Subscribe
Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu o provocare semnificativă în ceea ce privește procesul decizional intern, în special în ceea ce privește regula unanimității în cadrul Consiliului UE.
Recentul blocaj din Consiliul Uniunii Europene cauzat de Ungaria, condusă de premierul Viktor Orban, care a blocat prin veto trimiterea de noi ajutoare Ucrainei, a ridicat întrebări fundamentale cu privire la eficiența practicii de lungă durată a unanimității, care a fost sistemul decizional preferat de ani de zile. În acest context, mulți experți și politicieni încep să reflecteze asupra oportunității de a abroga unanimitatea și de a introduce un sistem decizional mai flexibil și mai reactiv, care să deblocheze situații care, altfel, ar putea genera instabilitate pe întreg continentul și din cauza, așa cum s-a întâmplat, a unei singure țări membre.
Încă de la înființarea sa, UE a funcționat în baza principiului unanimității în procesul decizional al Consiliului, principalul organ decizional al Uniunii, ceea ce înseamnă că fiecare stat membru a avut puterea de a bloca o decizie, ceea ce face ca consensul să fie o cerință absolută pentru orice acțiune comună propusă. Această abordare, deși concepută pentru a garanta suveranitatea statelor membre, poate duce la dificultăți atunci când este vorba de abordarea crizelor imediate și de acțiuni rapide ca răspuns la situații de urgență, cum ar fi cele din ultimele luni și din mai multe contexte geopolitice riscante.
Cel mai recent caz care a ridicat semne de întrebare cu privire la eficiența unanimității este veto-ul Ungariei la trimiterea de noi ajutoare către Ucraina. În timp ce comunitatea internațională încearcă să sprijine Ucraina în contextul conflictului în curs, blocul maghiar a evidențiat limitele actualului sistem decizional. În situații de criză umanitară și geopolitică, nevoia de răspunsuri rapide și unitare este crucială, iar actuala structură de vot riscă să compromită capacitatea UE de a acționa prompt și eficient.
Ca răspuns la situații precum veto-ul maghiar asupra Ucrainei, mulți experți și politicieni au început să discute deschis despre necesitatea de a reforma sistemul decizional al UE. Una dintre cele mai dezbătute propuneri este aceea de a elimina unanimitatea și de a introduce majoritatea calificată ca metodă standard pentru deciziile Consiliului. Într-un sistem cu majoritate calificată, o decizie ar necesita sprijinul unui procent prestabilit de state membre, ceea ce ar face mai dificilă blocarea unei propuneri de către o singură țară și ar face ca întregul proces să fie mai ușor și mai rapid.
Există mai multe argumente în favoarea eliminării unanimității în Consiliul UE, printre care se numără necesitatea unei mai mari flexibilități oferite de majoritatea calificată, ceea ce ar permite Uniunii să răspundă mai rapid la provocările emergente, cum ar fi crizele umanitare, schimbările de securitate și geopolitice. În al doilea rând, reforma ar putea contribui la consolidarea coeziunii și solidarității între statele membre, reducând riscul unor diviziuni interne care ar putea slăbi poziția UE pe scena mondială.
Cu toate acestea, există, de asemenea, opoziție și preocupări cu privire la reforma propusă. Unele state membre, de fapt, se pot teme de pierderea suveranității decizionale și de posibilitatea de a fi copleșite de deciziile majorității. În plus, reforma ar putea ridica semne de întrebare cu privire la reprezentativitatea democratică, deoarece ar putea concentra puterea de decizie într-un număr limitat de state membre mai mari, care ar avea astfel o pondere mai mare în fiecare alegere, în detrimentul țărilor mai mici din Uniune.
Problema reformei unanimității în cadrul Consiliului Uniunii Europene a devenit mai urgentă ca niciodată, având în vedere recentul veto al Ungariei privind trimiterea de ajutoare către Ucraina. Deși abordarea bazată pe unanimitate a fost un pilon al procesului decizional al UE încă de la crearea sa, eficacitatea sa în situații de criză a fost pusă sub semnul întrebării. Comunitatea internațională urmărește îndeaproape dezbaterea privind reforma, fiind conștientă de faptul că capacitatea UE de a acționa în timp util și în mod eficient poate depinde de modul în care abordează această provocare crucială.
Alessandro Fiorentino