Subscribe
În 2001, Consiliul Europei a adoptat Convenția europeană pentru protecția patrimoniului audiovizual, considerând că imaginile în mișcare fac parte integrantă din patrimoniul cultural european și ar trebui protejate pentru posteritate.
Convenția descrie imaginea în mișcare atât ca o formă de artă, cât și ca o înregistrare a trecutului nostru, prin urmare cu posibilități culturale, științifice și de cercetare.
Materialul în mișcare include atât operele cinematografice, cât și alte înregistrări, indiferent de suport, cu singura condiție de a transmite o impresie de mișcare.
În consecință, acesta include televiziunea, dar nu și radioul.
Principalul instrument de protecție este obligația țărilor care l-au ratificat de a depune materialul aparținând audiovizualului lor care a fost produs sau coprodus în țara respectivă.
Depozitul legal garantează existența cel puțin a unei copii a producției, precum și restaurarea materialului său pentru a-l feri de deteriorare.
Depozitul producțiilor naționale aparținând fiecărei țări după intrarea în vigoare a convenției este obligatoriu.
Cu toate acestea, convenția promovează, de asemenea, depozitul voluntar, de exemplu, pentru producțiile străine și imaginile în mișcare produse înainte de convenție.
Depozitul voluntar acoperă, de asemenea, materialele auxiliare, cum ar fi materialele tehnice rezultate din producție (v.gr. echipamente de filmare), elemente asociate cu difuzarea și exploatarea imaginilor în mișcare (v.gr. afișe).
În ciuda caracterului obligatoriu al depozitului legal, țările raportoare decid în cele din urmă ce reprezintă patrimoniul lor audiovizual.
O astfel de decizie nu ar trebui să fie arbitrară sau discriminatorie.
Totuși, aceasta este o recunoaștere implicită a faptului că patrimoniul audiovizual este mai întâi național și apoi european, ca o combinație a patrimoniilor naționale respective.
Materialul depus trebuie să fie original sau un material din care calitatea originală poate fi reconstituită.
Organismele de arhivă pot fi publice sau private, dar nu pot fi controlate de nicio persoană angajată în principal în activități lucrative în sectorul media.
Pe lângă convenție, Consiliul Europei a adoptat un protocol privind protecția producțiilor de televiziune, din cauza disponibilității lor aproape universale, a cantității lor și a rolului lor de oglindă a tuturor sectoarelor și aspectelor societății.
Producția de televiziune exclude imaginile în mișcare transmise la cerere individuală și imaginile în mișcare interactive, adică serviciile video la cerere (VOD) și platformele de partajare video (VSP) nu sunt acoperite de protocol.
Având în vedere importanța crescândă a produselor VOD, multimedia și interactive, acestea sunt acoperite de dispozițiile convenției, dar nu și de protocol.
Producțiile de televiziune fac, de asemenea, obiectul depozitului legal, dar protocolul permite în mod explicit țărilor să evalueze, să selecteze sau să preleveze acele producții pe care le consideră ca făcând parte din patrimoniul lor audiovizual.
În cazul altor producții (de exemplu, cinematografice), această considerație este implicită, dar nu explicită.
Se poate observa aici o calitate mai puțin exhaustivă a depozitului legal pentru producțiile de televiziune.
Radiodifuzorii pot acționa ca organisme de depozitare, dacă o țară îi desemnează în acest sens, fie pentru producțiile transmise de ei, fie, dacă ambele părți sunt de acord, de alți radiodifuzori. Aceasta constituie o altă diferență între producția de televiziune și alte forme de imagini în mișcare, în special cinematografia, pentru care organismele de arhivă pot fi private, dar nu pot fi controlate de nicio persoană angajată în principal în activități lucrative în sectorul mass-media, așa cum sunt radiodifuzorii.
Până în prezent, convenția a fost ratificată doar de opt state membre ale Uniunii Europene (Croația, Franța, Germania, Ungaria, Lituania, Luxemburg, Polonia și Republica Slovacă), dintre care protocolul a fost ratificat doar de patru (Franța, Germania, Lituania și Republica Slovacă).
Înainte de convenție și protocol, Consiliul Europei adoptase Convenția europeană privind coproducția cinematografică din 1992 pentru a promova cinematografia europeană prin cooperare culturală.
Acest acord internațional anterior se bucură de un statut de ratificare mult mai larg, incluzând toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Sursa imaginii: Trypadvisor