Subscribe
În 2017, profesorul Samuele Furfari a publicat „La energia, de la guerra a la paz y la seguridad” (Eixo Atlantico do Noroeste Peninsular), în care a făcut legătura între problemele războiului, păcii și securității și cele ale energiei.
Este exact ceea ce au discutat șefii de stat și de guvern ai Alianței Nord-Atlantice, șapte ani mai târziu, la Washington, D.C., cu ocazia celebrării celei de-a 75-a aniversări a acestei organizații internaționale, unde Suedia a fost acceptată oficial ca nou membru.
În conformitate cu punctul 34 din declarația summitului, țările NATO s-au angajat să își intensifice eforturile în domeniul securității energetice. Conform textului oficial, energia este un factor esențial pentru îndeplinirea misiunilor și operațiunilor militare de bază ale NATO și, prin urmare, este necesar să se asigure aprovizionarea sigură, rezistentă și durabilă cu energie, inclusiv combustibil, a forțelor militare nord-atlantice.
În cel de-al doilea capitol al cărții sale, profesorul Furfari a amintit cum Winston Churchill a fost, de asemenea, însărcinat de guvernul britanic din 1912 să asigure aprovizionarea cu energie ca mijloc necesar pentru războiul modern. Franța nu a înțeles importanța factorului energetic până în 1920 și, prin urmare, s-a trezit asfixiată în pragul Marelui Război.
Tratatul de la Versailles a fost foarte dur față de Germania, inclusiv în ceea ce privește energia. Prof. Furfari explică faptul că țara perdantă ar trebui să furnizeze 60 de milioane de tone de cărbune Franței, Belgiei, Italiei și Luxemburgului, reducându-și astfel propriul stoc anual de la 139 de milioane la 79 de milioane. În cazul Franței, ceea ce Germania a furnizat țării vecine s-a ridicat la întreaga producție proprie din minele Nord-Pas de Calais, care au fost distruse în timpul războiului.
Aceste restricții energetice au contribuit la sărăcirea Germaniei, care a dus în cele din urmă la cel de-al Doilea Război Mondial. Care este rolul restricțiilor energetice în conflictul ruso-ucrainean? Revista britanică „Spectator” a relatat recent că Uniunea Europeană importă încă 15% din gazele sale naturale din Rusia.
Aceste importuri trec prin Ucraina, pentru care Rusia plătește actualului său inamic militar o sumă semnificativă din punctul de vedere al PNB-ului acestuia din urmă. Pe de altă parte, Statele Unite au interzis Ucrainei să lanseze rachete împotriva centrelor de rafinare rusești pentru a nu provoca o criză mondială a carburanților.
Se pare că aliații NATO au învățat bine lecțiile menționate de profesorul Furfari și nu doresc să utilizeze energia ca armă destabilizatoare, de teamă că consecințele ar putea fi mai grave decât problema, așa cum a fost cazul Germaniei din 1918.
La urma urmei, NATO este o organizație de apărare. Poate cel mai relevant punct al acestui summit NATO din iulie 2024 a fost așa-numitul angajament de asistență pe termen lung pentru securitatea Ucrainei. Aliații se angajează să participe la o finanțare proporțională de 40 de miliarde EUR în 2025, pentru a acoperi costurile legate de furnizarea de echipamente militare, asistență și formare.
Cu alte cuvinte, accentul se pune pe finanțarea Ucrainei mai degrabă decât pe dezfinanțarea Rusiei prin intermediul geopoliticii energetice. În 1941, și din nou din cauza combustibililor, conform profesorului Furfari, Japonia a atacat Pearl Harbour. Națiunea Soarelui Răsare trebuia să se extindă în Asia continentală, unde președintele Roosevelt bloca prin embargo o parte din proviziile sale de energie. Istoria ne spune din nou că prea multă presiune asupra energiei se poate întoarce împotriva noastră, iar NATO pare să realizeze acum acest risc.
Prof. Furfari menționează multe alte exemple ale legăturii dintre energie și război: acordul Ribbentrop-Molotov din 1939 pentru a asigura Germaniei rezerve suficiente de combustibil, bătălia de la Stalingrad ca o încercare disperată a naziștilor de a recupera combustibilii fosili (petrol și carbon) și chiar producția de combustibil sintetic în numele celui de-al Treilea Reich atunci când nu existau alte surse disponibile.
Nu este de mirare că războiul din Ucraina este conceput ca o confruntare destul de lungă – deși cu un anumit blocaj energetic, în care NATO nu dorește să insiste prea mult. Un singur paragraf într-un summit cheie.