Subscribe
Carles Puigdemont, liderul Junts per Catalunya și o figură centrală a mișcării pentru independența Cataloniei, a lansat o provocare politică premierului spaniol Pedro Sánchez.
Puigdemont, care rămâne în exil ca fugar de justiția spaniolă după referendumul ilegal din 1 octombrie 2017, a înaintat, prin intermediul membrilor partidului său, o rezoluție fără caracter obligatoriu (PNL) în Congresul spaniol prin care îi solicită lui Sánchez să fie supus unui vot de încredere. Deși inițiativa nu are forță juridică, potențialele sale ramificații politice ar putea destabiliza majoritatea parlamentară deja fragilă care susține guvernul lui Sánchez.
Votul de încredere, reglementat de articolele 112 și 114 din Constituția spaniolă, este un mecanism care permite prim-ministrului să își supună în mod voluntar conducerea unui scrutin parlamentar, pentru a obține confirmarea sprijinului Camerei. În cazul în care camera inferioară refuză încrederea, prim-ministrul trebuie să demisioneze, inițiind un proces de numire a unui nou șef de guvern. Decizia de a declanșa acest mecanism aparține exclusiv prim-ministrului, care trebuie să consulte Consiliul de Miniștri – deși avizul acestora nu este obligatoriu.
În acest caz, Junts intenționează să oblige Congresul să îl îndemne pe Sánchez să invoce acest instrument, forțându-l să evalueze sprijinul aliaților săi la un an după învestire. Propunerea va fi dezbătută în noua sesiune legislativă care va începe la începutul anului 2025, solicitând tuturor grupurilor parlamentare să adopte o poziție.
Rezoluția Junts apare într-un moment de tensiune crescândă între partidul pro-independență și guvern. Puigdemont îl acuză pe Sánchez că nu a respectat acordurile făcute pentru a asigura învestirea sa, inclusiv angajamentele privind recunoașterea oficială a limbii catalane în Uniunea Europeană, aprobarea unei legi de amnistie pentru cei implicați în procés, precum și transferul de competențe specifice către Catalonia.
Această manevră servește mai multor scopuri pentru Junts. Pe de o parte, încearcă să preseze guvernul să își îndeplinească promisiunile. Pe de altă parte, pune Esquerra Republicana de Catalunya (ERC), celălalt mare partid catalan pro-independență, într-o poziție dificilă. Puigdemont forțează ERC să aleagă între a sprijini rezoluția sau a continua să susțină guvernul socialist, expunând astfel diferențele strategice dintre cele două partide.
Inițiativa se aliniază, de asemenea, poziției de confruntare adoptate de Junts în timpul recentului său congres, unde partidul și-a reafirmat angajamentul de a menține tensiunea cu statul spaniol. Pentru Puigdemont, prezentarea PNL reprezintă un „punct de cotitură” în relațiile cu Sánchez, arătând clar că partidul său nu va sprijini un guvern pe care îl percepe ca nefiind dispus să promoveze soluții la „conflictul catalan”.
Deși PNL nu este obligatorie, aprobarea sa ar putea avea o greutate politică semnificativă. Dacă inițiativa obține sprijinul unor partide precum PP și Vox, obținând o majoritate absolută în Congres, ar trimite un mesaj clar: o parte substanțială a camerei inferioare consideră că Sánchez ar trebui să se supună unui vot de încredere.
Cu toate acestea, prim-ministrul nu este obligat să dea curs unei astfel de solicitări. Ignorarea acesteia, deși valabilă din punct de vedere juridic, ar putea fi percepută ca un semn de slăbiciune sau ca o strategie de evitare a unei confruntări directe. În schimb, acceptarea provocării l-ar expune pe Sánchez la o dezbatere parlamentară cu un rezultat imprevizibil, având în vedere natura fragmentată și volatilă a peisajului politic actual.
Mișcarea lui Puigdemont evidențiază, de asemenea, complexitatea relațiilor dintre partidele care susțin guvernul. Faptul că Sánchez se bazează pe facțiuni cu programe extrem de diferite – cum ar fi Junts, ERC și Bildu – transformă fiecare decizie într-un act delicat de echilibrare. În acest context, inițiativa Junts subliniază tensiunile interne din cadrul coaliției lui Sánchez și dificultatea inerentă de a menține o guvernare stabilă.
În plus, propunerea ridică întrebări mai ample cu privire la capacitatea sistemului politic spaniol de a asigura o guvernare eficientă într-un context de fragmentare parlamentară. Dinamica actuală, în care acordurile ad-hoc dictează traiectoria guvernului, împiedică posibilitatea creării unui consens larg și durabil.
Rezoluția fără caracter obligatoriu a lui Junts introduce un alt nivel de incertitudine într-o legislatură deja marcată de polarizare și de lipsa unor majorități clare. Deși propunerea nu îl obligă pe Pedro Sánchez să se confrunte cu un vot de încredere, provocarea politică este incontestabilă. Pentru prim-ministru, fiecare pas în abordarea acestei situații va fi crucial. Ignorarea rezoluției ar putea consolida percepția că el evită să răspundă în contextul nemulțumirii crescânde a aliaților săi.
Rezultatul acestei inițiative va depinde de pozițiile adoptate de diverși actori politici, dar reflectă în mod incontestabil tensiunile inerente unui sistem parlamentar fragmentat. De asemenea, pune în evidență un guvern dependent de mici facțiuni pro-independență și dificultatea de a asigura o guvernare stabilă într-un context politic atât de tensionat precum cel al Spaniei de astăzi.