Negocieri între Ucraina și România pentru un acord bilateral de securitate

România a început negocierile cu Ucraina la Davos, în marja Forumului Economic Mondial, pentru semnarea unui acord bilateral de securitate care să ofere garanții de sprijin militar imediat în cazul unei escaladări a atacurilor din partea Federației Ruse sau al unei repetări a agresiunii în cazul unei victorii ucrainene.

Departe de a fi primită cu căldură la București, vestea a stârnit agitație pe scena politică din România. Principala critică a opoziției naționaliste de centru-dreapta, dar și a unor analiști politici, a fost aceea că anunțul demeritării negocierilor a fost făcut de administrația prezidențială ucraineană, în timp ce executivul de la București a încercat să-l țină sub tăcere, ca și alte chestiuni legate de sprijinul Ucrainei. Palatul Cotroceni nu a fost un exemplu de transparență atunci când a fost vorba despre sprijinul militar al României pentru Ucraina, președintele Klaus Iohannis subliniind oficial încă de la începutul războiului că nu este bine să detalieze acest subiect.În condițiile în care România este singurul vecin al Ucrainei care a demarat consultări bilaterale în baza declarației Grupului celor 7 de la Vilnius (G7) din 12 iulie 2023 și în condițiile în care doar o singură țară din lume – Marea Britanie – a semnat un astfel de acord bilateral, prudența Executivului de la București în a „detalia” subiectul nu mai pare atât de surprinzătoare. Mai mult, odată cu inaugurarea în România a centrului european de pregătire a piloților de F16 de la Fetești, unde piloții ucraineni se antrenează din noiembrie cu piloți români, în așteptarea avioanelor americane, care fac parte din asistența militară oferită de partenerii occidentali, un zvon online privind înființarea unei baze aeriene ucrainene pe teritoriul României a stârnit îngrijorare. Scenariul unei astfel de baze, avansat de generalul în retragere Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane în Europa, nu a fost confirmat sau infirmat de niciun oficial român și nici nu a primit suficiente comentarii pentru a fi clarificat, contribuind astfel la temerile privind lipsa de transparență în ceea ce privește sprijinul militar pe care oficialii de la București sunt gata să îl ofere Kievului pe termen lung.

Executivul nu a informat Parlamentul și nici nu a cerut un mandat pentru negocierile cu Ucraina

Principala critică la adresa modului în care aceste negocieri au fost lansate la Davos este formatul în care se desfășoară. După cum a anunțat partea ucraineană, acestea au fost conduse de eșalonul doi, Kievul fiind reprezentat de șeful de cabinet al președintelui Ucrainei, Andriy Yermak, iar partea română – de secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Iulian Fota. Cea mai mare nemulțumire a opoziției naționaliste de la București este însă faptul că executivul nu a venit în Parlament pentru a-l informa și a cere un mandat pentru negocieri înainte de începerea acestora. Acest lucru nu este obligatoriu din punct de vedere al prevederilor constituționale – legea fundamentală cere doar ca legislativul să ratifice acordurile internaționale – dar poate că era de dorit în ceea ce privește această problemă importantă, care are implicații majore pentru securitatea țării.

Rezultatul negocierilor, sau mai degrabă stadiul în care au ajuns, nu este foarte clar. Cu toate acestea, potrivit site-ului președinției ucrainene, se știe că discuțiile au avut loc – cel puțin în ceea ce privește echipa ucraineană – „în conformitate cu instrucțiunile președintelui Volodimir Zelenski” și „marchează avansarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări la nivelul de parteneriat strategic”.

Obiectivele garanțiilor de securitate – convenite anul trecut la Vilnius, în cadrul reuniunii G7

Clarificări cu privire la obiectivele acestor acorduri au venit abia la sfârșitul anului trecut, tot din partea Ucrainei. Potrivit adjunctului de la cabinetul președintelui, Ihor Jovkva, acordurile bilaterale de securitate ar trebui să prevadă un mecanism clar de răspuns pentru parteneri în cazul unei escaladări a agresiunii rusești sau al unei reapariții a agresiunii după victoria Ucrainei, mecanism care ar trebui să fie coordonat între toate țările majore semnatare ale acordurilor bilaterale de garantare a securității.

Obiectivele garanțiilor de securitate pentru Ucraina, care stau la baza acestor discuții, au fost identificate de liderii țărilor G7 – Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și SUA – la summitul NATO de la Vilnius din 12 iulie. Pe scurt, este vorba despre asumarea furnizării de echipamente militare moderne și de asistență economică pe durata războiului și chiar și după aceea, în cazul unei noi agresiuni rusești, și despre „emiterea de facturi” pentru daunele provocate Ucrainei de către Rusia – estimate de Banca Mondială la peste 400 de miliarde de dolari – și, bineînțeles, de a o face să plătească.

În termeni concreți, declarația comună de la Vilnius a vorbit despre asigurarea unei forțe durabile capabile să apere Ucraina în prezent și să descurajeze agresiunea rusă în viitor prin furnizarea de echipamente militare moderne, pe uscat, în aer și pe mare, prin schimbul de informații și prin instruirea forțelor ucrainene. În Declarația comună a celor 7 s-a discutat, de asemenea, despre „consolidarea stabilității și rezilienței economice a Ucrainei, inclusiv prin eforturi de reconstrucție și redresare, pentru a crea condiții favorabile promovării prosperității economice a Ucrainei, inclusiv a securității sale energetice”.

Începerea negocierilor pentru Acordul bilateral de securitate – menționat în documentul de Parteneriat Strategic dintre România și Ucraina

Președinții României și Ucrainei au semnat, în noiembrie anul trecut, un document prin care au transformat relația dintre cele două țări într-un parteneriat strategic. În acesta, printre altele, România își declară sprijinul pentru crearea condițiilor necesare – inclusiv noi rute feroviare – pentru tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul său, promite continuarea sprijinului militar și susținerea formulei de pace promovate de președintele Zelenski, „sprijin ferm pentru progresul Ucrainei spre obiectivul strategic de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”. De asemenea – și nu în ultimul rând – România își declară disponibilitatea de a începe negocierile privind un acord bilateral de securitate. Pe de altă parte, Ucraina face un prim pas spre rezolvarea conflictului de lungă durată privind interzicerea folosirii limbii române în școlile din zonele în care locuiesc etnici români și promite să rezolve „problema distincției artificiale dintre limba română și așa-numita limbă „moldovenească””. De asemenea, un alt punct important pentru România, semnatarii „au afirmat importanța participării României la implementarea proiectelor de reconstrucție și reabilitare în Ucraina, precum și utilizarea infrastructurii logistice și de transport a României ca punct de legătură pentru țările partenere care participă la implementarea proiectelor din Ucraina”.

Acordul de parteneriat strategic are și câteva referiri concrete la sprijinul militar pe care România îl va oferi Ucrainei: pregătirea piloților ucraineni la centrul F-16 din România, cei doi președinți convenind că piloții ucraineni vor fi incluși în prima tranșă de pregătire. „Președinții au remarcat că acest sprijin, împreună cu participarea soldaților ucraineni la alte facilități de instruire din România, reprezintă o contribuție importantă a României la consolidarea capacităților de apărare ale Ucrainei”, se arată în document.

România – singurul vecin al Ucrainei dispus să negocieze

Un singur stat a semnat până acum un acord bilateral care oferă garanții de securitate până la sfârșitul războiului – și chiar și după aceea, până când Ucraina va adera la NATO: Marea Britanie. Documentul, semnat în urmă cu câteva zile, este un „acord de securitate fără precedent”, după cum l-a descris Zelenski.

„Dacă s-ar fi ajuns la astfel de garanții în 1991, în special cu Marea Britanie, atunci războiul nu ar fi început”, a spus Zelenski.

Dintre toate țările din lume, doar cele 7, plus Olanda și România, au început negocieri bilaterale pentru astfel de acorduri cu Ucraina în urma Declarației de la Vilnius. Doar 31 au aderat la Declarația din iulie și, din numărul total de semnatari, doar 15 și-au exprimat disponibilitatea de a începe negocierile privind garanțiile de securitate. La sfârșitul anului trecut, în cadrul unei videoconferințe cu reprezentanții diplomaților străini acreditați la Kiev, șeful cabinetului președinției ucrainene, Andrii Yermak, a enumerat țările membre UE și/sau NATO care nu au aderat încă la declarație: Austria, Croația, Croația, Malta, Polonia, Slovacia, Ungaria și Turcia. Trei dintre ele au frontiere comune, iar Turcia este, de asemenea, apropiată, deoarece este legată de Ucraina prin Marea Neagră și prin parteneriatul strategic semnat în 2011.

„Declarația de la Vilnius nu prevede doar acorduri bilaterale. Există, de asemenea, posibilitatea unor acorduri multilaterale privind garanțiile de securitate. Securitatea în Marea Neagră poate fi unul dintre subiectele promițătoare”, i-a încurajat Yermak pe reprezentanții acestor țări.

La rândul său, șeful adjunct al Biroului prezidențial Ihor Jovkva a subliniat în același context că Ucraina, în timpul consultărilor, insistă asupra necesității de a încheia acorduri obligatorii din punct de vedere juridic privind garanțiile de securitate pentru Ucraina, deoarece nu avem nevoie de un alt „Memorandum de la Budapesta”.

Nu în ultimul rând, Jovkva a subliniat că documentul privind garanțiile de securitate ar trebui să prevadă sancțiuni eficiente, în special preventive, împotriva agresorului.

„Vedem cât de eficiente pot fi sancțiunile. În același timp, vedem că sancțiunile existente nu sunt încă suficiente (…) Le mulțumim tuturor partenerilor noștri din Uniunea Europeană pentru cel de-al 12-lea pachet de sancțiuni adoptat. Dar Ucraina cere imediat să înceapă să lucreze la cel de-al 13-lea pachet de sancțiuni”, a spus el.

Foto: Pickpik.com