Chiar înainte de vacanța de vară, influentul săptămânal Politico a publicat un articol despre managementul Uniunii Europene, în care sunt puse sub semnul întrebării atât poziția Comisiei Europene, cât și cea a Parlamentului European față de criza Covidiu.
În martie 2022, Parlamentul European și-a lansat comisia specială privind pandemia Covid-19. Acest lucru a fost privit ca o oportunitate pentru deputații europeni de a da dovadă de leadership în a cere Comisiei să dea dovadă de responsabilitate – sau ca un răspuns la o amenințare, deoarece încă din 21 aprilie 2020, Emily O’Reilly, Ombudsmanul European, a cerut public standarde înalte de bună administrare pentru a oferi cetățenilor cât mai multă siguranță cu putință cu privire la măsurile luate la nivelul UE. Se vor comporta atât Comisia Europeană, cât și Parlamentul European la nivelul cerut de oficialul irlandez?
În ceea ce privește Comisia Europeană, președinta Ursula von der Leyen a făcut schimb de SMS-uri dubioase cu directorul general al Pfizer în vederea semnării acordului privind vaccinurile. De ce nu au fost furnizate niciodată aceste mesaje?
În ceea ce privește Parlamentul European, o eurodeputată socialistă flamandă cu experiență, Kathleen Van Brempt, a acceptat sarcina de a prezida comisia specială creată în cadrul Parlamentului. Se speră că scopul său a fost acela de a juca un rol cheie în dezvoltarea unei mai mari transparențe, arătând că Comisia și Parlamentul nu merg mână în mână pentru a ascunde faptele de cetățenii statelor membre.
Cu toate acestea, secretul și practicile incorecte au continuat să fie exercitate până foarte recent. În cele din urmă, Pfizer a promis că va permite accesul unor eurodeputați la acordul modificat dintre companie și Comisia Europeană pe 26 și 30 mai, dar, în mod ciudat, nu li se va permite nici să ia notițe și nici să facă declarații publice după aceea.
În plus, a urmat o confuzie, deoarece alți deputați europeni din comisie nici măcar nu fuseseră informați despre reuniune. Aranjamentele secrete dintre Comisia Europeană și Pfizer au fost evidente atunci când șeful Autorității Europene pentru Pregătirea și Răspunsul la Urgențe în domeniul Sănătății (HERA), și nu un reprezentant al Pfizer, a fost cel care i-a informat pe deputații europeni prezenți.
În conformitate cu practica obișnuită în alte adunări parlamentare, atât președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cât și directorul general al Pfizer, Albert Bourla, au fost convocați să se prezinte în fața deputaților europeni. Domnul Bourla a refuzat să vină, în timp ce doamna Von der Leyen a dorit să facă acest lucru doar în privat. Cu greu se poate vedea cum ar putea fi numit acest lucru un exercițiu de transparență din partea celui mai înalt oficial al Uniunii. Cei care își amintesc episodul istoric al mușamalizării Watergate de la începutul anilor ’70 ar putea la fel de bine să zâmbească.
Mai rău, nici măcar în timpul reuniunilor din luna mai, deputaților europeni prezenți nu li s-au arătat contractele. Un simplu breefind verbal este tot ce au obținut. Termenul „corupție” era în aer, arătând direct spre doamna Von der Leyen.
Politico a acuzat grupul politic PPE că a minimalizat această problemă. Acest lucru este în mare măsură în concordanță cu poziția ECR în această privință, deși critici similare ar putea fi extinse la alte grupuri. Eurodeputații ECR Cristian Terheș, Robert Roos, Emmanouil Fragkos și Margarita de la Pisa Carrión au propus amendarea raportului comisiei pentru a sublinia în mod explicit faptul că Comisia Europeană și-a concentrat toate eforturile și finanțarea pe o achiziție netransparentă a vaccinurilor COVID-19.
Raportul final, susținut atât de PPE, cât și de grupurile Renew și Socialist, reduce criticile la adresa Comisiei Europene. Există un regret în ceea ce privește lipsa de transparență, dar acest lucru este parțial justificat de „respectul pentru dreptul la confidențialitate”.
Pe 12 iulie, europarlamentarul Terheș a numit abuzurile Comisiei Europene și toleranța Parlamentului ca fiind „premisa pentru ca astfel de abuzuri să fie folosite din nou de guverne împotriva oamenilor în viitor”.
Sursa imaginii: Politico.