu ar putea pierde această putere regională importantă (patru vicepreședinți regionali, o duzină de consilieri regionali și poate mai mult de 70 sau 80 de persoane care servesc ca șefi de personal, presă, secretari generali, comunicare) și că VOX blufa.
Dar el s-a ținut de cuvânt. Pentru că Feijóo, președintele Partidului Popular, dornic să ajungă la acorduri cu partidul socialist, și aproape sigur încurajat de Úrsula Von der Leyen, adevăratul lider al partidului popular european – angajat într-o adevărată campanie personală de menținere a puterii la Bruxelles -, a decis ca Comunitățile Autonome (regiuni) în care Partidul Popular guvernează, singur sau în coaliție cu VOX, să primească sute de MENAS (minori străini neînsoțiți) în schimbul câtorva mii sau milioane de euro care vor fi plătite de guvernul lui Pedro Sánchez.
VOX a respins acest lucru încă de la început. VOX și-a avertizat partenerul, PP, că nu o va accepta. VOX votase împotriva acelei părți a Pactului privind azilul și imigrația care, într-un model similar, impune această așa-numită „solidaritate obligatorie”. Sánchez impune în Spania modelul pe care Merkel l-a impus la Bruxelles în acel Dublin eșuat care ne-a condus la prăbușirea unor societăți precum cea franceză, germană sau suedeză. Partidul Popular, în loc să facă front comun cu VOX, în apărarea bunului simț, a protecției frontierelor, a respectării legii și a stabilității serviciilor publice, s-a dat în mâinile guvernului socialist și comunist.
VOX susține că aceste distribuiri obligatorii mascate sub expresia solidarității sunt un apel la imigrația ilegală și un sprijin evident pentru modelul de afaceri al mafiilor de trafic de persoane. Iar convingerile sale l-au determinat să spargă guverne, să demonstreze că nu există niciun atașament față de „fotolii”.
VOX a demonstrat că se poate avea încredere în VOX. Că puteți avea încredere într-o generație de bărbați și femei care au decis să se confrunte, în mod real, cu un model de „gestionare” a imigrației care s-a dovedit a fi nedrept, ineficient și lipsit de susținere, precum și care a produs încălcări grave ale siguranței spaniolilor pe străzile și în cartierele din Spania și o saturație nu mai puțin gravă și periculoasă a serviciilor publice.
Presa care a spus că VOX nu va face acest lucru proclamă acum cu bucurie că VOX a făcut o greșeală, s-a împușcat în picior și că PP iese învingător. Vom vedea. Adevărul este că o spun de atâtea ori și cu o violență din ce în ce mai mare, încât s-ar putea crede că nici măcar ei nu cred.
Vom vedea dacă onestitatea politică și intelectuală dă sau nu voturi, spun ei. Nu contează. Pentru că VOX a câștigat deja. Onestitatea este întotdeauna mai importantă decât voturile.