Scăderea bruscă a disforiei de gen

Numărul tinerilor care sunt tratați pentru disforie de gen este în scădere în Suedia.

Cotidianul suedez Dagens Nyheter relatează că autoritățile sociale suedeze au publicat noi statistici care arată că numărul pacienților sub vârsta de 15 ani tratați pentru disforie de gen a scăzut cu 37% între 2021 și 2023. Iar cifrele pentru primele zece luni ale anului 2024 arată că tendința continuă. 22 de copii sub vârsta de 15 ani au fost diagnosticați cu disforie de gen în acea perioadă, ceea ce reprezintă cea mai scăzută cifră pentru perioada corespunzătoare din ultimii zece ani.

Motivul pentru care scăderea ar trebui să fie remarcată este că Suedia a înregistrat anterior o creștere accentuată a numărului de cazuri de disforie de gen. Și nimeni nu știe exact ce a cauzat această creștere. Dar acum se pare că aceasta a încetinit și am asistat în schimb la o scădere. Majoritatea oamenilor par să creadă că aceasta este o veste bună.

După cum știm, gândirea progresistă occidentală a fost radicalizată în ultimii douăzeci de ani. Mișcarea tradițional-critică a femeilor, care a pus sub semnul întrebării rolurile tradiționale de gen, a lucrat anterior în principal pentru drepturile femeilor. În ultimele decenii, aceasta s-a transformat într-o mișcare de disoluție a structurilor și a normelor, în care toate categorisirile tradiționale trebuie să fie puse la îndoială, inclusiv cele referitoare la diferența dintre bărbați și femei.

Avem dreptul să „sexualizăm” oamenii? Cum ar trebui să definim conceptul de „femeie”? Când devine o persoană o femeie? Este suficient ca individul să se definească ca femeie pentru ca el sau ea (sau altceva…) să aibă dreptul de a fi considerat ca atare de către autoritățile noastre?

Este evident că radicalismul de stânga a mers atât de departe încât a început să pună la îndoială unele dintre cele mai fundamentale distincții pe care le facem în existența umană. Una dintre aceste distincții este cea dintre animale și oameni. Și o alta este tocmai cea dintre bărbați și femei.

Ceea ce pare să îi deranjeze pe gânditorii și activiștii radicali de stânga cu privire la aceste distincții fundamentale este faptul că – potrivit stângii – acestea implică ierarhii. Nu există doar o diferență calitativă între un bărbat și o femeie, ci diferența implică și o diferență de valoare, în care masculinul a fost considerat în mod tradițional mai valoros decât femininul. Iar stânga crede că conservatorii care doresc să mențină diferențele tradiționale între, de exemplu, oameni și animale sau între bărbați și femei doresc să facă acest lucru pentru că ei înșiși cred că au ceva de câștigat din asta. Învingătorii ierarhiilor sunt cei care vor să păstreze sistemele.

A fi progresist și radical de stânga înseamnă atunci a pune mereu la îndoială ierarhiile, dar și categoriile și normele. Și nu contează că majoritatea oamenilor sunt siguri de identitatea lor de gen. Trebuie să te gândești întotdeauna la cei care nu sunt, care nu se încadrează în sistem, care sunt victime ale sistemului. Și ar trebui să puneți mereu la îndoială normele, deoarece acestea implică relații de putere.

În jurul anului 2013, numărul copiilor și tinerilor care au apelat la asistență medicală suedeză pentru tratamente de corectare a sexului – sau cel puțin investigații – a crescut brusc și semnificativ. Vârful a fost atins în 2020, când 145 de pacienți cu vârsta sub 15 ani au fost tratați pentru disforie de gen.

S-a observat curând că o proporție semnificativă a noilor pacienți erau fete biologice care, de obicei, aveau și alte diagnostice. Adesea, acestea aveau o formă de autism sau erau diagnosticate cu depresie. De obicei, le aveau pe amândouă.

Aici a apărut treptat suspiciunea, atât în rândul profesioniștilor din domeniul sănătății, cât și în rândul jurnaliștilor interesați de această problemă, că tinerilor care nu se simțeau bine li se spusese acum pe diverse forumuri de pe internet că suferă probabil de disforie de gen. Este bine cunoscut faptul că tinerii autiști petrec mult timp pe internet deoarece interacțiunea reală cu alte persoane le este foarte dificilă.

Iar când a devenit posibilă evaluarea rezultatelor medicale și psihologice ale tratamentelor, s-a dovedit că tinerii pacienți care erau deja deprimați și poate izolați înainte de corecția de gen nu s-au simțit mai bine după aceea. Tinerii pacienți erau la fel de deprimați ca înainte de tratament, iar cei care sufereau de tulburări neuropsihiatrice evident că nu scăpaseră de ele. Iar atunci când autoritatea suedeză responsabilă, Consiliul Național de Sănătate și Bunăstare, urma să elaboreze în 2022 noi orientări pentru tratamentele medicale ale disforiei de gen, scepticismul devenise atât de puternic, încât s-a pus capăt tratamentelor medicale pentru copiii sub 15 ani.

Profesorul de psihiatrie Mikael Landén este intervievat în articolul din Dagens Nyheter și spune că a fost inițial sceptic cu privire la tratamentele de schimbare de sex pentru astfel de tineri. Și spune că, înainte de decizia din 2022, au existat unele rezultate atât din tratamente, cât și din cercetare. Acum a fost posibil să se stabilească două lucruri.

În primul rând, nu a existat nicio dovadă convingătoare că tinerii care au solicitat un tratament de schimbare a sexului pe motiv că se simțeau rău că nu aveau corpul potrivit s-au simțit în vreun fel mai bine după tratament. Toate tinerele autiste și depresive care au urmat tratamente hormonale și, uneori, proceduri chirurgicale nu au beneficiat de o calitate a vieții semnificativ îmbunătățită după tratament. În al doilea rând, existau încă prea puține cunoștințe cu privire la posibilele efecte secundare viitoare ale tratamentelor hormonale pentru a se justifica expunerea acestor tinere la riscurile pe care le presupuneau tratamentele.

În același timp, o perspectivă critică a câștigat, de asemenea, teren în dezbaterea publică. Televiziunea de stat suedeză a publicat câteva reportaje notabile în care persoane care au urmat un tratament în tinerețe, dar care ulterior l-au regretat, au fost lăsate să iasă în față și să povestească despre suferința lor. Printre altele, aceștia au descris modul în care psihologii, consilierii și medicii uneori aproape au forțat tratamentele sau cel puțin au evitat să pună întrebări critice și cu adevărat aprofundate.

Ceea ce este neplăcut astăzi este faptul că viața mai multor tineri ar putea fi distrusă din cauza lobby-ului trans și a profesioniștilor din domeniul sănătății care au încurajat aceste schimbări timpurii de gen. Sistemul de sănătate suedez a permis copiilor sub vârsta de 15 ani care sufereau de tulburări neuropsihiatrice să fie supuși unor schimbări ireversibile de gen. Iar politicienii de stânga au aplaudat, desigur, acest lucru. La fel și unii jurnaliști și lideri de opinie de stânga.

Scopul general al activismului a fost de a elimina normele tradiționale. De fiecare dată când un tânăr își schimba identitatea de gen, radicalismul de stânga câștiga o victorie asupra tradiției și normelor. Probabil că radicalii de stânga au crezut, de asemenea, că au câștigat o victorie asupra naturii. Pentru că conservatorii spun de obicei că și natura face parte din realitatea umană.

În ciuda a ceea ce spun unele părți ale stângii academice, dependența omului de natură nu este o invenție culturală. Legătura noastră cu natura – și astfel cu sexul biologic – este un fapt incontestabil. De asemenea, face parte din realitatea umană naturală faptul că există persoane care simt că s-au născut în corpul greșit. Dar aceste persoane constituie o parte foarte mică a populației. Aceștia ar trebui să fie tratați cu respect în societățile noastre moderne și, de asemenea, ar trebui să li se poată oferi ajutor pentru o viață mai bună.

Dar atunci când grupurile de interese, partidele politice și chiar profesioniștii activi din domeniul sănătății îndeamnă tinerii vulnerabili să își schimbe sexul înainte de a împlini 15 ani, atunci ceva nu este în regulă în societate.

Ceea ce s-a întâmplat în Suedia și în alte țări occidentale trebuie să fie examinat acum în retrospectivă. Câți tineri care au suferit o schimbare de sex au regretat acest lucru? Câți au ajuns să se simtă mai bine? Și cine a fost cel care a condus și a încurajat această nebunie? Trebuie să știm.