Subscribe
Cuvântul „integrare” este extrem de relevant pentru politica europeană contemporană în două moduri.
Pe de o parte, integrarea descrie eforturile statelor de a promova legături economice și culturale mai strânse, adesea prin acorduri multilaterale și norme comune. Integrarea într-o unitate mai mare cu scopul de a păstra ceea ce se are în comun.
Pe de altă parte, integrarea este, de asemenea, un proiect politic în țările europene cu populații semnificative de imigranți. În general, aceasta este înțeleasă ca o modalitate de a apropia locuitorii cu medii culturale diferite de societatea majoritară în ceea ce privește o combinație de concepte mai superficiale, cum ar fi limba și statutul economic, și concepte mai profunde, cum ar fi valorile și identitatea de sine.
Indiferent care este mecanismul exact al proiectului, atât integrarea națiunilor europene într-un întreg mai mare, cât și integrarea imigranților în culturile lor gazdă reprezintă provocări majore în societatea actuală. De ce?
Trebuie mai întâi să identificăm în ce trebuie să ne integrăm. O Uniune Europeană sau, mai abstract și mai puțin legat de vreo suprastructură politică existentă, o comunitate europeană? Punctele comune de discuție cu privire la ceea ce face Europa ceea ce este sunt toate valabile – o istorie intim împărtășită din care se pot extrage experiențe, o tradiție intelectuală comună care servește drept temelie pentru valori și un destin intrinsec împărtășit prin circumstanțe geografice. Toate aceste lucruri pe hârtie au promovat istoric comunitatea și unitatea europeană și continuă să fie impulsul ideologic pentru o cooperare constructivă între națiunile sale. Până acum, totul este bine.
Toți acești factori se aplică în mare măsură și națiunilor individuale, însă la o scară mai mică (pentru o bună măsură, o limbă comună ar trebui, de asemenea, să fie menționată ca o condiție prealabilă aici). Bazele pentru ca imigranții să se integreze în ceva există, motiv pentru care ideea de integrare este atât de omniprezentă în politica europeană.
Cu toate acestea, deși aceste puncte comune între europeni și între cetățenii unei națiuni pot fi larg recunoscute la nivel de suprafață, multe dintre ele pot fi puse sub semnul întrebării în contextul culturii digitale și globale în care trăim astăzi. Acest lucru este valabil în special pentru Europa de Vest și de Nord, care au culturi care pun un accent deosebit pe individ, spre deosebire de contextul acestuia. Rezultatul este că europeanul mediu este atomizat, cu mai puține atașamente față de oamenii cu care își împarte societatea.
Mass-media nu mai este neapărat națională, ci este globală și se găsește online. Cultura pe care oamenii moderni o consumă este din ce în ce mai individualizată, iar comunitățile cu interese comune se găsesc pe internet, spre deosebire de persoanele care locuiesc în același oraș sau în aceeași țară. Acest lucru modelează răspândirea limbajului, a valorilor și a modelelor de consum. Un bun exemplu al modului în care acest lucru a afectat în mod activ nu doar Europa, ci și societățile moderne în general, este reprezentat de experiențele crescute de singurătate în rândul populației, de ratele scăzute de natalitate și de polarizarea politică severă. Deși toate aceste probleme sociale nu pot fi atribuite direct digitalizării și globalizării, ele sunt fără îndoială accelerate de dependența noastră culturală de comunicarea digitală.
Istoricul Benedict Anderson a teoretizat că identitatea națională, pe care o numește „comunitate imaginată”, a proliferat în conștiința publică prin intermediul mijloacelor comune de comunicare în masă, cum ar fi propaganda scrisă, ziarele de circulație națională și emisiunile de radio și televiziune. Acest lucru explică formarea perceptibilă a statelor naționale în Europa modernă timpurie, care culegea roadele invenției tiparului.
În timp ce o minte conservatoare poate pune la îndoială ideea că națiunile sunt construite din mass-media, teoria servește bine pentru a înțelege modul în care identitatea națională este cel puțin menținută prin experiențe media comune. Astfel, ceea ce vedem în peisajul mediatic online de astăzi, dependent de digital și fracturat, este criza comunității din viața reală.
Dacă cultura reală este prea diversă și conține prea multe contradicții pentru a se putea generaliza, în ce ar trebui să se integreze Europa? În ce ar trebui să se integreze imigranții?
Asistăm la o divergență în spațiile digitale a valorilor și identităților care ar trebui să stea la baza Europei. Proiectele actuale de integrare de pe continentul nostru ar putea fi nevoite să facă un pas înapoi și să reflecteze la modul de „reintegrare” a popoarelor modernizate și digitalizate ale Europei în națiuni reale și sănătoase.