„Nici o veste în Alcázar, generalul meu”

Partidul ECR organizează în Spania un eveniment intitulat „Europa Viva 24”, care va avea loc pe 17 și 18 mai 2024. În prima zi, participanții se vor deplasa la Toledo, capitala istorică a regatului gotic din Peninsula Iberică din 542 până în 711, când a fost invadată de trupele islamice.

În cadrul turului lor, vor vizita faimosul Alcázar, vechiul palat unde o mie de soldați și voluntari naționali au rezistat timp de două luni unui asediu împotriva unui atac republican feroce de peste opt mii de oameni în timpul primei faze a Cruciadei spaniole din 1936-1939.

Chiar înainte de asediu, colonelul Moscardó i-a avertizat pe preoții din Toledo că, dacă nu se vor refugia cu trupele în Alcázar, ar putea fi masacrați de dușmanii credinței. Poate pentru a rămâne alături de frații lor, oamenii religioși au refuzat oferta.

Într-adevăr, aveau să plătească cu viața, căci 102 au fost uciși de milițiile de stânga, printre care și Don Gregorio Gomez de las Heras, capelan mozarabic al Catedralei din Toledo și al Spitalului din Tavera, împreună cu fratele său Don Toribio, de asemenea capelan mozarabic al Catedralei, canonic arhidiacon al catedralei din Toledo; Dr. Rafael Martinez Vega și fratele său, Felipe, profesor de școală primară și jurnalist; Monseniorul Jose Polo Benito, decan al Catedralei din Toledo, profesor la Universitatea din Salamanca și membru al Academiei Regale de Istorie, beatificat de Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea; Dr. Agustin Rodriguez RodriguezDom Emilio Ruben Fernández, fostul preot paroh de Villacañas, care a refuzat să devină episcop de Jaca și Palencia, profesor de arheologie, istorie bisericească, critică biblică și geografie, locotenent vicar general al arhidiecezei de Toledo, director al Colegiului de Fecioare Nobel, canonic lector al catedralei, administrator al Spitalului de Tavera și jurnalist; și Dom Emilio Ruben Fernández, un franciscan cunoscut pentru simplitatea, bunătatea, răbdarea și buna sa dispoziție.

La 21 iulie 1936, generalul Riquelme, din partea frontului republican, i-a propus colonelului Moscardó să se predea. Acesta a fost răspunsul lui Moscardó: „Mi se pare incredibil că tu, care ai învățat alături de mine în această Academie ce sunt lucrurile de onoare, îmi faci o propunere atât de dezonorantă, pe care nici un om demn nu o poate accepta și pe care orice domn trebuie să o respingă cu indignare. Noi nu ne vom preda! Pentru că, dacă nu există altă soluție, suntem hotărâți să facem din Alcázar o necropolă glorioasă și nicidecum o groapă de gunoi”.

Două zile mai târziu, colonelul Moscardó a fost sunat la telefon de șeful miliției republicane și i s-a spus că, dacă Alcázarul nu se va preda în zece minute, fiul lui Moscardó, Luis, în vârstă de 24 de ani, care fusese capturat mai devreme în cursul zilei, va fi executat. Colonelul Moscardó a cerut să vorbească cu fiul său, iar acesta l-a întrebat pe tatăl său ce ar trebui să facă. „Încredințează-ți sufletul lui Dumnezeu”, i-a spus colonelul fiului său, „și mori ca un patriot, strigând „Trăiască Hristos Regele!” și „Trăiască Spania!”. Alcázarul nu se predă”, a adăugat colonelul. Tânărul a confirmat că a procedat așa cum îi spusese tatăl său și a fost ucis ulterior.

Franco ar fi putut să îndrepte trupele naționale spre Madrid, dar a preferat să le devieze spre Toledo, pentru a elibera Alcázarul. Dacă Moscardó se angajase să reziste sau să moară, Caudillo își va respecta și el promisiunea și nu-și va lăsa niciodată bravii săi oameni la mila lor.

La cinci zile după începerea asediului, la 26 iulie 1936, apărătorii au fondat un ziar, intitulat „El Alcázar”, care a rezistat până la 6 noiembrie 1987. Unul dintre fondatori a fost avocatul Luis Montemayor, care avea să devină primar al orașului Toledo în 1959.

În interiorul Alcázarului, voluntarul catolic Antonio Rivera Ramirez, supranumit Îngerul din Alcázar, i-a spus doctorului Pelayo Lozano Arcos după ce a fost rănit: „Don Pelayo, va trebui să mă amputați, nu-i așa? Nu-mi pasă, chiar dacă nu mai există anestezic. Cer doar să mi se pună un rozariu la mâna dreaptă; cu el voi rezista oricărei dureri”. Antonio a zâmbit, scoțând dramatismul din situație și a adăugat: „Nu-ți face griji și taie-o. În plus, este brațul stâng și nu vreau să am nimic de-a face cu cel stâng!”.

La 18 septembrie, prim-ministrul republican Francisco Largo Caballero a vizitat asediul și, înfuriat, a declarat că va da foc întregii clădiri cu toți cei dinăuntru.

Pe 28 septembrie 1936, la ora 9 dimineața, generalul Varela a intrat în Alcázarul complet distrus. Acesta este momentul în care colonelul Moscardó a pronunțat a doua sa declarație cea mai cunoscută: „Nici o veste în Alcázar, generalul meu”. O placă îl amintea pe generalul Varela în Toledo până de curând, când a fost făcută dispărută de așa-numita Memorie Democratică impusă de guvernul socialist-comunist aflat la putere.

O zi mai târziu, Generalissimo Franco a sosit la Alcázar și a proclamat: „Eroi ai Alcázarului! Exemplul vostru va dăinui de-a lungul generațiilor, pentru că ați fost capabili să susțineți gloria imperiului, unde v-ați făcut puternici. Istoria este mică pentru măreția faptelor voastre. Ați înălțat rasa, ați înălțat Spania, dându-i o glorie nepieritoare. Vă salut și vă îmbrățișez în numele Patriei și vă aduc în semn de recunoștință și de recunoaștere pentru eroismul vostru și vă anunț că, drept răsplată pentru sacrificiul vostru, vi s-a acordat Laureat, personal pentru colonelul Moscardó, colectiv pentru toți apărătorii. Trăiască Spania!”

Corespondentul Daily Express din acea zi părea copleșit în cronica sa: „A fost cea mai dramatică scenă la care am asistat în viața mea. Acele spectre umane pe jumătate flămânde strângeau în mâini arme acum inutile. Nu mai aveau nimic. Trebuiau să învețe să trăiască din nou și nu se hotărâseră încă să părăsească locul martiriului lor. Apoi l-au văzut pe Franco. Mulți nu-l cunoșteau, dar la auzul generalului Franco! acele biete figuri au revenit la viață. Ca și cum ar fi fost puse brusc în mișcare de un resort. Numele lui Franco a însemnat atât de mult pentru ei. Era atât de strâns legată de suferințele lor. El era bărbatul în așteptare pentru care se opuseseră. Au aplaudat, au plâns, i-au îmbrățișat pe ceilalți soldați. Un spectacol de neuitat”.

Chiar și jurnalistul socialist Julián Zugazagoitia a trebuit să recunoască faptul că „eroii fuseseră lăsați înăuntru, proprietari ai unei case care, cu mai mult motiv decât oricând, va fi sacră pentru copiii spanioli. Să nu contestăm acest titlu, ceea ce ar fi o meschinărie prostească. Isprava săvârșită de soldații aflați sub ordinele lui Moscardó are toată forța celei mai bune pagini istorice”.

Henri Massis, membru al Academiei Franceze, a comentat: „”Nu există niciun eveniment care să dea o măsură mai exactă a vitalității rasei hispanice și a idealismului său decât lupta prelungită și gigantică susținută la Toledo. Rezistența furibundă oferită de Alcázar face parte din acea ordine de evenimente care fac gloria unui popor și este sigur că, atunci când se va scrie istoria acestui sângeros război civil, nimeni nu se va ridica la înălțimea laudei pentru a evidenția grandioasa epopee de la Toledo”.

Alcázarul a fost vizitat de mari personalități, cum ar fi mareșalul Philippe Pétain, contele Galeazzo Ciano, ducii de Windsor, Sah Reza Pahlavi, regele Husssein I al Iordaniei și Ronald Reagan.

Șeful Statului Major General italian, Goffredo Canino, a reluat totul spunând că „Alcázarul din Toledo, pentru militarii din toate țările, este un simbol pur al ceea ce înseamnă onoarea militară, un sentiment înrădăcinat de secole în inimile și mințile soldaților spanioli”.

Sursa imaginii: Verema