Subscribe
Farnesina se desprinde de intențiile Parisului și ale Londrei. Poziția guvernului italian cu privire la Ucraina rămâne aceeași: apărarea libertății și independenței Kievului și, în același timp, crearea condițiilor pentru pace prin diplomație. Pe scurt, Italia se distanțează de declarațiile lui Emmanuel Macron și David Cameron, care nu fac decât să irite Moscova și să inflameze o situație în mod inerent explozivă pe frontul estic.
Ca și în urmă cu două luni, președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe occidentale pe front, sugestie care nu a avut ecou în alte țări europene. Dimpotrivă, a întâmpinat obiecții și opoziție din partea Germaniei și Italiei. Ministerul de Externe, prin vocea ministrului Antonio Tajani, a reiterat că niciun soldat italian nu va merge în Ucraina pentru a lupta și că Italia nu este în război cu Rusia. Regatul Unit a părut foarte rece în ceea ce privește posibilitatea de a trimite soldați ai Majestății Sale în Ucraina, dar a fost mai explicit cu privire la posibila utilizare de către forțele armate ale Kievului a muniției britanice pentru a lovi ținte rusești. De fapt, ministrul apărării, David Cameron, i-a oferit un ajutor președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky și chiar a deschis o linie de credit. Pe lângă majorarea cheltuielilor militare și de apărare, ridicându-le treptat la 2,5% din PIB până în 2030, premierul Sunak și Cameron au alocat un ajutor suplimentar Ucrainei. Cifra de 3,5 miliarde de lire sterline pe an reprezintă cea mai mare contribuție oferită Kievului de către un guvern european. De la 24 august 1991, data independenței Ucrainei față de Rusia, Londra s-a dovedit a fi cel mai puternic aliat continental al Kievului.
Ajutor economic, dar și muniții și armament. Marea Britanie a fost prima țară care a furnizat rachete cu rază lungă de acțiune forțelor lui Zelensky. Posibila utilizare a rachetelor balistice, capabile să lovească o țintă aflată chiar și la 500 de kilometri distanță – și deci pe teritoriul rus – a fost sfătuită de Statele Unite ale Americii. Washingtonul nu vrea ca situația să scape de sub control; o escaladare ar fi în detrimentul tuturor, mai ales cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale care îi vor vedea din nou în competiție pe Joe Biden și Donald Trump.
Moscova, care a catalogat declarațiile lui Macron și Cameron ca fiind foarte periculoase, se pregătește să își încordeze mușchii. După ce a negat că își va revizui frontierele maritime, armatele lui Putin se pregătesc să efectueze exerciții nucleare tactice la doar câțiva kilometri de statul ucrainean.
De la Finlanda la Letonia, toate țările riverane Mării Baltice sunt pe cale să își întărească frontierele. Țările UE care au obținut independența față de Rusia se tem de o extindere a conflictului și de o situație similară celei din Ucraina. Acestea condamnă ferm și oficial atât invazia unui stat suveran și independent, cât și acele acte de beligeranță care sunt numite hibride. Pentru că războiul nu se duce doar pe front, ci este animat și de acțiuni electronice, spionaj, sabotaj și dezinformare.
Tallinn acuză Rusia că duce un război din umbră împotriva Occidentului. Vilnius, pe de altă parte, este convinsă că obiectivul Moscovei este de a răspândi frica, incertitudinea și îndoiala în rândul populației din fostele republici sovietice care vor vota în iunie pentru reînnoirea Parlamentului European. De aceea, solicită un răspuns ferm și adecvat din partea NATO și a Bruxelles-ului.
Războiul hibrid a depășit, de asemenea, în moduri diferite, granițele Poloniei, Republicii Cehe și Germaniei. Dacă guvernul de la Varșovia a reușit să zădărnicească atacurile, asalturile și incendiile, Praga și Berlinul au trebuit să facă față cu mare dificultate nemiloșilor hackeri ruși. Germania a recunoscut că atacul de anul trecut asupra e-mailurilor unor membri ai Partidului Social-Democrat, apropiați ai cancelarului german Olaf Scholz, a avut o matrice sovietică.
În ultimele luni, activitatea Rusiei de destabilizare a statelor membre ale UE a continuat – și la alte niveluri. Una dintre acestea este manipularea informațiilor. Printr-o rezoluție adoptată la 17 mai, Consiliul European a suspendat patru instituții media care au difuzat și susținut propaganda în legătură cu războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Astfel, portalul Vocea Europei, agenția RIA Novosti și ziarele Izvestia și Rossiyskaya Gazeta nu vor putea desfășura activități de radiodifuziune pe teritoriul european și vor putea face doar cercetări și interviuri. Acțiunea Consiliului European a fost condamnată de Moscova, care a ripostat imediat, catalogând-o drept cenzură politică a oricăror opinii alternative și contrare la povestea occidentală.
Toate acestea se întâmplă când votul pentru reînnoirea parlamentelor de la Strasbourg și Bruxelles este foarte aproape. Între 6 și 9 iunie, 360 de milioane de cetățeni din cele 27 de state membre ale UE vor merge la urne pentru a-și îndeplini unul dintre drepturile lor și pentru a consolida democrația pe Bătrânul Continent. Este logic că strategiile și prioritățile Comisiei Europene și ale Parlamentului vor depinde, de asemenea, de rezultatul consultărilor. După cum Ursula von der Leyen a reiterat deja în februarie anul trecut, apărarea frontierelor europene va fi o problemă care va fi inclusă pe agenda politică continentală. Locatara Palatului Berlaymont a mai adăugat că, dacă va fi confirmată, ar putea lua în considerare înființarea unui comisar strategic special pentru apărarea UE.
Imediat după votul pentru alegerile europene, între 13 și 15 iunie, va avea loc un summit G7 la Borgo Egnazia, în Puglia, prezidat de premierul Giorgia Meloni. Întâlnirea ar putea fi un prevestitor al unor acțiuni care ar trebui să slăbească Rusia și să-l facă pe Vladimir Putin să se gândească la o posibilă încetare a focului. Statele Unite fac presiuni asupra aliaților pentru a confisca unilateral aproape 300 de miliarde de dolari din rezervele și activele rusești, înghețate în urmă cu doi ani, imediat după invazia din Ucraina. Dacă Washingtonul face presiuni pentru o astfel de decizie, Japonia și Europa sunt mult mai precaute în legătură cu ceea ce președintele BCE, Christine Lagarde, consideră un precedent periculos. Aspectele juridice și tehnice care trebuie luate în considerare într-un astfel de caz ar fi numeroase. Miniștrii de finanțe din G7 ar putea emite avize, poate fără caracter obligatoriu, imediat după reuniunea pregătitoare de la Stresa.
În orice caz, G7 va facilita dialogul și discuțiile între diferiți reprezentanți ai Italiei, Franței, Germaniei, Regatului Unit, Statelor Unite, Canadei și Japoniei, precum și ai Europei, reprezentată cu această ocazie de președintele în exercițiu al Comisiei, Ursula von der Leyen, și de Charles Michel, președintele Consiliului European. Nu există nicio îndoială că prioritatea fiecărui șef de stat și prim-ministru este de a opri ostilitățile pe frontul ucrainean, folosind în primul rând diplomația. Chiar și Macron, care numai în 2024 a speculat de două ori despre trimiterea de trupe occidentale pe front, încearcă. În perspectiva Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Paris, programate între 26 iulie și 11 august și, respectiv, între 28 august și 8 septembrie, președintele Republicii Franceze ar dori să se respecte Declarația Mileniului a Națiunilor Unite și așa-numitul Armistițiu Olimpic, principiu care, în Grecia antică, garanta, în timpul Jocurilor, o perioadă de pace pe durata evenimentului. În acest sens, Macron a valorificat capacitatea diplomatică a Beijingului și influența sa asupra Moscovei. Președintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, după ce a asigurat Franța de angajamentul său de a garanta un armistițiu la Jocurile Olimpice de la Paris, a discutat cu președintele rus Vladimir Putin. Moscova a tras de timp, fără să fie de acord sau să refuze, și și-a rezervat ultimul cuvânt. În cazul în care decizia Rusiei ar ajunge la o încetare a focului, Kievul tot nu ar fi pe deplin mulțumit, având în vedere că președintele Zelenski a făcut deja cunoscut faptul că nu ar avea încredere în promisiunile inamicului.
Drumul spre pace și spre încetarea focului rămâne în impas, dar, în orice caz, singura soluție viabilă rămâne cea prezentată de Ministerul italian de Externe: diplomația.