Subscribe
Recentele alegeri europene au dat startul activității diplomatice complexe de exprimare a conducerii noilor instituții europene.
De fapt, poziționarea statelor membre a condus în ultimele săptămâni la confirmarea Robertei Mestola ca președinte al Parlamentului European, la alegerea Ursulei Von der Leyen ca președinte al Comisiei și a lui Antonio Costa ca președinte al Consiliului European, precum și la numirea lui Kaja Kallas în funcția de Înalt Reprezentant pentru politica externă.
În acest fel, prima fază a repornirii instituțiilor europene a fost finalizată, însă munca – și mai ales provocările – cu siguranță nu s-au încheiat.
URMĂTOARELE ETAPE INSTITUȚIONALE La fel ca un stat, Uniunea Europeană are și ea procesele și obiceiurile sale birocratice, care, în acest caz, au nevoie de timp pentru a da roade.
De fapt, lucrările privind componența instituțiilor nu au fost încă finalizate.
Până în august, guvernele statelor membre vor avea sarcina de a numi membrii Comisiei.
De fapt, președintele va trebui să le încredințeze delegații specifice și un portofoliu pentru a realiza acțiunile specifice necesare.
Odată această etapă încheiată, cuvântul trece la comisiile individuale ale Parlamentului European, care vor avea sarcina de a-i asculta și, mai ales, de a-i aproba pe comisari.
Acesta este un moment destul de delicat și cu totul altceva decât formal.
În trecut, fricțiunile (atât personale, cât și politice) au condus la o încetinire a lucrărilor, care, în orice caz, se speră că se vor încheia cel târziu la reuniunea plenară din octombrie 2024.
Cu această ocazie, de fapt, președintele Von der Leyen se va adresa direct Parlamentului și își va prezenta programul de lucru, care va trebui ratificat printr-un vot de încredere.
Numai după acest nou vot, Comisia va fi cu adevărat instalată și acceptată.
MULTE CRIZE DE GESTIONAT Conflictul din ultimele săptămâni cu privire la numirea și votarea președințiilor va reapare cel mai probabil în etapele descrise mai sus.
Acest lucru se datorează faptului că niciodată până acum noua legislatură europeană nu s-a deschis într-un context foarte dificil.
Criza nu se desfășoară doar din punct de vedere economic și nici nu este limitată la granițele Uniunii Europene.
Instabilitățile internaționale, precum și fenomenele pe termen lung, generează probleme de securitate la porțile Europei, în timp ce economia trebuie să țină cont de cerințele pieței globale și de politicile ecologice.
PROVOCĂRI INTERNAȚIONALE Demersurile instituționale pentru începerea legislaturii au ca fundal derularea crizelor majore cu care suntem nevoiți să ne confruntăm pe scena internațională.
Războiul din Ucraina, pentru care nu pare să fi apărut încă o foaie de parcurs parțială și viabilă către un proces de pace, se află cu siguranță în centrul gândurilor și activității instituțiilor europene.
Războiul de la porțile Europei este, în mod evident, un element deloc neglijabil al ceea ce ar trebui să fie programul lui Von der Leyen, iar votul de încredere programat pentru octombrie va trebui, de asemenea, să fie evaluat cu atenție în acest sens.
Dar securitatea Europei nu este amenințată doar de conflictul dintre Rusia și Ucraina; de fapt, instabilitatea întregii regiuni a Orientului Mijlociu, începând cu conflictul israeliano-palestinian, este un subiect de analiză continuă.
Mai ales în aceste zile în care extinderea conflictului la restul regiunii pare iminentă și aproape inevitabilă. În toate aceste contexte, poziția adoptată în construcția noilor instituții europene de către guverne precum cel italian are o valoare substanțială.
Acțiunea de a exercita presiuni asupra instituțiilor, mai ales dacă este realizată de guverne puternice pe plan național, are o greutate care nu poate fi uitată și care trebuie exercitată mai ales în probleme de importanță vitală pentru securitatea frontierelor Uniunii Europene.
Să luăm în considerare jocul deja deschis privind alegerile prezidențiale americane și modul în care rezultatul ar putea avea consecințe asupra relațiilor de peste Atlantic.
Fără a uita cum competiția dintre SUA și China se dezvoltă la nivel global, afectând astfel puternic și piața și economia europeană.
Prin urmare, noile instituții se pregătesc să apară în cadrul unui sistem multilateral care trece probabil prin cea mai gravă criză a sa.
Sprijinul unor guverne puternice în rândul statelor membre este cu siguranță o condiție care trebuie căutată, în special în vederea unei stabilități pe termen lung.
APĂRAREA COMUNĂ ȘI IMIGRAȚIA Sprijinul pentru instituții, în special din partea membrilor care constituie frontiera Uniunii, este esențial astăzi.
De fapt, în această legislatură, procesul de integrare pe frontul apărării europene comune nu poate să nu fie reexaminat, la fel cum problemele legate de imigrație (în special din partea țărilor africane) vor fi în centrul dezbaterii.
Scenariul global actual nu poate decât să oblige Europa să își asume responsabilități care înainte erau de neconceput.
Însăși securitatea Uniunii este amenințată de un conflict la porțile sale.
Implicarea indirectă în conflictul dintre Rusia și Ucraina prezintă provocări pe care numai instituții europene puternice (în special puternice în consensul statelor membre) le pot aborda.
Europa trebuie să își dezvolte capacitatea de a fi un element central și conducător în cadrul Alianței Atlantice, în special având în vedere evoluțiile de la ultimul summit NATO pentru cea de-a 70-a aniversare a Alianței.
Cheltuielile de apărare trebuie să fie efectuate mai inteligent și în vederea interoperabilității, în special în serviciul misiunilor comune și cu Europa în centrul pieței interne de apărare.
În acest sens, creșterea tehnologică trebuie să fie un atu important al economiei europene, devenind un pilon pe care să se bazeze o concentrare reînnoită asupra apărării comune.
Frontul sudic este, de asemenea, afectat de creșterea imigrației, care nu poate fi subestimată de noile instituții europene, în special în relația cu statele membre cele mai implicate în acest fenomen.
Provocarea va fi aceea de a combate imigrația ilegală și prin ponderea Uniunii Europene în concertare cu țările de origine și de tranzit ale fluxurilor migratorii.
Inițiative care nu ar trebui să facă abstracție de implicarea Uniunii, dar care sunt din ce în ce mai mult lăsate la latitudinea fiecărei țări în parte, care sunt lăsate singure să facă față dezechilibrelor generate de aceste fenomene.
CREȘTERE ȘI MEDIU Importanța susținerii unor guverne puternice în rândul statelor membre este, cu siguranță, legată și de o situație economică care înregistrează o creștere destul de slabă, la care se adaugă încetinirea cifrelor comerțului mondial din cauza instabilității internaționale și a contingenței tuturor crizelor descrise până acum.
În acest scenariu, rolul de lider al Uniunii Europene rămâne vital, mai ales că acest rol nu a fost cu siguranță atins în ultimii ani. Fără îndoială, Von der Leyen, în prezentarea programului său (programat, după cum s-a scris anterior, pentru reuniunea plenară din octombrie 2024), se va concentra pe relansarea competitivității Uniunii Europene, inclusiv în vederea reducerii dependenței de energie și resurse strategice.
Confruntarea cu privire la aceste subiecte cu siguranță nu poate face abstracție de poziția unor țări precum Italia, națiuni care sunt candidate în mod natural pentru un rol-cheie în distribuția energiei.
Apoi, există problema „Green Deal”, cu privire la care vor trebui reconciliate așteptările corecte ale statelor membre pe plan economic.
Dacă, de fapt, tranziția energetică și decarbonizarea rămân o prioritate pentru Uniunea Europeană, acestea nu pot, cu siguranță, să îngenuncheze sectoare industriale specifice sau să greveze asupra economiilor, mai ales dacă riscă să înrăutățească performanța piețelor naționale și, astfel, stabilitatea guvernelor.
Într-adevăr, costurile acestor strategii ecologice nu pot afecta guvernele naționale sau sectoarele individuale.
Acest lucru ar conduce la o escaladare a conflictelor și, mai presus de toate, nu ar răspunde așteptărilor unei competitivități reînnoite a Uniunii Europene pe piața economică globală.