Subscribe
Cu stilul care i-a însoțit întreaga carieră, mai întâi ca om de afaceri și apoi ca politician, Donald Trump a vrut să își însușească din nou scena pe 13 februarie. Ar fi putut aștepta discursul adjunctului său JD Vance la Conferința de Securitate de la München, programată pentru 14 februarie, dar în schimb a mers mai departe și a anunțat contacte directe cu Putin și Zelenski, bineînțeles pe tema conflictului din Ucraina. În ceea ce îl privește pe Putin, potrivit declarațiilor magnatului făcute reporterilor la Casa Albă, s-a vorbit deja despre o întâlnire în Arabia Saudită, iar o „încetare a focului” pe teritoriul ucrainean ar putea fi în vedere în viitorul apropiat. Toate acestea tocmai când presa internațională, precum și cancelariile europene, începeau să se întrebe ce s-a întâmplat cu planul anunțat în campania electorală de Trump de a rezolva situația în câteva ore. Iată că vin declarațiile de intenție.
TERMENII NEGOCIAȚIILOR
Termenii inițiali ai dezbaterii sunt destul de interesanți și lasă terenul deschis pentru diverse analize. Desigur, cu o afacere atât de multifațetată precum conflictul din Ucraina, analizele rezultatelor operațiunilor și negocierilor nu pot fi decât la fel de complexe. Se poate începe în mod intenționat cu declarațiile lui Trump referitoare la soarta Ucrainei în cadrul Alianței Atlantice. Potrivit magnatului, de fapt, nu ar exista niciun loc în NATO pentru Kiev. Cel puțin nu în viitorul apropiat. Acest lucru, după cum a subliniat și liderul ucrainean, ar implica necesitatea ca Kievul să înființeze o facilitate militară (chiar și după încheierea conflictului) care să mențină granița de est în siguranță în același mod în care ar face-o forțele NATO în temeiul articolului 5. Desigur, Ucraina se teme că orice acord la care se poate ajunge și care nu conține angajamente militare stricte (așa cum probabil doar aderarea la NATO ar face în acest moment) ar face doar jocul Moscovei. Rusia ar avea de fapt timp să își revină, să se regrupeze și să atace din nou teritoriul Kievului, știind acum că forțele NATO sunt ferme și că există o impunitate substanțială.
FONDURI ȘI ELEMENTE DE PĂMÂNT RAR
Un subiect de interes absolut ar fi solicitarea din partea SUA privind furnizarea unei anumite cantități (s-ar părea între 300 și 500 de miliarde de dolari) de elemente de pământ rar. Aceste elemente sunt materiale esențiale pentru producția de aparate tehnologice, care pentru SUA au devenit unul dintre atuurile de neînlocuit în confruntarea cu gigantul asiatic. În aceste zile, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, s-ar fi concentrat pe acest aspect, prezentându-i lui Zelenski un proiect de acord de cooperare economică în schimbul continuării sprijinului material din partea SUA. La rândul său, Ucraina și-a arătat deja disponibilitatea substanțială de a coopera cu SUA în domeniul extracției resurselor. Quid pro quo-ul pentru acest schimb este în prezent neclar. Nu au existat note oficiale, deși recent magnatul însuși a subliniat modul în care SUA, în comparație cu țările europene, au asigurat Kievului cea mai mare tranșă de ajutor, care se ridică la aproximativ 300 de miliarde de dolp, putin, zelensky, eulars. Prin urmare, un quid pro quo, cel puțin pentru continuarea sprijinului, ar putea fi baza acordului imaginat de noua administrație americană.
EUROPA ÎN RETROSPECTIVĂ
Dacă, pe de o parte, este important să analizăm modul în care interesele SUA în această conjunctură au fost orientate către resursele minerale ale teritoriului ucrainean și modul în care apartenența la Alianța Atlantică a fost marginalizată (din nou de către Washington), pe de altă parte, rolul cancelariilor europene în tot acest scenariu rămâne mai degrabă marginal. Țările europene au subliniat în mod repetat principiul conform căruia nu se poate ajunge la negocieri și acorduri fără Kiev și UE, dar acest lucru pare să nu-l fi impresionat pe Trump. De fapt, niciunul dintre statele membre ale UE nu este inclus în prezent în discuții. Acest lucru este cu atât mai problematic dacă se ia în considerare principiul – exprimat de această dată de SUA – că nu NATO va fi cel care va asigura securitatea Kievului. Sarcina controlului frontierei de est ar putea, prin urmare, să cadă aproape sigur asupra țărilor UE, fără ca acestea să fi fost în măsură să își facă auzită vocea.