SUA, Rusia și UE: Analiza actorilor înaintea contextului

După toate probabilitățile, în ceea ce privește revoluția prin care trecem în prezent, nu suntem încă în măsură să definim și să analizăm noi paradigme ale relațiilor internaționale. Deși contextul în care trăim a suferit – și continuă să sufere zilnic – schimbări substanțiale în sistemul de relații dintre state și dintre marile puteri, definirea unui nou standard de dialog este probabil încă departe de a putea fi exprimată. O astfel de analiză, realizată în conjunctura actuală, ar suferi încă de multe elemente și date lipsă. În primul rând, rolul pe care Statele Unite și Uniunea Europeană îl vor juca în soluționarea conflictului dintre Rusia și Ucraina. Precum și, cu siguranță, ponderea pe care politica comercială dictată de președintele Donald Trump o poate avea asupra piețelor internaționale. Pe continentul european, în cancelarii și în rândul instituțiilor Uniunii Europene, va trebui apoi să luăm în considerare ponderea pe care o vor avea în viitorul apropiat politicile de realiniere, în primul rând programul ReArm Europe. Prin urmare, chiar dacă nu este încă timpul pentru o analiză detaliată care să contureze noi modele de interpretare și de investigare, putem totuși începe să punem cap la cap toate elementele care vor construi această analiză în viitor. Mai ales dacă ne propunem să evaluăm aceste scenarii dintr-o perspectivă conservatoare și cu ideea unei ponderi tot mai mari a forțelor conservatoare în cadrul instituțiilor europene și în guvernele statelor membre.

CONFLICTUL DIN UCRAINA ȘI LOGICA RUPTURII
În conflictul care a început odată cu invazia Ucrainei de către trupele Moscovei, principalii actori în acest moment – în afară de guvern și de poporul ucrainean care continuă să lupte în ciuda scenariului internațional schimbat și schimbător – sunt cu siguranță Statele Unite ale lui Trump, Rusia lui Putin și Uniunea Europeană în ajunul unui proces de reînarmare care pare acum aproape inevitabil. Acestea sunt punctele de vedere care nu pot fi neglijate într-o analiză viitoare, mai ales că mișcările celor două superputeri și ale statelor membre ale Uniunii Europene ar putea deveni baza de interpretare a următoarelor crize internaționale. Poziția agresivă adoptată de Kremlin – în trecut cu Crimeea, cu Donbass și din 2022 cu invazia teritoriului ucrainean – nu poate fi trecută cu vederea. Mai ales dacă ne uităm la ceea ce ar putea fi pus pe o posibilă masă de negocieri, fie ea la Riad sau în altă parte. Cu siguranță, pentru Moscova, în acest moment, sfârșitul imediat al conflictului nu este o prioritate. Speranța lui Putin este, cu siguranță, de a se putea așeza la masă și de a negocia cu Kievul sau cu Trump de pe o poziție mai puternică. Chiar și încă un kilometru de teritoriu ocupat, în logica Kremlinului, are greutate atât în ceea ce privește conflictul, cât și pe plan internațional, ca să nu mai vorbim de rezonanța pe care Putin speră să o obțină acasă. Apoi, există capitolul sancțiunilor impuse Rusiei în ultimii ani, care va deveni cu siguranță un subiect de dezbatere. Este suficient să spunem că Trump însuși a revenit în ultimele zile la evocarea acestora, vorbind de taxe indirecte asupra petrolului rusesc dacă Putin nu respectă medierea americană. Privirea magnatului, prin urmare, este cu siguranță îndreptată în direcția Moscovei, deși în logica economică întruchipată de această nouă președinție, importanța Chinei nu poate fi subestimată. Taxele care vor fi impuse în zilele următoare, și care vor avea cu siguranță un răspuns din partea principalelor economii ale lumii, sunt încă foarte greu de analizat. Reciprocitatea, care a fost pusă în discuție și ar putea fi revizuită de la caz la caz, va fi, de asemenea, un factor-cheie în evaluarea relațiilor cu Statele Unite în viitorul apropiat. Țările mai favorizate ar putea suferi mai puțin din cauza tarifelor președintelui Trump, în timp ce o „lipsă de curtoazie diplomatică” ar putea afecta portofelul unui stat și al cetățenilor săi. În acest scenariu, răspunsul piețelor și răspunsul Uniunii Europene, de exemplu, vor juca un rol în viitoarea analiză a echilibrelor și crizelor din peisajul internațional în lunile următoare.
Răspunsurile Uniunii Europene și ale statelor sale membre la aceste scenarii schimbate sunt cu siguranță printre cele mai interesante elemente în acest moment. Răcirea elanului SUA față de securitatea europeană este prima dintre problemele cu care se confruntă membrii UE, cel puțin din punctul de vedere al doctrinei de securitate. Un instrument pentru a face față acestei situații neprevăzute este, cu siguranță, planul ReArm Europe, care vizează consolidarea progresivă a unei baze industriale (din nou, în vederea apărării, dar nu numai) prin investiții, dezvoltare și achiziții care pot fi realizate în comun de către țările membre: baza unei convergențe strategice care este, de asemenea, legată de compoziția diferitelor doctrine militare ale armatelor europene. Cu toate acestea, nu toate cancelariile au aceeași atitudine față de acest interes, la fel cum nu toate guvernele sunt pregătite să promoveze posibilitatea unei intervenții directe pe teritoriul ucrainean. Italia însăși a declarat în repetate rânduri că orice misiune trebuie să se înscrie într-un mandat internațional superior.

REARM EUROPE: THE DEBATE IN EUROPEAN CHANCELLERIES
Desigur, considerațiile prezentate până acum trebuie să ia în considerare în mod necesar situația internă din fiecare stat membru al UE. Dezbaterea internă a fost întotdeauna cea mai larg percepută și înțeleasă de către public, la fel cum tocmai știrile interne sunt cele mai mediatizate de către principalele mass-media. În ciuda acestui fapt, în ultimele săptămâni, dezbaterea privind programul ReArm Europe, prezentată de președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, nu a putut fi trecută cu vederea nici pe frontul intern al statelor membre individuale. O problemă care, la nivel național, a divizat majoritățile și opozițiile, precum și a deschis divergențe chiar în cadrul coalițiilor guvernamentale. Unul dintre cazurile care pot fi luate drept exemplu este cel al guvernului italian, unde s-au cristalizat treptat poziții diferite între componentele coaliției premierului Giorgia Meloni. Dar planul de apărare și finanțare de la Bruxelles a creat multe dezacorduri în multe dintre cancelariile europene. În Țările de Jos, de exemplu, situația a ajuns la punctul în care parlamentul din Amsterdam a votat împotriva proiectului lui Von Der Leyen. Cu două voturi înainte, parlamentarii l-au obligat pe premierul Dick Schoof (favorabil orientărilor de la Bruxelles) să blocheze participarea Țărilor de Jos. Acest vot a fost susținut și de partidele din coaliția guvernamentală, cu excepția liberalilor, care erau în favoarea ideilor lui Von Der Leyen. Conceptul de bază era că cheltuielile de apărare nu ar trebui să devină o chestiune comună cu alte state membre, ci că resursele ar trebui să rămână gestionate la nivel strict național. Chiar și în cazul Spaniei, cu guvernul lui Pedro Sánchez, s-a vorbit despre o divizare pe tema ReArm Europe între Partidul Socialist, gata să subscrie la orientările Bruxelles-ului, și coaliția de stânga Sumar, mult mai sceptică. De fapt, atât Podemos, cât și Izquierda Unida și-au exprimat poziții contrare, susținute și de partide legate de regiunile catalană și galiciană. Mai este și cazul Franței, unde premierul Macron susține în mod deschis necesitatea creșterii investițiilor în apărare, în timp ce partidele de opoziție au adoptat o poziție mult mai îndoielnică în ceea ce privește acțiunile de urmat. În centrul Europei, opinia publică și partidele au arătat poziții mai degrabă favorabile față de politicile puse pe masă de Bruxelles. Excepții în acest sens sunt Ungaria și Slovacia, dar dacă ne uităm la Germania, putem observa că dezbaterea parlamentară a dat undă verde (cu o largă majoritate) modificării Constituției care ar permite crearea de datorii pentru investiții în infrastructură și cheltuieli militare. Un vot asupra căruia nu au existat surprize din partea partidelor din coaliția care susține guvernul. Cu siguranță, în concluzie, în această conjunctură este în joc viitorul Uniunii Europene, în special în ceea ce privește dezvoltarea și relaxarea sa progresivă.