Poate Franța să integreze populația musulmană? Cercetătorii au găsit date pesimiste

Odată cu creșterea lentă, dar constantă, a scepticismului liberalilor și al socialiștilor față de politicile de deschidere a frontierelor, apar noi cercetări și studii care subliniază impactul negativ puternic pe care aceste politici de migrație îl aduc cu ele. Dacă în perioada de vârf a ultimului val de migrație (care a început în 2015), publicarea unor astfel de studii era aproape tabu, în prezent putem asista la o relativă liberalizare a informațiilor și la un acces mai mare al populației autohtone din diferite state UE la statisticile privind musulmanii nou-veniți sau de a doua generație care trăiesc în societățile lor.

Le Journal du Dimanche (considerat de francezi ca fiind o publicație mai degrabă imparțială și oficială), citat ulterior de Gatestone Institute a publicat unul dintre cele mai cuprinzătoare și detaliate studii de până acum pe această temă, publicându-l la sfârșitul lunii ianuarie 2024. Și chiar dacă rezultatele nu au avut o răspândire virală pe rețelele de socializare sau în presa mondială, analiștii care le-au analizat le cataloghează drept mai degrabă „îngrijorătoare”. Studiul menționat mai sus nu se referă doar la migranții nou sosiți în Franța, ci mai degrabă la populația musulmană din republică în ansamblu. Așadar, pentru a înțelege pe deplin situația, ar fi nevoie de câteva informații prealabile despre modul în care populația musulmană din Franța a devenit atât de numeroasă.

Cum a devenit Franța „casa” a aproape 6 milioane de musulmani?

Din punct de vedere istoric, prezența musulmană în Franța datează din epoca colonială, în special din secolele XIX și XX, când Franța avea colonii în Africa de Nord, în special în Algeria, Maroc și Tunisia. Aceste legături coloniale au facilitat fluxuri semnificative de migrație din aceste regiuni către Franța, multe persoane și familii mutându-se pentru oportunități economice, educație și pentru a scăpa de instabilitatea politică din țările lor de origine. Migrația musulmanilor din fostele colonii către Franța a fost intensificată și mai mult de cererea de forță de muncă în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, când Franța s-a confruntat cu un deficit de forță de muncă pentru eforturile de reconstrucție.

În plus, evenimentele geopolitice și conflictele din lumea musulmană au influențat, de asemenea, modelele de migrație către Franța. Războaiele, represiunea politică și instabilitatea economică din țări precum Algeria, Siria și Irak au obligat persoane și familii să se refugieze în Franța, contribuind la creșterea populației musulmane prin intermediul programelor de azil și de reinstalare a refugiaților. Numărul exact al sosirilor datorate represiunii este necunoscut, deoarece este foarte greu de separat de migranții economici care au ajuns pe teritoriul Franței. Mulți migranți din țările cu majoritate musulmană au fost atrași în Franța de promisiunea oportunităților economice, a beneficiilor de securitate socială și a unui nivel de trai mai bun. Cu toate acestea, integrarea socio-economică a acestor persoane, în special a celor din medii defavorizate, a reprezentat până acum o provocare serioasă.

Se integrează musulmanii?

Rezultatele sondajului (menționate la începutul articolului) cu privire la atitudinea musulmanilor francezi față de catolici, biserici și conceptul de Franța sunt, fără îndoială, îngrijorătoare și necesită o analiză atentă a modului în care trebuie să se procedeze în materie de politică.

Una dintre cele mai șocante constatări sociologice este că 49% dintre musulmanii francezi doresc ca catolicii să se convertească la islam pentru a se simți integrați. Acest lucru sugerează un nivel semnificativ de tensiune religioasă sau o dorință de dominație religioasă în rândul unui număr semnificativ de persoane din cadrul comunității musulmane. Un număr atât de uimitor poate ridica chiar întrebarea „va fi vreodată posibilă integrarea?”. Metoda de asimilare și de omogenizare culturală a fost întotdeauna inversă – noul venit se adaptează la cultura locului în care a sosit. A dori ca locul „gazdă” să își schimbe cultura și tradiția este în mod clar o abordare îndrăzneață (și la limita ostilității).

În mod similar, statistica care indică faptul că 36% dintre musulmanii francezi doresc ca bisericile să fie transformate în moschei ridică semne de întrebare cu privire la toleranța religioasă și la coexistența în Franța. Deși poate reflecta o dorință de creștere a vizibilității și accesibilității lăcașurilor de cult islamice, aceasta subliniază, de asemenea, nevoia de dominație menționată mai sus. Acest lucru este deosebit de problematic din cauza istoriei și tradiției seculare a Franței. O altă cifră îngrijorătoare în această privință a arătat că 42% dintre musulmanii francezi plasează respectul pentru legea islamică Sharia mai presus de respectul pentru legile republicii franceze (procentul ajunge până la 57% în rândul tinerilor musulmani cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani).

Dezvăluirea potrivit căreia 25% dintre musulmanii francezi resping cuvântul „Franța” este deosebit de emoționantă. Aceasta sugerează un sentiment de înstrăinare sau de deconectare de identitatea națională, ceea ce nu face decât să întărească îngrijorarea că un procent foarte semnificativ nu se va putea integra niciodată, indiferent de abordarea aleasă de autoritățile de la Paris sau de comunitățile locale. Chiar și dintr-o perspectivă musulmană, a trăi într-o țară cu care nu te identifici deloc poate fi un element de frustrare și un factor de segregare autoimpusă.

Ceea ce este și mai șocant în legătură cu aceste statistici este faptul că guvernul și numeroase ONG-uri au investit resurse semnificative în procesul de asimilare. Programele de abordare a problemelor de tensiune religioasă, excluziune socială și identitate au fost numeroase, la fel ca și efortul factorilor de decizie politică, al liderilor comunitari și al indivizilor deopotrivă de a construi o societate mai incluzivă și mai coerentă.

Cu toate acestea, animozitatea musulmanilor din Franța nu este îndreptată doar împotriva francezilor și femeilor franceze. Potrivit rezultatelor sondajului, 17% dintre musulmanii care locuiesc în Franța recunosc că nutresc sentimente de „ură” față de evrei. În plus, 39% dintre ei au o percepție negativă a iudaismului, calificându-și opiniile ca fiind slabe sau foarte slabe.

În ceea ce privește Israelul, constatările sunt deosebit de alarmante. 45% dintre musulmanii francezi își exprimă dorința de eradicare completă a Israelului. În plus, o proporție echivalentă de musulmani francezi caracterizează evenimentele violente comise de teroriștii Hamas în Israel la 7 octombrie 2023 – cuprinzând acte precum masacre, violuri, tortură, decapitări și arderi – ca fiind „acte de rezistență”.

Criminalitatea: o problemă majoră

Studiul analizează, de asemenea, anumite aspecte ale criminalității legate de populația musulmană numeroasă care locuiește în Franța. Deși este adevărat că valurile mari de migrație creează în general un vârf de creștere a criminalității la începutul lor, în Franța lucrurile par să se fi înrăutățit cu timpul, arată datele. În fiecare zi, în Franța, au loc peste 120 de incidente care implică atacuri cu cuțitul. Majoritatea acestor agresiuni sunt comise de persoane de origine musulmană care, ulterior, invocă disprețul lor față de necredincioși și față de Franța în fața forțelor de ordine. În timp ce atacurile fatale cu cuțitul captează atenția presei, multe altele nu sunt raportate. În marile centre urbane, cazurile de jafuri și agresiuni fizice au devenit tot mai frecvente. În plus, Franța este martoră la peste două sute de cazuri de viol zilnic, o mare parte dintre acestea fiind atribuite bărbaților musulmani care au intrat în țară fără documente corespunzătoare. Acest lucru prezintă similitudini cu Suedia, unde postul național de televiziune a documentat faptul că 58% dintre violatorii judecați și condamnați sunt născuți în străinătate.

În Franța, peste 70% dintre deținuții condamnați sunt de origine musulmană, iar motivele sunt atât de vizibile încât chiar și organizațiile de stânga au încetat să mai folosească retorica potrivit căreia acest lucru ar putea fi un produs al „rasismului sistemic”. În mod alarmant, doar o mică parte (7 %) dintre imigranții ilegali care sunt condamnați primesc instrucțiuni de a părăsi Franța sau se confruntă cu deportarea efectivă.

Revenind la subiectul antisemitismului, s-a observat că, de la răpirea tragică, torturarea și uciderea lui Ilan Halimi în ianuarie 2006, toate cazurile de evrei uciși în Franța au fost comise de persoane de religie musulmană. Sammy Ghozlan, în calitate de președinte al Biroului Național de Vigilență împotriva Antisemitismului (BNVCA), o organizație dedicată documentării incidentelor antisemite și sprijinirii victimelor, a subliniat în mod constant, timp de peste două decenii, că aproape toate cazurile de antisemitism violent din Franța sunt comise de persoane care se identifică drept musulmani.