Războiul hibrid, Rauti din Italia: UE are un rol strategic în Mediterana extinsă

În contextul securității globale, războiul hibrid reprezintă o amenințare în creștere care combină operațiunile militare tradiționale cu tactici neconvenționale pentru a destabiliza adversarii. Un element crucial al acestei amenințări se referă la cablurile submarine, infrastructură vitală pentru comunicațiile globale, care au devenit ținte potențiale pentru atacuri hibride. Cablurile submarine sunt responsabile pentru 93% din comunicațiile mondiale, inclusiv pentru datele de internet, telecomunicații și tranzacții financiare. Întinse pe o distanță de peste 1,2 milioane de kilometri, aceste cabluri formează coloana vertebrală a conectivității globale. Importanța lor strategică este incomensurabilă, iar vulnerabilitatea lor este o slăbiciune critică pentru economiile moderne. Rusia a dezvoltat capacități submarine avansate, concentrându-se pe capacitatea de a sabota cablurile submarine ca parte a strategiei sale de război hibrid. NATO și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la capacitatea Rusiei de a amenința această infrastructură critică, în special după atacul asupra gazoductului Nord Stream, care a evidențiat vulnerabilitatea infrastructurii submarine la atacuri externe. În Marea Roșie, gruparea rebelă Houthi s-a arătat interesată în sabotarea infrastructurii maritime, inclusiv a cablurilor submarine. Atacurile asupra navelor comerciale și a infrastructurii maritime din regiune subliniază riscul pe care îl reprezintă actorii nestatali care pot compromite securitatea comunicațiilor globale prin mijloace relativ simple și puțin costisitoare. Pe lângă Rusia și Houthis, alți actori statali și non-statali ar putea exploata vulnerabilitatea cablurilor submarine. Incidentele în care este implicată această infrastructură pot fi cauzate și de cauze naturale, cum ar fi furtunile și cutremurele, sau de coliziuni accidentale cu nave. Cu toate acestea, cel mai îngrijorător risc rămâne sabotajul deliberat, care ar putea avea consecințe devastatoare pentru comunicațiile globale și securitatea națională. Uniunea Europeană a recunoscut importanța protejării cablurilor submarine și a luat mai multe măsuri pentru a îmbunătăți securitatea acestora. Inițiative precum National Underwater Domain Cluster, condusă de Italia, implică companii tehnologice importante și vizează consolidarea capacităților de supraveghere și apărare a infrastructurii submarine. De asemenea, UE analizează utilizarea de senzori avansați și de alte tehnologii inovatoare pentru a monitoriza și proteja aceste cabluri. Protecția cablurilor submarine necesită o strânsă cooperare internațională. NATO își consolidează capacitățile de luptă antisubmarin, colaborând cu aliații și partenerii pentru a îmbunătăți supravegherea și răspunsul rapid la incidente. Aceste eforturi comune sunt esențiale pentru a asigura securitatea infrastructurilor critice din întreaga lume.

Senatorul Isabella Rauti, subsecretar de stat pentru apărare în guvernul Meloni, discută cu noi în acest interviu.

Care sunt elementele cheie ale războiului hibrid și în ce fel diferă acesta de conflictele tradiționale?

Conflictele hibride implică actori statali – cum ar fi forțele armate regulate – cu instrumente neconvenționale capabile să destabilizeze politic și să slăbească material adversarul, în special în domenii noi, cum ar fi cel cibernetic sau spațial, și în dimensiuni emergente, cum ar fi așa-numitul „război cognitiv”, un mediu în care amenințarea constă în utilizarea distorsionată a informațiilor sau a dezinformării pentru a condiționa opiniile sau comportamentele în vederea obținerii de avantaje politice sau strategice. Instrumentele hibride variază de la atacuri cibernetice la acte de terorism, acoperind un spectru larg care include campanii de dezinformare bazate pe știri false și generate prin intermediul aplicațiilor de inteligență artificială, dar și atacuri asupra infrastructurii strategice subacvatice, cum ar fi cablurile și conductele de gaz, manipularea percepțiilor colective și interferența rău intenționată în procesele electorale. Războiul hibrid implică o varietate de actori statali și non-statali, de la miliții locale și rețele internaționale de flancuri și finanțatori până la grupuri organizate de hackeri pentru atacuri cibernetice. Din punct de vedere operațional, o trăsătură caracteristică a războiului hibrid este ambiguitatea atacurilor în sine și dificultatea de a identifica agenții și subiecții inamici; această „fluiditate” face ca răspunsurile defensive să fie mai dificile. Războiul hibrid este nedeclarat și poate fi purtat în mod clandestin, fără a trece „pragul” unui conflict deschis, tradițional. Modul hibrid poate traversa în mod subtil un context de pace aparentă și nu este costisitor din punct de vedere economic; de fapt, este ușor de realizat și poate fi atât eficient, cât și capabil să provoace daune semnificative adversarului fără a se lupta pe teren, spre deosebire de conflictele tradiționale.

Care sunt principalele riscuri la care sunt expuse cablurile submarine în cazul unui conflict hibrid și cum pot fi protejate împotriva acestei amenințări la adresa comunicațiilor și a economiei?

Domeniul subacvatic – așa-numitul „subacvatic” – reprezintă o a cincea dimensiune fizică, pe lângă pământ, mare, aer și spațiu. Sabotajul gazoductului North Stream sub apele Mării Baltice în 2022 – cu deschiderea a cel puțin trei scurgeri în conductele North Stream 1 și 2 – a provocat daune grave infrastructurii energetice care leagă Rusia de Europa și a evidențiat nu numai consecințele dependenței energetice ca potențial instrument de șantaj politic, ci și importanța mai multor infrastructuri strategice de securitate în dimensiunea subacvatică. Atacurile asupra unei astfel de infrastructuri submarine – cum ar fi cablurile care transportă 98% din traficul digital mondial sau gazoductele care garantează aprovizionarea cu energie – fac parte, pe bună dreptate, din strategiile de război hibrid, deoarece sunt acțiuni imprevizibile, perturbatoare, cu efect imediat și, de asemenea, susceptibile de manipulare mediatică în ceea ce privește responsabilitatea autorilor. Din punct de vedere fizic, amenințarea poate fi transportată de nave și submarine specializate sau de vehicule subacvatice fără pilot (UUV) capabile să saboteze ținta prin metode rudimentare, cum ar fi impactul neintenționat al ancorelor sau tragerea deliberată a plaselor de pescuit, sau prin intervenții mai sofisticate. Pentru a ne apăra împotriva atacurilor submarine, este necesar să îmbunătățim tehnologiile și să investim în aspecte inovatoare. Este ușor de prevăzut o creștere a activităților vehiculelor submarine autonome (AUV), adică vehicule de înaltă tehnologie capabile să opereze la adâncime și să detecteze și să intervină în fața amenințărilor, ale căror semne trebuie interceptate și monitorizate în avans. În domeniul „subacvatic”, forțele armate italiene, prin intermediul Marinei italiene, joacă un rol cheie cu Centrul Național Subacvatic (PNS) care va fi inaugurat la La Spezia la 12 decembrie 2023, un centru de excelență care va reuni și accelera toate competențele naționale, inclusiv industria, cercetarea și mediul academic, contribuind la consolidarea avansului tehnologic al Occidentului în acest sector emergent.

Ce rol ar trebui să joace Uniunea Europeană în zona geopolitică cunoscută sub numele de „Marea Mediterană”?

Uniunea Europeană se referă, pentru securitatea și apărarea statelor membre, la „Busola strategică”, documentul adoptat – după ani de discuții – de Consiliul European la 21 martie, imediat după agresiunea rusă în Ucraina, eveniment care a marcat revenirea războiului convențional pe continentul european. Raționamentul „Compasului” este de a „împuternici” Uniunea în fața provocărilor și amenințărilor tot mai mari, prin consolidarea capacităților sale de apărare printr-o cale strategică concretă care să fie finalizată până în 2030, fără a slăbi cooperarea cu NATO și cu Organizația Națiunilor Unite. Procesul de construire a unei apărări europene comune necesită un efort economic comun al țărilor Uniunii și dezvoltarea unei doctrine și strategii de securitate care să reunească forțele armate ale statelor membre, știind că niciun stat nu se poate apăra singur; un sistem de securitate complementar NATO, dar autonom, care să garanteze pacea și stabilitatea continentului european la nivel internațional și global, permițând Uniunii Europene să joace un rol central pe scena mondială. Europa are un rol strategic de jucat în așa-numita „Mediterană extinsă”, un concept geopolitic care cuprinde zonele imediat adiacente Mediteranei „în sensul strict al cuvântului”, până la Balcani și Marea Neagră, Orientul Mijlociu (inclusiv Peninsula Arabică și Golful Persic) și Africa de Nord și Subsahariană, care se întinde de la Cornul Africii până la Golful Guineea, trecând prin Sahel. În această regiune se concentrează și se reflectă, direct sau indirect, toate tensiunile și conflictele actuale, de la războiul din Orientul Mijlociu până la amenințarea reprezentată de Houthis în Marea Roșie, care urmăresc să taie rutele spre Mediterana, cu consecințe negative uriașe pentru economiile europene și un dezavantaj competitiv pentru Occident în favoarea altor națiuni. Mediterana extinsă devine o zonă hibridă, iar această sursă potențială de instabilitate ar putea afecta viitorul Europei în ceea ce privește comerțul, migrația și chiar aprovizionarea cu energie. Europa și Italia trebuie să se elibereze de dependența energetică și să își construiască autonomia; guvernul Meloni lucrează în această direcție cu „Planul Mattei”, care are ca obiectiv crearea condițiilor pentru creșterea economică și socială a Africii prin noi forme de cooperare și parteneriat și pentru a face din Italia un centru energetic european în centrul Mediteranei, știind că nu există viitor pentru Europa fără un viitor pentru continentul african.