Reluarea lui Willmoore Kendall

Willmoore Kendall a fost numit „cel mai important teoretician politic care a apărut în cei douăzeci și ceva de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”.[1] Indiferent dacă ar putea împărți acest privilegiu cu alte figuri conservatoare precum Russell Kirk sau Mel Bradford, merită să ne amintim învățăturile pe care ni le-a lăsat tuturor la cinci decenii de la moartea sa.

Spre deosebire de Russell Kirk și Clinton Rossiter, Dr. Kendall subliniază angajamentul conservator față de legea naturală. Să ne amintim că, potrivit Sfântului Toma d’Aquino, legea naturală este participarea creaturii raționale la legea eternă, prin care Dumnezeu proiectează și conduce toate creaturile Sale spre propria lor perfecțiune.

Autorul nostru echivalează conservatorii cu tradiționaliștii dintr-o anumită societate: Conservatorii sunt purtătorii principiilor părinților, pe care se poate conta că se vor opune nu schimbării ca atare, ci schimbării într-o direcție contrară sau interzisă de principiile părinților.

Prin urmare, potrivit Dr. Kendall, schimbarea sau modificarea principiilor poate avea loc într-adevăr pentru un tradiționalist sau un conservator, deși acest lucru trebuie făcut (i) prin consimțământ general, (ii) în strictă conformitate cu procedurile stabilite de fondatorii inițiali și (iii) într-o direcție care nu este contrară sau interzisă de aceste principii inițiale.

Acest al treilea element este foarte important, deoarece tradiția, așa cum este îmbrățișată de conservatori precum profesorul Kendall, necesită, în cele din urmă, mai mult decât condiții procedurale pentru schimbare sau dezvoltare; există, de asemenea, o cerință materială care cere o aliniere a rezultatului schimbării cu starea de lucruri dinaintea unei astfel de schimbări sau modificări. Am putea adăuga că acest lucru opune tradiția revoluției, dezvoltarea organică experimentelor de laborator, progresul lent ingineriei sociale.

Dr. Kendall acceptă consensul constituțional, prin care poporul își exprimă identitatea și sensul scopului său în istorie. Dar, încă o dată, acest lucru nu este suficient pentru un conservator; el va cere, de asemenea, ca conținutul convenit printr-un astfel de consens constituțional să corespundă în esență patrimoniului sau moștenirii intelectuale a acelorași oameni.

Un astfel de patrimoniu intelectual include, în primul rând, recunoașterea faptului că Dumnezeu este suveran atât al națiunilor, cât și al indivizilor care aparțin acestor națiuni. Această primă caracteristică intră în conflict cu jacobinismul impus în 1789 și cu moștenitorul acestuia, laicismul, așa cum îl cunoaștem astăzi.

Profesorul Kendall adaugă că consensul constituțional nu trebuie să recunoască doar pe Dumnezeu, ființele umane și națiunile, ci și comunitățile intermediare, cum ar fi familiile sau asociațiile, pe care statul nu poate să nu le recunoască. În plus, democrația nu este un scop în sine, ci are valoare ca mijloc de a realiza dreptatea.

Regula majorității aduce stabilitate, dar este nevoie și de respect etic. Regula majorității unice nu este suficientă. Dr. Kendall este de acord cu citatul lui Anatole France: „O prostie repetată de treizeci și șase de milioane de guri nu este totuși o prostie”. Majoritățile nu se pot opune realității; profesorul Kendall folosește două exemple pentru a fi de partea lui Anatole France în această privință: o majoritate nu va anula niciodată legea gravitației sau nu va reduce π de la 3,14.

În continuare, el îl critică pe John Locke pentru că susține același principiu, conform căruia un individ are obligația de a se supune determinării majorității și de a se lăsa condus de aceasta. Alăturându-se mai degrabă lui Platon, Kendall insistă că trebuie să avem mintea limpede în ceea ce privește etica înainte de a încerca să luăm o decizie politică.

În special în dialogul Criton al lui Platon, profesorului Kendall i se pare clar că nu toți cetățenii sunt obligați să se supună tuturor statelor, dar că, dat fiind un tip de stat în care sunt respectate regulile menționate, există din partea cetățenilor o obligație clară ca bună ziua de a se supune.

[1] Willmoore Kendall Contra Mundum, editat de Nellie D. Kendall, New Rochelle, 1971, p. 9. Rezumatul gândirii lui Willmoore Kendall, așa cum este prezentat în acest articol, este preluat din aceeași sursă.

Sursa imaginii: Universitatea din Dallas.

The text was translated by an automatic system