O Europă mai asertivă este cerută în noua strategie UE-China

În actuala configurație mondială, cele trei mari puteri politice și economice par a fi Statele Unite, Europa și China.

În special, China devine din ce în ce mai mult un actor important pe scena mondială, asigurându-și o prezență extinsă în aproape toate părțile lumii.

Uniunea Europeană și China au menținut întotdeauna între ele o relație care s-a dorit a fi cât mai cooperantă posibil.

Istoria relațiilor dintre UE și China cuprinde mai multe etape, pe care merită să le analizăm pentru a înțelege cum s-a ajuns la strategia din 2021 și cum a devenit necesară o schimbare de ritm în acest context.

În 1995, a fost inițiat dialogul privind drepturile omului între Uniunea Europeană și China. Dialogul s-a dorit a fi constructiv și neconflictual, pentru a încuraja respectul și promovarea drepturilor omului în China. Scopul declarat al Uniunii Europene a fost acela de a determina guvernul chinez să depună eforturi pentru a se conforma obligațiilor sale internaționale privind drepturile omului. De asemenea, dialogul privind drepturile omului a avut ca scop abordarea unor aspecte importante ale situației din China, printre care:

– Pedeapsa cu moartea

– Reeducarea prin muncă, practică abolită în 2014

– Libertăți civile

– Minorități

– Tortura

În 2003, UE și China au adoptat o nouă strategie de parteneriat, care includea șase priorități, printre care se numără împărțirea responsabilității pentru promovarea guvernanței globale, sprijinirea tranziției Chinei către o societate deschisă bazată pe statul de drept și respectarea drepturilor omului și promovarea deschiderii economice a Chinei pe plan intern și extern.

În acest scop, a fost elaborat un document de politică care conținea propuneri concrete pentru consolidarea relațiilor dintre Europa și China, în special în domenii-cheie precum economia și comerțul, precum și pentru abordarea procesului de reformă internă din China. Printre aceste propuneri concrete s-au numărat cele referitoare la necesitatea de a face mai eficient dialogul privind drepturile omului și de a sprijini procesul de reformă internă a Chinei prin consolidarea dialogului existent privind mediul, energia, știința și tehnologia și societatea informațională, prin extinderea acestuia și în alte domenii, cum ar fi politica industrială și educația.

Un nou pas înainte în relațiile euro-chineze a fost realizat în 2013, odată cu Agenda strategică de cooperare UE-China 2020, care a fost principalul rezultat al celui de-al 16-lea summit China-UE. China și Uniunea Europeană au anunțat un plan de cooperare și s-au angajat într-un dialog privind un protocol de investiții. Reuniunea a avut o importanță deosebită și pentru că a marcat, de asemenea, cea de-a zecea aniversare a Parteneriatului strategic al Europei cu China. Noul plan a stabilit o nouă și mai puternică cooperare între cele două părți în ceea ce privește industria, luând în considerare interdependența tot mai strânsă cu care se confruntă cele două economii.

UE și China sunt doi dintre cei mai mari actori comerciali din lume, China fiind al doilea partener comercial al UE, după Statele Unite, în timp ce UE este cel mai mare partener comercial al Chinei. Prin urmare, în acest context, este esențial ca UE să stabilească relații comerciale cu China care să asigure o conveniență reciprocă în comerț, ceea ce include, de asemenea, dorința de a face comerț echitabil, respectarea acelorași drepturi și a standardelor de mediu.

Acesta este motivul pentru care în 2020-2021 s-a ajuns la o nouă strategie între UE și China, inclusiv prin așa-numitul CAI, Comprehensive Agreement on Investment, pentru a face cele două economii mai interdependente și pentru a consolida cooperarea economică. Acordul a fost crucial din punct de vedere comercial: de fapt, acordul garantează investitorilor europeni accesul la diferite sectoare ale pieței chineze, de la telecomunicații la finanțe și așa mai departe. Acordul a fost foarte important pentru investitorii europeni, deoarece a clarificat condițiile de acces pe piață pentru companiile europene și le-a făcut independente de politicile chineze, permițând, de asemenea, UE să utilizeze mecanismul de soluționare a litigiilor în caz de încălcare a angajamentelor. UE a negociat, de asemenea, eliminarea restricțiilor care împiedică activitățile companiilor europene în China, obținând un acord ambițios. Investitorilor chinezi și europeni li s-a asigurat astfel un tratament echitabil, fără condiții discriminatorii și cu reciprocitate între investitori.

Pe de altă parte, acordul a avut, de asemenea, o semnificație politică fundamentală. Într-adevăr, în cadrul negocierilor privind IAC, s-a vorbit mult despre respectarea drepturilor omului – în special împotriva muncii forțate – și despre dispozițiile privind protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice. Parlamentul European însuși a votat o rezoluție tocmai pentru a se asigura că acordul include angajamente adecvate în această privință. La fel ca toate cele mai recente acorduri comerciale ale Uniunii Europene, IAC include prevederi privind standardele de muncă, precum și privind mediul și clima. Într-adevăr, principiile dezvoltării durabile se numără printre valorile comune pe care se bazează IAC.

În general, relația dintre Uniunea Europeană a fost întotdeauna caracterizată de o puternică interconectare din punct de vedere economic și comercial, ambele părți fiind relevante pe scena mondială și ambele având nevoie de dialog unul cu celălalt. Cu toate acestea, este interesant faptul că acordurile dintre China și Uniunea Europeană au avut întotdeauna un substrat politic. De fapt, în toate interlocutorii, s-a făcut întotdeauna referire și la angajamentele care trebuie asumate în ceea ce privește drepturile omului, dezvoltarea libertății și a democrației și problemele de mediu.

Ceea ce, la o privire mai atentă, este de o importanță fundamentală pentru atingerea acelor obiective ambițioase pe care Europa și le-a stabilit în legătură cu exact aceste probleme.

Cu toate acestea, Uniunea Europeană nu se asigură întotdeauna în mod eficient de respectarea de către China. De aceea, chiar de curând a apărut necesitatea unei schimbări în relațiile cu Estul.

Această necesitate, desigur, a apărut și din faptul că lumea s-a schimbat radical în ultimii patru ani, începând tocmai cu un eveniment care a avut ca punct central tocmai China. Într-adevăr, Covid-19 a schimbat literalmente lumea așa cum o știam. Criza din domeniul sănătății a avut consecințe uriașe în plan economic, social și al dezvoltării și nici până în prezent toate aceste probleme nu sunt încă rezolvate.

Recenta criză din Ucraina a destabilizat, de asemenea, ordinea mondială. Iar faptul că China continuă să coopereze și să dialogheze cu Rusia nu facilitează deloc interlocutorii dintre Republica Populară Chineză și Uniunea Europeană.

Iar recenta misiune diplomatică a președintelui Comisiei Europene, Ursula Von der Layen, și a președintelui francez Emmanuel Macron la Beijing, cu siguranță nu pare să fi ajutat Europa, dar în multe privințe Xi Jinping pare favorizat. Din aceste motive, la 18 aprilie anul trecut, Parlamentul European a discutat despre necesitatea de a adopta o nouă strategie față de China, în lumina noului status quo global și a rolului tot mai central al Chinei, care devine din ce în ce mai independentă, dar care, în același timp, creează o mai mare dependență față de ea însăși pentru alte realități. În legătură cu acest sector, în septembrie 2023, Parlamentul European a declarat deja că UE trebuie să se desprindă de această dependență care s-a acumulat de-a lungul anilor.

Cu această ocazie, europarlamentarul Hermann Tertsch a declarat următoarele: „Europa nu poate opri comerțul cu China, dar trebuie să anuleze majoritatea relocalizărilor care au avut deja loc și să oprească orice planuri de relocări suplimentare.” Raportorul alternativ al ECR a subliniat, de asemenea, prezența Chinei în diferite părți ale lumii, cum ar fi în Africa, America Centrală și Asia, precum și în Europa, „cumpărând o mulțime de infrastructuri, porturi și rețele feroviare”.

Tocmai de aceea, „Europa nu poate pur și simplu să oprească comerțul cu China, iar consecințele recentelor schimbări puse în aplicare de Merkel, Macron și von der Leyen trebuie să fie inversate”.

La finalul dezbaterii, Parlamentul UE a decis să adopte o strategie UE-China reînnoită, cuprinzătoare și coerentă, luând în considerare următoarele aspecte provocările generate de ascensiunea Chinei ca actor global, alături de politicile sale interne din ce în ce mai opresive și de politica sa externă asertivă.

Prin urmare, cu această nouă strategie, UE trebuie să fie mai îndrăzneață și mai asertivă, atunci când este necesar, în utilizarea instrumentelor sale de securitate comercială și să examineze necesitatea de a crea noi instrumente pentru a vedea dacă există lacune care să permită efecte de propagare nepotrivite, iar în lunile următoare va elabora o nouă strategie de securitate economică. Acest lucru trebuie să fie urmat în mod necesar de o politică puternică a UE, care să fie pusă în aplicare cu o cooperare puternică a statelor membre și cu dorința de a evita diviziunile. „A venit momentul să ne arătăm voința colectivă, dovedind că unitatea noastră ne întărește”, a declarat Ursula Von der Layen. De acum înainte vom ști dacă această strategie va fi aplicată sau dacă vor rămâne doar cuvinte.

The text was translated by an automatic system