Subscribe
Înainte de ultima schimbare de guvern din Polonia, când partidul PiS a pierdut în fața coaliției post-electorale Frankenstein condusă de dl Tusk, acuzația Comisiei Europene că Varșovia nu respecta statul de drept avea legătură cu modul în care acest stat membru dorea să își organizeze propria putere judiciară.
Anul trecut, Parlamentul European a publicat un studiu privind potențiala jurisdicție a Curții Europene de Justiție asupra măsurilor judiciare naționale.
Articolul 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede, la al doilea paragraf, că statele membre prevăd căi de atac suficiente pentru a asigura o protecție juridică efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Cu toate acestea, acest lucru nu acordă în mod explicit Curții de Justiție a Uniunii Europene nicio competență asupra sistemului judiciar al statelor membre.
Pe de altă parte, aceeași Curte a pronunțat în 2018 hotărârea Associação Sindical dos Juízes Portugueses/Tribunal de Contas, prin care invită statele membre să sesizeze instanțele judiciare naționale din Luxemburg, în principal prin intermediul unor cereri de pronunțare a unor hotărâri preliminare.
S-ar putea înțelege că astfel de elemente judiciare ale statelor membre sunt incluse în temeiul articolului 19 alineatul (1)? Și în ce măsură? S-ar părea că această clauză necesită doar protecția juridică pentru a produce cu succes un rezultat dorit sau urmărit și se extinde la chestiuni care țin de competențele Uniunii.
Prin urmare, Curtea Europeană de Justiție ar putea contesta măsurile naționale doar în domeniile reglementate de dreptul Uniunii (nu de dreptul național) și în cazul în care protecția juridică nu este eficientă.
Să luăm în considerare și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE. Această dispoziție acordă dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil. Ce înseamnă „o cale de atac efectivă”, conform acestui drept primar? Primul paragraf îl definește: Soluția dată de o instanță judecătorească oricărei persoane ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate, în condițiile prevăzute în același articol.
Iar alineatele (2) și (3) descriu aceste condiții: o audiere echitabilă și publică, într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit în prealabil prin lege, plus dreptul de a fi consiliat, apărat și reprezentat, cu asistență juridică pusă la dispoziția celor care nu dispun de resurse, în măsura în care această asistență este necesară pentru a avea acces la justiție.
Interpretarea comună a articolului 19 alineatul (1) și a articolului 47 produce o înțelegere clară a termenului „efectiv”, în timp ce „domeniile reglementate de dreptul Uniunii” nu este un termen ambiguu și nu ar trebui să necesite interpretări suplimentare.
Cu toate acestea, potrivit Associação Sindical dos Juízes Portugueses, termenul „domenii reglementate de dreptul Uniunii” nu se referă doar la aspectele reglementate de legislația Uniunii, ci este mai larg decât noțiunea de domeniu de competență al Uniunii. Acesta nu se concentrează asupra faptului dacă tribunalele din statele membre asigură protecția juridică în domeniile acoperite de organizația internațională, ci asupra tribunalelor în sine. De la o concentrare obiectivă asupra acțiunilor legate de sfera de responsabilitate a Uniunii, Curtea de Justiție își abate atenția asupra instanțelor naționale înseși și inventează astfel o competență asupra sistemului judiciar național.
Acest lucru, desigur, a servit Comisiei Europene pentru a folosi Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca o pârghie pentru a șantaja guvernul conservator al Poloniei din 2015 până în 2023, pentru a-l face să se supună comenzilor venite de la Bruxelles.
Doar două aspecte ale interpretării Curții de Justiție de la Luxemburg permit o limitare a puterii europene pentru a reduce invazia acesteia în jurisdicțiile naționale: În primul rând, articolul 19 alineatul (1) și articolul 47 nu ar trebui, de fapt, să fie interpretate împreună, deoarece primul se aplică statelor membre, în timp ce al doilea se adresează cetățenilor.
În al doilea rând, în special din partea judecătorului Sacha Prechal printr-o argumentare ex nihilo, articolul 19 alineatul (1) nu trebuie considerat nelimitat, ci se referă doar la chestiuni instituționale, indiferent dacă provin din dreptul Uniunii sau din dreptul național. Cu toate acestea, articolul 19 alineatul (1) nu prevede acest lucru în al doilea paragraf. Prin urmare, nici Curtea de Justiție și nici profesoara Prechal prin limitarea sa nu interpretează legea, așa cum ar trebui să facă în calitatea lor de judecători, ci mai degrabă o creează.
Aceasta nu este o sursă de pericol doar pentru cetățenii polonezi, ci și pentru toate statele membre. Bineînțeles, odată cu noul guvern de coaliție din Polonia, toate aceste conflicte au fost uitate, ca prin magie. Statul de drept nu mai este o problemă în națiunea est-europeană, iar Curtea de Justiție a Uniunii Europene și-a reluat activitatea – cu puteri din ce în ce mai mari, în ciuda ambiguității tratatelor.
Imagine: Președintele Duda (Wikipedia)