Subscribe
Criza migrației se intensifică, dar UE nu reușește să adopte o poziție comună, după cum arată ultima reuniune a miniștrilor de interne din UE. În timp ce fluxurile ilegale care debarcă pe țărmurile sudice ale Uniunii au crescut în mod semnificativ în comparație cu anii precedenți, perspectivele pentru viitor arată mult mai rău, nu mai bine.
Politica africană a fost recent pusă în discuție de o serie de lovituri de stat care evidențiază și sunt rezultatul deceniilor de subangajare mioapă a Europei pe acest continent. În alte țări, este probabil ca tulburările sociale să escaladeze din cauza creșterii prețurilor și a penuriei de alimente la care Rusia a contribuit cu entuziasm prin blocarea exporturilor de cereale din Ucraina. Nu în ultimul rând, Africa este afectată din ce în ce mai mult de evoluțiile negative ale schimbărilor climatice, deși contribuie cu mai puțin de 5 % la emisiile globale de carbon. Adunând toți acești factori, se poate concluziona cu ușurință că actuala criză se poate agrava și mai mult dacă nu se propun măsuri de remediere proporționale la nivelul Uniunii.
În cadrul UE, lipsa de leadership a alimentat o dezbatere electorală privită mai ales prin prisma împărțirii poverii, având în vedere că migranții ilegali tind să aterizeze pe flancul sudic al Uniunii – cum să împărțim costurile aferente. Întrebări mai importante, cum ar fi: cât de mult are capacitatea UE de a integra, nu doar de a primi provizoriu, migranții nou-veniți, care este combinația de competențe de care avem nevoie și așa mai departe – adică o politică adecvată în materie de migrație – au devenit de ordin secundar, dacă nu chiar deloc.
În acest context, prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, și președintele ECR, a încercat să umple golul printr-o strategie pe trei direcții. Ea a purtat discuții cu Tunisia, o țară cu propriile sale provocări, dar de unde au plecat ultimele valuri de migranți, cu scopul de a găsi un teren comun. În acest sens, ea a încercat să implice instituții multilaterale precum FMI și Comisia Europeană la cel mai înalt nivel.
În scurt timp, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei, i s-a alăturat la Tunis și, cel mai recent, pe insula mică, dar crucială, Lampedusa, unde mulți dintre acești migranți ilegali disperați debarcă. Aceasta nu este o abordare națională, ci una care ține cont de politicile de pe teren și de necesitatea unei soluții mai largi și mai cuprinzătoare la nivelul UE. Desigur, poate funcționa sau nu. Dar dacă nu, atunci nimeni nu poate pretinde că nu a încercat.